pelerinaje in rusia pelerinaje in ucraina pelerinaje in grecia pelerinaje in israel pelerinaje in egipt pelerinaje in europa pelerinaje pe alte continente pelerinaje in romania

Fuga in Egipt


Galerie foto:

 

“13. Dupa plecarea magilor, iata ingerul Domnului se arata in vis lui Iosif, zicand: Scoala-te, ia Pruncul si pe mama Lui si fugi in Egipt si stai acolo pana ce-ti voi spune, fiindca Irod are sa caute Pruncul ca sa-L ucida.
14. Si sculandu-se, a luat, noaptea, Pruncul si pe mama Lui si a plecat in Egipt.
15. Si au stat acolo pana la moartea lui Irod, ca sa se implineasca cuvantul spus de Domnul, prin proorocul: “Din Egipt am chemat pe Fiul Meu”.  (Matei 2, 13-15)

Sensul acestei lucrari dumnezeiesti este explicat in sinaxarul zilei de 26 decembrie: “Şi a fugit în Egipt Născătoarea de Dumnezeu cu Pruncul şi cu Iosif, pentru două pricini: întâi ca să se plinească ceea ce s-a zis prin proorocul: “Din Egipt am chemat pe Fiul Meu”; a doua, ca să se închidă gura ereticilor. Dacă Maica Domnului n-ar fi fugit cu Pruncul în Egipt şi ar fi fost prins Pruncul şi ucis, atunci s-ar fi împiedicat mântuirea oamenilor; iar dacă ar fi rămas în Palestina şi n-ar fi fost ucis de Irod, şi ar fi scăpat tocmai pentru ca să poată împlini mântuirea oamenilor, atunci mulţi ar fi socotit că a purtat o nălucă de trup şi nu trup adevărat, iar ereticii fără de Dumnezeu ar fi îndrăznit să zică: “Dacă ar fi purtat trup, ar fi fost ucis de sabie; dar dacă n-a fost ucis, înseamnă că nălucire este naşterea Lui”. Pentru aceasta a fugit în Egipt, ca sa sfarâme idolii de acolo şi să mântuiască toată lumea în vremea mântuitoarei Răstigniri şi învieri. “

Crestinii egipteni afirma cu bucurie prezenta Sfintei Familii pe teritoriul tarii lor, acum 2000 de ani. Desi nu sunt dovezi scrise, bogata traditie orala pastrata peste veacuri si transmisa din generatie in generatie, locuri sfinte care cunosc o foarte mare popularitate ca etape ale trecerii Sfintei Familii, chiar sinaxarul Bisericii Ortodoxe Copte egiptene, care inscrie 22 de locuri sfinte asociate cu traseul Fugii in Egipt – fac foarte vie prezenta micului Iisus, a tinerei Sale Mame si a batranului Iosif, in tara faraonilor. Ei chiar spun : “ Sfanta Familie a traversat desertul in Egipt. Pamantul verde al Egiptului este pamantul care a oferit securitate si dragoste. Calatoria prin tara Egiptului si desertul sau, de-a lungul raului Nil pana in delta, este punctata de opriri care ulterior s-au transformat in manastiri, biserici si locuri de venerare”. Involuntar, ma gandesc la posibila legatura dintre pasii Sfintei Familii si aparitia in acest areal geografic, in sec 4, a primelor forme de monahism din lume ( pustnici, manastiri cu viata de obste, manastiri de sine), modelul vietuirii lor intru Hristos fiind urmat ca atare pana in zilele noastre si extins in toata lumea crestina.

Traditia orala privitoare la Fuga in Egipt a fost certificata de catre Sf Theofilus, Patriarh al Alexandriei ( 385 – 412) care a avut o viziune in care locuri legate de vizita Sfintei Familii in Egipt i-au fost relevate; dupa aceea, multe dintre locasurile crestine sfintite de catre pasii Sintei Familii au fost inspectate si restaurate de catre Sf Patriarh Teofilus.

Foto 2

Arta copta pastreaza doua modele de icoane reprezentand aceasta perioada de inceput din viata Domnului nostru Iisus Hristos : prima reprezinta momentul intrarii in Egipt, cand Sf Maria Il poarta in brate pe pruncul Iisus, calatorind calare pe un magar; Iosif este alaturi, iar in unele icoane copte apare si Salomeea ( probabil, ruda a Maicii Domnului, una dintre viitoarele femei mironosite, mama Sfintilor Apostoli Iacob si Ioan, sotia lui Zevedeu).

“Iata Domnul vine pe nor usor si ajunge in Egipt.”  (Isaia, 19, 1) Interpretarea acestei parti a profetiei Sf Prooroc Isaia este aceea ca Pruncul Iisus a calatorit in bratele Sfintei Fecioare Maria – puritatea, nobletea, lumina Sfintei Sale Mame fiind asemenea unui nor – dupa cum spuneau primii parinti ai bisericii.

Foto3

Cea de-a doua reprezentare este momentul plecarii din Egipt, Iisus fiind deja un copil care merge singur, tinut de mana de Mama Sa, fiind urmati de Iacob. Ca si in cazul reprezentarii intrarii in Egipt, ordinea “personajelor” din icoana este aceeasi: conform directiei de mers, intai este figurat Pruncul Iisus, apoi Sfanta Sa Mama, apoi Iosif. Ingerul apare in multe dintre aceste icoane, ca si insotitor si calauza, atat la sosirea cat si la plecarea din Egipt.

Biserica Copta ortodoxa egipteana crede ca aceasta calatorie a durat trei ani si jumatate, pe cand musulmanii egipteni, care au o anume referire in Coran si o identifica pe Sf Fecioara Maria ca fiind Miriam, sora lui Moise, sustin ca durata este de sapte ani.

Foto4 harta

Conform traditiei copte, Sf Familie a traversat nordul Peninsulei Sinai si a intrat in Egipt de-a lungul celui mai estic brat al Deltei Nilului ( acum asanat), pe la Pelusiam ( El Farma) si Zagazig (Tel Bastah). La Zagazig au ajuns la rasaritul soarelui. Josif a mers in sat sa caute ceva de mancare si de baut, dar a fost aspru refuzat si s-a intors cu mainile goale. La apusul soarelui, un taran, Aqloum, care se intorcea de la munca campului, i-a vazut sub un copac si i-a intrebat cine sunt. Sf Fecioara Maria i-a raspuns ca sunt o familie de evrei saraci care vin din Palestina si vor sa ajunga in Babilon ( Vechiul Cairo, Old Cairo) si ca in curand vor pleca la drum. Aqloum i-a chemat la el acasa, ca sa le dea niste haine. Apropiindu-se de casa, Aqloum le-a spus ca sotia lui este bolnava si nu ii poate intampina cum se cuvine. Dar Pruncul Iisus a chemat-o pe nume si i-a spus: “ Sarah, esti vindecata, ridica-te si ne intampina!” Ea s-a ridicat imediat si ambii soti au fost gazde foarte primitoare. Sotia lui Aqloum i-a povestit Mariei despre oras, despre templul zeitei Bastet ( zeita pisica) in care sunt statui colosale si ale carei sarbatori se derulau atunci, iar Maria si-a exprimat dorinta sa vada templul. Sarah a condus-o pe Maria cu Pruncul in brate la templu. Imediat ce au pus piciorul acolo, statuile zeilor pagani s-au spart si s-au prefacut in praf, conform proorocirii “… Idolii Egiptului tremura inaintea fetei Lui “ (Isaia, 19, 1).  Vestea despre acest “incident” s-a raspandit rapid si guvernatorul regiunii a ordonat sa se caute imediat femeia cu copilul in brate, pentru a-L trimite la Irod. Aqloum si sotia sa, intelegand ca nu mai este sigura sederea Sfintei Familii la ei, i-au ghidat catre Belbeis, insotindu-I o parte din drum si ferindu-I de ostasii romani.

Traversand Delta Nilului de la est la vest, ferindu-se de armata romana, Sfanta Familie a ajuns la Sakha. Pe drum, Iisus a pus piciorul pe o stanca si urma talpii piciorului Sau a ramas intiparita pe piatra, locul numindu-se de atunci Bikha Isous ( “Pasul lui Iisus”), cercetatorii sugerand ca este vorba de actuala localitate Sakha, in care se afla biserica copta Sf Maria.

Foto 5 , Foto 6

Dupa Bikha Isous, Sfanta Familie a mers mai departe catre sud – vest, traversand un alt brat al Nilului si ajungand in desertul Scetic ( Shihet, in limba copta), actualul Wadi El Natrun. Iisus a binecuvantat locul si I-a spus Mamei Sale: “ O, Mama, sa stii ca in acest desert vor locui multime de calugari, asceti si nevoitori si acestia ii vor sluji Domnului ca si ingerii”. Aici, in desertul de nord-vest, este una dintre cele trei zone din pustiul egiptean in care, in secolul 4, au aparut primele manastiri din lume si aici sunt localizati parintii “Patericului Egiptean”.   Zona Wadi El Natrun ( cuprinzand Kellia, Scitia, Nitria) a devenit in timp resedinta oficiala a Patriarhiei Bisericii Copte, pana astazi patriarhul acestei Biserici fiind ales din randul calugarilor din  aceasta zona. Chiar si dupa invazia arabilor in Egipt (sec 7) musulmanii au acordat calugarilor crestini dreptul de a-si practica religia. Nitria a fost fondata ca zona monastica de catre Amun ( nascut in anul 280 d.H.) si s-a pastrat ca atare datorita faptului ca aici a locuit in permanenta o comunitate ortodoxa. Supraaglomeratia din Nitria l-a determinat pe Amun sa creeze o a doua zona monastica in apropiere, la 18 km distanta, numita Kellia. Acesta este unul dintre cele mai importante locuri arheologice crestine din lume, fiind identificate aproximativ 1.600 de edificii construite pe o suprafata de 100 kmp, intr-o perioada de doar 300 de ani. In secolele 8 – 11 majoritatea manastirilor din zona Wadi El Natroun au fost reconstruite sau restaurate, dar din sec 14 populatia a fost decimata de cele doua valuri de molima care s-au abatut asupra orasului.

In pezent, mai sunt in zona Wadi El Natroun doar 4 manastiri, absolut impresionante pentru orice pelerin crestin: Manastirea Romanilor – Dair El-Baramus; Manastirea Sirienilor – Dair Al Suryan, manastirea Sf Paisie ( St Bishoy) si Manastirea Sf Macarie cel Mare.

Pentru cine face Rugaciunile de dimineata, Sf Macarie cel Mare este un nume foarte apropiat, intrucat patru din cele zece scurte rugaciuni sunt intocmite de catre acesta. In fapt, de saisprezece secole, zi de zi, crestinii fie ei monahi sau traitori in lume, isi incep ziua cu rugaciune catre Creator, folosind cuvintele si gandurile acestui sfant egiptean, devenit astfel contemporan fiecaruia dintre noi. Asa incat a pasi pe locul in care, la anul 340, Sf Macarie si-a  inceput viata monastica ( Manastirea Romanilor) sau chiar in manastirea sa, este un fapt pe care mintea refuza sa il inteleaga, la adevarata sa valoare… Sf Moise cel Negru, ale carui moaste se afla in manastirea Romanilor, ne-a primit cu multa caldura a duhului, la sfintele sale moaste ne-am rugat indelung… Moise, etiopian de origine, de rasa neagra, a fost seful unei bande de talhari din zona Nitria, vestit pentru omorurile sale si pentru forta sa fizica. S-a calugarit la varsta deplinei maturitati si a incercat, in tot restul vietii, sa faca exact invers decat ceea ce a trait pe cand era talhar. La moartea sa, a lasat 70 de ucenici, adica numarul de hoti pe care ii avusese in banda sa.  Pentru mine, personal, avea sa fi extrem de impresionanta “intalnirea” cu Sf Paisie cel Mare. In manastirea Sirienior se afla pestera in care a locuit o vreme Sf Paisie si in care a fost vizitat de insusi Domnul Iisus! Pentru ca cea mai calda primire, cea mai frumoasa dovada de dragoste pe care o puteai aduce unui vizitator era, in desert, sa speli picoarele musafirului tau ( dupa modelul dat de insusi Mantuitorul apostolilor sai), Sf Paisie a pus apa intr-un lighean si …a spalat picioarele Domnului Iisus (icoana reprezentand acest moment se afla la intrarea joasa in grota). Dupa plecarea Sa, Sf Paisie a baut cu mare pofta apa sfanta din lighean,  “indata facanmdu-se incepator vietuirii cele supraomenesti… despre el se poate spune ca aflandu-se fericitul cu trup muritor, se ridicase mai presus de trup”, vietuind ca ingerii, intocmai cum proorocise Pruncul Iisus.

Foto 8 Foto 9

Acestia sunt doar cativa foarte cunoscuti noua vietuitori ai pustiei Schitiei, Nitriei si Keliei, mii de alti asemenea asceti cautand nevointele pustiei spre a-L slavi pe Domnul inca din viata aceasta trecatoare.

Cele patru manastiri ortodoxe copte cu viata monahala activa in prezent sunt comori ale artei religioase copte ( restaurarile actuale se fac cu ajutorul unor echipe de specialisti din Olanda, Polonia etc), in aceslasi timp cuprind vestigii arheologice atestand amploarea vietii monahale din vechime, dar cele mai mari comori ale lor sunt moastele sfintilor despre care am citit in Patericul Egiptean sau vestigii cum ar fi copacul viu si acum, plantat de catre Sf Efrem Sirul in timpul viziei sale pe aceste locuri ( Manastirea Sirienilor).

Foto10 Foto11

Condusa de ingerul Domnului si biecuvantand pamantul Egiptului, Sfanta Familie s-a indreptat catre Cairo ( Old Cairo, Babilon), urmarita fiind de doi ostasi ai lui Irod. Traditia spune ca la Mataryah (o localitate integrata acum capitalei Cairo) un copac si-a deschis in mod miraculos trunchiul pentru a-L ascunde pe Pruncul Iisus, pe Mama Sa si pe Sf. Iosif si si-a coborat crengile ca sa-I fereasca de ochii urmaritorilor. Acest copac este unul dintre cele mai sfinte locuri asociate cu Fuga in Egipt. Supranumit “Copacul Fecioarei Maria”, acest sicomed a trecut prin secole ca loc de pelrinaj pentru crestinii din toata lumea, fiecare pelerin dorind sa ia ca amintire pana si coaja/scoarta sa. In prezent trunchiul copacului este extrem de ciudat, pare mort, dar din mladitele sale ajunse in pamant s-au dezvoltat alte cateva trunchiuri care rodesc. Si noi am primit de la paznici cateva fructe de pe jos, surpriza mare fiind aceea ca erau… smochine! Se spune de asemenea ca la dorinta Pruncului Iisus, copacul si-a lasat crengile in jos, pentru ca Sfanta Mama sa poata culege fructe pentru a le manca, iar in apropierea acestui loc de odihna copilul Iisus a savarsit minunea aparitiei unui izvor, in care Fecioara i-a spalat hainutele. In locul unde a varsat apa cu care spalase, a rasarit un copac cu flori frumos mirositoare a carui seva se foloseste la prepararea mirului sfant.

Foto12 Foto13

In fortareata romana a Babilonului ( Old Cairo) sunt cateva biserici care isi revendica onoarea de a fi situate pe locurile in care Sfanta Familie a poposit. Biserica Sf Sergiu ( dedicata sfintilor mucenici Serghie si Vah) este considerata ca fiind una dintre cele mai vechi biserici crestine din Cairo ( final sec 4 – inceputul sec 5) si curpinde sub altar grota Sfintei Familii. Desi nu am reusit sa intram la subsol, in grota, pentru ca se desfasurau lucrari de renovare, am ajuns totusi la intrarea sa in stanga altarului si ne-am putut ruga putin; a fost prima data in viata mea, acolo, cand am avut certitudinea ca cei trei membri ai Sfintei Familii au fost oameni ca si noi, dar ce diferenta… sentimentul ca ne aflam intr-un loc sfant, puternic, este fara putinta de descris…

Biserica Suspendata este situata la una dintre portile vechii fortarete a Babilonului ( zidurile cetatii romane sunt vizibile si acum, ca site arheologic), naosul sau fiind cu adevarat suspendat deasupra unui pasaj. Construita in sec 7, aceasta este una dintre cele mai frumoase biserici crestine copte din Cairo, prima construita in stil basilical si functioneaza de secole ca si resedinta oficiala a Patriarhului copt al Alexandriei. Este de asemenea inchinata Fecioarei Maria, ca toate celelalte locasuri din traseul Fugii in Egipt.

Foto14

Am vizitat de asemenea locasul de mici dimensiuni ridicat in cimitirul Bisericii Grecesti Sf Gheorghe, in al carui subsol se afla o fantana cu apa binecuvantata de Pruncul Sfant si grota de foarte mici dimensiuni care a adapostit Sfanta Familie. Aici am gasit o placa de marmura care atesta, in limba romana (!) sfintenia locului. Alaturi mai era doar o placa asemanatoare in limba rusa, iar in micuta grota – o placa in limba greaca.

Foto15 Foto16

Biserica Sfintei Fecioare Maria din Zeitoun ( localitate de asemenea integrata capitalei Cairo) este loc de pelerinaj anual, mai ales de cand, in 2 aprilie1968, Sf Maria a aparut pentru prima oara deasupra cupolei, fiind observata intai de catre niste muncitori musulmani de la un garaj din apropiere. Aparitiile sale au facut valva, toate ziarele vremii scriind despre aceasta. Pentru ca s-au repetat, aparitiile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu au fost vazute de mai mult de un million de oameni, de toate religiile, multora dintre acestia schimbandu-le viata. Au fost filmate de catre televiziunea nationala egipteana, fotografiate de sute de profesuionisti, chiar presedintele tarii Abdul Nasser mergand sa o vada. In perioada respectiva Egiptul trecea prin momente grele, daorita pierderii Razboiului de 6 zile cu Israelul, in care au murit multi oameni si in urma caruia Israelul a ocupat Peninsula Sinai. Prin minunea aparitiei Sale, Sfanta Fecioara a aratat ca mai este speranta si a adus multi oameni la credinta. Aparitiile au durat trei ani, timp in care politia locala a efectuat numeroase si sofisticate investigatii pe o arie de 15 mile in jurul bisericii din Zeitoun, pentru a descoperi daca este vorba despre o sursa artificiala de lumina proiectata spre cer – toate aceste cautari neavand nici o finalitate. Actuala biserica de la Zeitoun este constructie noua, datand din 1925. Papei Khalil Ibrahi I s-a aratat Sfanta Maria si i-a cerut sa inalte o bisrica in numele ei in acest loc asociat cu trecerea Sfintei Familii in Egipt si promitandu-i ca se va arata chiar Ea, ceea ce s-a si intamplat incepand cu anul 1968, timp de trei ani consecutiv. Multe miracole intamplate in acest loc sunt atribuite Maicii Domnului.

Film ( 4.49 min) http://uk.youtube.com/watch?v=6W9T-XQpb6Q&feature=related

Film ( 2.54 min) http://uk.youtube.com/watch?v=eKmwj29zH_8&NR=1

Pe tot parcursul sederii Sfintei Familii la Heliopolis ( Cairo) idolii au fost distrusi, din acest motiv Familia trebuia mereu sa se ascunda.

Foto 17 Foto18

Plecarea din Cairo s-a facut in zona sudica, la Maadi, un loc foarte linistitor pe malul Nilului, unde acum se ridica Biserica cu trei cupole inchinata Sf Maria. Conform traditiei, in ultimele zile ale sederii, Iosif a avut legaturi cu mai multe familii evreiesti de pescari, negociind conditiile plecarii lor pe apa Nilului catre zona centrala a tarii. Plata pentru transport (barca) si provizii a fost facuta cu aur, smirna si tamaie – darurile date de catre magi la nasterea Pruncului. Se pare ca aici, la Maadi, este si locul in care a ajuns la mal cosuletul in care se afla puncul Moise, pe care l-a gasit fata faraonului.  Un alt eveniment consemnat recent este aparitia pe apa Nilului a unei Biblii : “Vineri 27 martie 1976, dupa Liturghia de dimineata, lumea a observat un obiect putind pe apa, langa locul in care Sfanta Familie s-a imbarcat. Cativa membrii ai bisericii au coborat si au gasit o Biblie, plutind pe apa, deschisa la Isaia 19, 25 “Bleessed by Egypt my People”  “Binecuvantat sa fie poporul Meu Egiptul…” In ciuda faptului ca Biblia era uda si grea, aceasta plutea pe apa si oamenii au considerat ca este o minune, un semn de la Dumnezeu, ca o binecuvantare speciala catre ei. “ ( text afisat alaturi de Biblia expusa in biserica). Foto 19

Sfanta Familie a calatorit pe apa Nilului pana in centrul Egiptului, aproape de Assyut ( 430 km sud de Cairo), locuri asociate acestei prezente fiind Gebel El-Tair ( Muntele Pasarilor) si Al-Muharraq unde, conform traditiei, Ingerul Domnului i-a aparut lui Iosif : “ Dupa moartea lui Irod, iata ca ingerul Domnului s-a aratat in vis lui Iosif in Egipt,  Si i-a zis: Scoala-te, ia Pruncul si pe mama Lui si mergi in pamantul lui Israel, caci au murit cei ce cautau sa ia sufletul Pruncului.  Iosif, sculandu-se, a luat Pruncul si pe mama Lui si a venit in pamantul lui Israel” ( Matei 2. 19 – 21 ).

Foto 20 Foto 21

Biserica Sf Maria din Gebel El-Tair a fost ridicata pentru comemorarea vizitei Sfintei Familii in anul 328 d. C. de catre Sf Elena, mama Sf Imparat Constrantin. De altfel, multe biserici din Egipt sunt atribuite Sf Elena ca si ctitor, asa cum sunt si bisericile din delta Nilului ( Sakha, Birkha Iisous). Se pare ca , la cinsprezece ani de la increstinarea Imparatului Constantin ( dupa ce acesta a vazut Sf Cruce pe cer), Sf Elena a calatorit in toate locurile sfinte ale Imperiului Roman, ajungand cum era si firesc si in Egipt.

Manastirea Al Muharraq de la Assiut pare a fi locul proorocit de catre Sf Isaia (19.19) “In ziua aceea, va fi un jertfelnic in mijlocul pamantului Egiptului si un stalp de pomenire la hotarul lui, pentru Domnul.“ Assiut este situat in chiar mijlocul Egiptului, fiind locul in care Sfanta Familie a ramas timp de sase luni si din care Sf Iosif a fost chemat inapoi in Israel. Conform interpretarii Bisericii Copte, stalpul de pomenire pentru Domnul, la hotarul Egiptului ( a doua parte a profetiei) este Sf Apostol si Evanghelist Marcu, cel care a increstinat Egiptul si nordul Africii si ale carui sfinte moaste se afla la Alexandria – portul de la Marea Mediterana, hotarul natural din nordul tarii. Manastirea ortodoxa copta Dair Al Muharraq este unul dintre cele mai celebre locuri sfinte ale crestinatatii, in fiecare an avand loc comemorari de mari amploare inchinate Sfintei Fecioare Maria. Una dintre aparitiile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu de la Assiut, in zilele noastre : film ( 0.17 min): http://uk.youtube.com/watch?v=hoLOS68z7_Q&feature=related

Dupa marturiile a doi sfinti, Sf Theofilus XXIII ( 385 – 412) si Sf Chiril al Alexandriei XXIV ( 412-444), acest loc a fost cu adevarat sfintit si binecuvantat de Domnul Nostru Iisus Hristos.

La intoarcerea in Israel, Sfanta Familie a urmat acelasi traseu, din chiar centrul Egiptului, de-a lungul Nilului la Cairo si apoi catre est, spre Palestina. In timpul vietii sale pamantesti, Domnul Nostru Iisus Hristos a locuit in Palestina, singura tara vizitata in afara acesteia fiind doar Egiptul.

Pruncul Iisus s-a nascut in pestera si imediat, din prima zi a vietii sale, a fost nevoit sa calatoreasca din loc in loc, fara adapost si urmarit mereu de prigonitori, timp de trei ani in pamant strain. Exact in acelasi mod Fiul lui Dumnezeu avea sa parcurga si ultimii sai trei ani ai vietii – cei ai propavaduirii – strain si fara adapost in propria sa tara, Israel…

Cea care m-a impresionat puternic in aceasta incercare de regasire a drumului Sfintei Familii  in timpul Fugii in Egipt este Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, tanara Mama a Princului Iisus. “Asculta fiica si vezi si pleaca urechea ta si uita poporul tau si casa parintelui tau…” ( Psalmul 44). La doar 15-16 ani, luandu-si in brate in miez de noapte Pruncul abia nascut, protejata fiind doar de batranul Iosif, Preacurata Mama se supune vointei Domnului si pleaca in graba intr-un periplu periculos, in tara straina, acceptand statutul de nomad timp de trei ani. Ani in care a cunoscut in mod direct foamea si setea, umilinta, grijile si nevoile de tot felul, ani petrecuti in desert printre oameni sarmani, in locuri uitate de lume – locuri contrastand puternic cu grandoarea extrema a oraselor si a templelor faraonilor…  Ce destin pamantesc are chiar dintru inceput Imparatul Cerurilor in lucrarea Sa de rascumparare a pacatelor noastre, cata fragilitate si putere, intelepciune, iubire si jertfelnicie are preacurata Sa mama – om ca si noi… Cand ii inaltam rugaciune, cine mai mult ca ea poate intelege: “ Tuturor necajitilor – bucurie si asupritilor – folositoare si flamanzilor – datatoare de hrana, strainilor – mangaiere, celor invaluiti – adapostire, bolnavilor – cercetare, celor neputinciosi – acoperamant si sprijinire, toiag batranetilor tu esti, Preacurata, Maica Dumnezeului celui de sus; pentru aceea, ne rugam tie: Grabeste si miluieste pe robii tai.”

Foto 22

Am intrebat un calugar, discutand despre Fuga in Egipt: cum era tanara Maicuta a Domnului? Si mi-a raspuns imediat, cu caldura in glas: “frumoasa!” Am inteles atunci ca omul rugaciunii a vazut-o prin ochii Pruncului Iisus, prin ochii copilului care isi adora mama care il mangaie si il protejeaza ( caci singur nu se poate ajuta) si am inceput sa inteleg cat de mult o iubeste Iisus pe Sfanta Sa Mama – careia Fiul lui Dumnezeu i-a promis ca ii va da tot ceea ce-I cere, facand-o mijlocitoarea noastra …

De altfel, intreg Egiptul crestin o slaveste si o iubeste nespus pe Sfanta Fecioara Maria, absolut toate bisericile si manastirile ridicate in locurile prin care a trecut Sfanta Familie fiind inchinate Maicutei Domnului.

Pelerinaj crestin “Pe urmele Sfintei Familii in Egipt”

Maria Chirculescu

Miriam Turism

www.miriamturism.ro

Bibliografie:

The Escape to Egypt according to Coptic Tradition, Egypt, 1993

Christianity in the land of the pharaohs, Jill Kamil, 2002

Brosuri si materiale ale Bisericii Copte egiptene – pelerinaj in Egipt 2007