pelerinaje in rusia pelerinaje in ucraina pelerinaje in grecia pelerinaje in israel pelerinaje in egipt pelerinaje in europa pelerinaje pe alte continente pelerinaje in romania

Techirghiol, Manastirea Adormirea Maicii Domnului, august 2011


Techirghiol, Manastirea Adormirea Maicii Domnului, august 2011:

Primul hram fara Parintele Arsenie Papacioc

 

In poarta Manastirii Adormirea Maicii Domnului din Techirghiol, intr-un moment de deschidere sufleteasca, la intrebarea noasta “Cum este fara Parintele Arsenie?”, maica ne raspunde: “sunt tulburata, mi-e greu, parca nu mai am aceeasi protectie… De cand a fost inmormantat parintele vin foarte multi oameni aici, nu toti cu sinceritate, unii cu duhul ispitirii; parintele ne intarea, ne e greu fara Sfintia Sa. Stiu ca Parintele Arsenie calatoreste acum, timp de 40 de zile, intre Rai si Iad, apoi se va aseza si ne va ajuta din nou. Protectie este si acuma, dar simtim diferenta intre a fi si a nu fi, inca nu suntem obisnuite cu absenta sa – era aici, ii sarutam mana, mergeam cu toate problemele, se ruga pentru noi, il aveam aici… Ne vom obisnui, va fi bine, Preafericitul ne-a adus acum un alt duhovnic, va fi bine…”

Sambata 13 august 2011, dimineata, toti participantii la Sf Liturghie oficiata in demisolul bisericii noi s-au indreptat catre mormantul Parintelui Arsenie Papacioc, aflat in partea dreapta a curtii, in fata izvorului cu apa tamaduitoare a Sf Pantelimon, in imediata vecinatate a strazii. Urma sa se oficieze slujba de pomenire la mormant, ca in fiecare dintre cele 40 de zile de dupa trecerea sa la cele vesnice. Doar ca in aceasta dimineata a trebuit sa asteptam in soarele tot mai puternic al litoralului, fara sa intelegem exact de ce nu mai incepea slujba,cu mirarea ca atat soborul de preoti cat si maica stareta Lucia si maicile aflate langa mormant erau foarte linistiti. Cand ne gandeam sa plecam, surpriza: apare Patriarhul Daniel! Nici nu stiam ca este in manastire! A trecut printre noi, s-a recules cateva momente, singur la crucea de lemn a Parintelui Arsenie, a cadit in jurul mormantului, apoi a inceput panihida. La final a evocat personalitatea marelui duhovnic, parintele nostru Arsenie, aratand ca duhovnicul este vocea lui Hristos, inspirata de Duhul Sfant; duhovnicul nu vorbeste de la sine, ci se bazeaza pe trei izvoare importante: Sfanta Scriptura, invataturile Sfintilor Parinti si propria sa experienta in Duhul Sfant. Si Parintele Arsenie, prieten cu Parintele Cleopa, nu exprima un punct de vedere personal, ci vorbea din comuniunea cu marii sfinti parinti. Preafericitul Patriarh Daniel a evocat modul luminos de a fi al Parintelui Arsenie, faptul ca transmitea bucurie si a exprimat speranta ca prin iubire si rugaciune putem pastra comuniunea cu cei plecati dintre noi – iubirea fiind mai tare decat moartea. A remarcat ca pe mormant este o coroana de flori care poarta mesajul “Dragostea nu moare niciodata”; avem nadejde in mila Domnului, avem nadejde in inviere si stim ca sfintii sunt vii – numai sfintii sunt cu adevarat vii. Preafericitul Daniel si-a amintit ca, pe vremea cand era student, doctorand, a venit de la Bucuresti la Parintele Arsenie, la Techirghiol. Parintele era si sculptor si desenator, a desenat un spic de grau si, la rugamintea de a scrie un cuvant de folos, a scris doar atat: IUBIRE! Si a semnat Arhimandrit Arsenie. La finalul cuvantului sau, Preafericitul Daniel a anuntat ca fosta chilie a Parintelui Arsenie va fi transformata in muzeu (asa cum s-a intamplat si la Manastirea Sihastria cu chilia Parintelui Cleopa), pentru ca lumea sa vina ca si cand parintele e prezent, iar la crucea de marmura care va fi pusa in curand la mormant, sa vina ca si cand parintele ii poate asculta.

Duminica, 14 august – Sfanta Liturghie a fost oficiata de Patriarhul Daniel, impreuna cu un sobor de preoti. Nu foarte multa lume in curte, dar cei prezenti au aflat la final faptul ca, fiind stavropighie patriarhala, ctitorita si extinsa prin grija directa a Patriarhilor Romaniei – Miron ctitorul, Iustinian cel care a adus biserica de lemn din Mures si Teoctist – cel care a pus piatra de temelie pentru noua biserica de zid – este si acum in atentia si grija directa a Patriarhului Daniel. S-au ridicat pe noua biserica crucile – sub forma Crucii Patriarhale, cea care se multiplica la infinit – si a fost adus noul duhovnic al manastirii, Parintele Arhimandrit Clement Haralam, rechemat recent de la Schitul romanesc Prodromu de la Sfantul Munte Athos. Fost staret al Manstirii Sfintii Trei Ierarhi din Iasi si apoi la manastirea Antim din Bucuresti, cu ampla experienta duhovniceasca, se asteapta ca Parintele Clement Harlam sa se adapteze in acest loc si sa raspunda nevoilor duhovnicestri ale manastirii din Techirghiol.

Seara, Vecernie cu Litie, apoi Prohodul Maicii Domnului. Lume mai multa, lumanari aprinse, senzatia clara ca in viermuiala de oameni din curtea manastirii, Maica Domnului este prezenta…A plecat marele duhovnic, cel care a vietuit si slujit aici in ultimii 35 de ani ai vietii sale, a ramas protectoare directa Maica Domnului, peste sfantul sau lacas.

Luni 15 august: hramul Adormirii Maicii Domnului. Slujba arhiereasca, oficiata de Preafericitul Parinte Patriarh Daniel impreuna cu un sobor de preoti pe esplanade din curtea manastirii de la Techirghiol este urmata de un amplu cuvant de invatatura, inchinat Maicii Domnului, din care aflam multe: din cele 10 sarbatori in care este cinstita Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, 4 sunt foarte importante – Nasterea Maicii Domnului, Bunavestire, Intrarea in Biserica a Maicii Domnului si Adormirea Maicii Domnului, aceasta din urma fiind cea mai importanta si care arata cat de cinstita este Maica Domnului in popor. Ea este atat ocrotitoarea familiei conjugale, cat si a celei monahale, ocrotitoarea slujitorilor bisericii, pentru ca Fiul ei este Marele Arhiereu. Mama a durerilor si a suferintelor, ca cea care a trait cea mai mare durere, vazandu-si rastignit Fiul, dar si mama a bucuriei eterne, aflata acum in Cer, alaturi de Fiul lui Dumnezeu, ea ne poate intelege profund in fiecare traire a vietii noastre. Mutarea la cer cu trupul a Maicii Domnului este o adormire, pentru ca aceasta trecere la viata vesnica este o adormire a trupului, in timp ce sufletul, care este nemuritor, se inalta la ceruri…S-a reamintit din nou idea ca Romania este Gradina Maicii Domnului, pentru ca tara noastra este plina de bisericii si manastiri, aceasta gradina trebuind cultivata in continuare prin rugaciune, milostenie, fapte bune…

La finalul cuvantului de invatatura, PF Parinte Daniel a oferit daruri stavropighiei patriarhale – noua editie a Evangheliei cu icoane duminicale, cele trei volume dedicate Autocefaliei Bisericii Ortodoxe si Proloagele, volumul I. Maica Stareta a oferit o icoana a Maicii Domnului pictata in atelierul manastirii, precum si un buchet de flori care – dupa spusele Patriarhului – buchetul ne reprezinta pe noi, credinciosii ortodocsi.

Dupa ce toata lumea a plecat, la mormantul Parintelui Arsenie a mai ramas doar fotografia sa, in care zambeste usor… Mereu legat de Maica Domnului (isi serba la fiecare hram, in 15 august, ziua de nastere), etern legat de Maica Domnului, parintele este acum in mormant cu trupul, dar cu imaginea mereu vie intre noi.

La intrebarea unei turiste “cine il inlocuieste acum pe Parintele Arsenie” ( in sensul de cine spovedeste acum la manastire), un apropiat al parintelui a raspuns, suparat: ”nimeni nu il inlocuieste pe Parintele Arsenie, Parintele nu va putea fi inlocuit niciodata!” Ramane adanc intiparit in inimile noastre…

Maria Chirculescu

Miriam Turism