pelerinaje in rusia pelerinaje in ucraina pelerinaje in grecia pelerinaje in israel pelerinaje in egipt pelerinaje in europa pelerinaje pe alte continente pelerinaje in romania

NORDUL RUSIEI si FINLANDA – noptile albe: religie si cultura


St Petersburg, Valaam, Solovet… Helsinki, Noul Valaam, Lintula…
– Ortodoxia nordului extrem, pe fundalul tulburatoarelor nopti albe – avion si autocar
20 iunie – 4 iulie 2009, 14 zile, Pret estimativ: 1399 euro

Veniti si veti vedea…

Z0 – Plecare sambata 20 iunie 2009

  • Intalnire la aeroportul Otopeni, ora 11, zbor la ora 13, se ajunge la Helsinki la 15.40
  • Cazare Helsinki hotel de 2* sau 3* ( optional)
  • Mini tur de oras Helsinki ( depinde de ora de aterizare)

Z1 –  Duminica 21 iunie: HELSINKI, KUOPIO, NOUL VALAAM

  • Sf Liturghie la Biserica din Espoo, biserica ortodoxa Sf Gherman din Alaska.
  • Plecare spre Kuopio ( 400 km), unde vizitam Muzeul National Ortodox Finlandez  si Biserica Sf Nicolae
  • Plecare spre Manastirea de calugari Noul Valaam, singura manastire ortodoxa de calugari din Finlanda.
  • Manastirea Valaam de pe Lacul Ladoga din Rusia, intemeiata de catre calugarii Serghei si Gherman in sec 12 este una dintre cele mai cunoscute manastiri ale Rusiei, datorita vietii monahale desfasurata aici  ( foarte multi vietuitori ai acestei manastiri au ajuns stareti in multe alte manastiri pe intreg cuprinsul Rusiei, episcopi sau pur si simplu nevoitori cu viata imbunatatita, bine-placuta Domnului). Istoria zbucuimata a Manastirii Valam de pe lacul Ladoga ajunge pana la inceputul sec 20, cand, dupa Revolutia bolsevica, parte din calugarii de aici, ca si din alte manastiri rusesti, trec granita si pleaca in Finlanda, intrand sub jurisdictia Bisericii Ortodoxe Finlandeze ( putin numeroasa). Vor vietui aici in localitatile Petsamo si Konevitsa, langa granita cu Rusia. Intre cele doua razboaie mondiale (1917 – 1939) insula Valaam din Rusia apartine Finlandei, pt ca in 1940, cand redevine pamant rusesc, Manastirea Valaam sa fie complet evacuata. In februarie 1940 parte din calugarii acestei manastiri au incarcat in camioanele Armatei Finlandeze sfinteniile si obiectele de valoare si au trecut pe gheata lacului Ladoga in Finlanda, infiintand langa Konevitsa manastirea Noul Valaam. In anul 1970, practic toti calugarii care venisera din Rusia odihneau deja in cimitire. In 1977 Parintele Serafim a reinviat viata manastireasca aici, la acest moment incepand oficierea sliujbelor in limba finlandeza ( dupa ce le-a tradus din limba slavona, folosita si acum de catre Biserica Rusa) si trecand manastirea pe stil nou ( calendarul gregorian). In prezent, manastirea are 10 calugari care mentin manastirea Noul Valaam ca centru al vietii ortodoxe finlandeze si care traiesc mai ales din primirea pelerinilor ( in timp s-a trecut de la agricultura la turism religios: peste 160.000 vizitatori /an, din ale caror contributii manastirea isi construieste locasurile, cladirile si se intretine). Academia de la Noul Valaam este singurul colegiu din Finlanda pentru persoane adulte, cu educatie in spiritul ortodoxiei, care organizeaza cursuri de scurta si lunga durata, pentru orice persoane interesate, indiferent de afilierea religioasa ( activitate de catehizare, apostolat).
    La recensamantul din anul 2006, 60.000 din cei 5.646.960 locuitori ai Finlandei s-au declarat ortodocsi ( aprox 1,1%), ortodoxia fiind a doua religie oficiala in Finlanda, dupa luteranism. In ultimii ani biserica ortodoxa finalndeza primeste noi membrii intr-un ritm mai accelerat decat biserica luterna.
  • Manastirea Noul Valaam: program de vizita ( ghid manastire), participare la slujba, masa, cazare

Z2 – Luni 22 iunie: NOUL VALAAM, LINTULA

  • Participare la Sf liturghie la manastirea Noul Valaam ( optional)
  • Vizitarea manastirii Noul Valaam ( cu ghid)
  • Plecare catre Lintula ( 14 km), singura manastire ortodoxa de maici din Finlanda, vecernie / vizita
  • In randul manastirilor ortodoxe din Finlanda, manastirea de maici Lintula este cea mai recenta. A fost infiintata ca urmare a rezultatelor muncii unui cuplu inimos. Feodor Petrovici Neronov si sotia sa Larissa Alekseievna au dorit sa formeze o comunitate de femei, care in timp a devenit manastire de maici.
  • La ora 16 plecare catre granita cu Rusia, spre Kem ( portul de la Marea Alba pentru Solovet), parcurs de noapte de 780 km. Se ajunge la Kem dimineata, in functie de formalitatile vamale.

Z3 – Marti 23 iunie: SOLOVET

  • Se ajunge la Kem dimineata in jurul orei 7. Plecare cu vaporul  pe Marea Alba spre manastirea Solovet, cel mai nordic punct al traseului nostru, in apropierea Cercului Polar de Nord.
  • Manastirea Soloveţ a fost infiintata pe la anii 1400 de catre preacuviosii parinti Savatie, Zosima si Gherman. Cautand liniste deplina, de sihastrie in nordul indepartat, conditii aspre de viata care sporesc si mai mult ascetismul, acesti intemeietori si organizatori ai manastirii sunt si primii locuitori ai insulei Solovet, pana atunci nelocuita. Pilda lor de viata ascetica a atras multi urmasi, viata monahala de aici aici a format multi asceti , a caror influenta s-a intins in toata Rusia. Dupa Revolutia Rosie, Stalin transforma manastirea Solovet in primul si cel mai crunt lagar de exterminare politica si religioasa, deportand aici milioane de condamnati ai regimului bolsevic, covarsitoarea lor majoritate ramanand necunoscuti ( preoti, intelectuali etc etc). La conditiile naturale de viata extrem de dure de la Cercul Polar de Nord ( ger, izolare, noaptea boreala 6 luni pe an) comunistii au adaugat  conditii de viata inumane, teroarea psihica, lipsa hranei (pentru un prizonier alocatie anuala de 240 ruble/an, deci 0,65 ruble pe zi), acest gulag (lagar de exterminare) devenind in scurta vreme un model pentru sistemul gulagului sovietic care apoi s-a extins in intregul URSS. Lagarul a functionat intre anii 1920 – 1991, arhivele au fost distruse. Aspra nevointa duhovniceasca a ascetilor manastirii Solovet a fost urmata de chinul si jertfa de sange a potrivnicilor statului ateu, multi dintre ei refuzand sa-si lepede credinta. „… sufar pana acolo, ca sunt tinut in lanturi ca un facator de rele, dar cuvantul lui Dumnezeu nu se leaga” ( Timotei II, 2, 9). Biserica Ortodoxa Rusa a rezistat intr-un stat ateu, pamantul rusesc udat de sangele mucenicilor crestini ai vremii noastre aminteste de prigoana primilor crestini ai Imperiului Roman ( de la Roma antica, doar aici s-a mai varsat atata sange pentru Hristos). Manastirea Solovet s-a redeschis si, din mila Domnului, sirul calugarilor din aceasta izolata fortareata duhovniceasca dintre valurile Marii Nordului nu s-a incheiat…
  • Ansamblul istoric, cultural si natural de pe insula Solovet din Marea Alba ( Manastirea Solovet si intreg arealul) face parte din patrimoniul UNESCO ( din 1992)
  • Cazare pe insula Solovet, hotel** ( categorie locala)

Z4 – Miercuri 24 iunie: SOLOVET // Nasterea Sf IOAN Botezatorul ( Sanziene)

  • Program la manastirea Solovet, excursie optionala pe insula (ghidul manastirii)
  • Baie in izvorul tamaduitor, in Lacul Sfant ( optional)
  • Cazare pe insula Solovet, hotel** ( categorie locala)

Z5 – Joi 25 iunie : plecare catre St Petersburg

  • Participare la Sf Liturghie la Manastirea Solovet
  • Excursie pe insula, la Biserica cu Far ( Dealul Sekirnaia), la locul primei biserici a Sf Savatie si Sf Gherman (optional)
  • Plecare de pe insula, parcurs pe Marea Alba timp de 3 ore
  • Portul Kem, parcurs de noapte catre Petrozadovsk ( 470 km)

Z6 –  Vineri 26 iunie: Sf ALEXANDRU din SVIR si TIHVIN

  • Ora 7 – Svirskaia – inchinare la moastele izvoratoare de mir ale Sf Alexandru din Svir;  Sfantul caruia i s-a aratat Sfanta Treime; participare la slujba ( acatistul Sf Alexandru din Svir)
  • Tihvin, Icoana Maicii Domnului Tihvinskaia ( a doua dintre cele trei icoane pastrate pana acum, pictate de Sf Ap si Ev Luca, in timpul vietii Fecioarei Maria; ajunsa in Rusia la 1383, prin aratare deasupra Lacului Ladoga; praznuire: 19 aug / 1 sept)
  • St Petersburg, cazare la hotel de 2* sau 3* (optional)

Z7 – Sambata 27 iunie: ST. PETERSBURG

  • Centrul vechi al St Petersburg, malurile Nevei ( patrimoniu UNESCO din 1990)
  • Ora 9 – Sf XENIA de St Petersburg: Intre orele 10 – 11, slujba zilnica la capela Sf Xenia din cimitirul Smolensk
  • Vizita Muzeul Ermitaj
  • Program liber
  • Spectacol de balet / opera / teatru, la unul dintre marile teatre ale St Petersburgului ( denumit capitala culturala a Rusiei, St petersburg are peste 200 de institutii culturale) – optional
  • St Petersburg, cazare la hotel de 2* sau 3* (optional)
  • Noaptea, plimbare cu vaporasul pe Neva, spectacolul podurilor basculante in perioada noptilor albe (optional). Se poate programa in orice seara, program individual; mini-croazierele in perioada noptilor albe – intre 1.30 si 3 noaptea)

Z8 – Duminica 28 iunie: St PETERSBURG

  • Participare la Sf Liturghie la Lavra Al Nevski ( una din cele doua lavre ale Rusiei, alaturi de Lavra Serghiev Posad)
  • Masa de pranz  (optional)
  • Tur de oras cu ghid local – 3 ore / Biserica Mantuitorului Insangerat (1883-1907), sensul denumirii: jertfa, mantuirea prin sange, Catedrala Sf Petru si Pavel ( 1712 – 1732, simbolul orasului), Biserica Sf Isak etc
  • Ora 17.30Manastirea Sf IOAN DE KRONSTAD, inchinare la sfintele moaste, dupa vecernie
  • St Petersburg, cazare la hotel de 2* sau 3* (optional)

Z9 – Luni 29 iunie: manastirea VALAAM

  • Ora 4 – Plecare spre portul Priozersk
  • De la ora 7 – Croaziera cu vaporul pe Lacul Ladoga ( cel mai mare lac din Europa), vizitare Manastirea Valaam – manastire din sec X, vandalizata si distrusa complet de suedezi de aproape 80 de ori si refacuta mereu din temelii. In 1715 este reinfiintata de Petru I si devine una dintre cele mai cunoscute manastiri ale Rusiei ( la anul 1913 in manastire vietuiau 395 calugari si 562 novici). In 1917 insula Valaam intra sub ocupatia Finlandei, tara necrestina. In 1939 redevine pamant rusesc, dar sub sovietici, care au batjocorit si distrus manastirea si au ucis monahii ramasi aici ( parte din ei au strans toate sfinteniile si obiectele de valoare si au trecut cu camioanele pe gheata in Finlanda, infiintand Manastirea Noul Valaam, pentru a nu avea soarta Solovetului, manastire devenita unul dintre cele mai crunte lagare de teroare sovietic). Manastirea Valaam este reinfiintata dupa 1990. Este o manastire de mucenici. Sf Ignatie Braiancianinov spunea ca Valaamul este loc sfant, pe oricare dintre pietrele sale se poate sluji Sf Liturghie. Aici s-au nevoit Sf Gherman din Alaska ( trimis ca misionar crestin in Alaska, a stat acolo 30 de ani si a botezat aprox 12.000 de necredinciosi) si Sf Antipa de Calapodesti (Bacau, Romania). Sf Antipa, plecat la Sf Munte Athos unde a trait aproape 20 de ani – primind schima cea mare, a ajuns in nordul Rusiei pentru strangere de ajutoare pentru Schitul romanesc Prodromu, dar gasind aici linistea dupa care tanjea chiar la Athos fiind, a cerut binecuvantare si s-a reintors pentru totdeauna la Valaam. Dupa 17 ani de aspra vieturie pe insula, la 10 ianuarie 1882, cuviosul Antipa ieroschimonahul trece la Domnul (inchinare la sfintele sale moaste). Este singurul calugar roman trecut in randul sfintilor atat la Sf Munte Athos ( dupa doar 24 ani de la moartea sa), cat si de catre Biserica Rusa si Biserica Romana.
  • Intoarcerea la St Petersburg, cazare la hotel de 2* sau 3* (optional)

Z10 – Marti 30 iunie:  ST PETERSBURG, VIRITA, VELIKII NOVGOROD

  • Plecarea din St Petersburg spre Pskov – Peciora
  • Vizita la VIRITA, localitate unde a trait in ultimii ani de viata Sf Serafim de Viritza (mers la Domnul in 1950), loc de extraordinara incarcatura duhovniceasca; inchinare la mormantul Sf SERAFIM DE VIRITA.
  • Velikiii Novgorod, Kremlinul cu catedrala Sf Sofia ( 1045-1050), in care se afla icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului „Oranta” ( „Mijlocitoarea”) – sec 12 – apartinand vechii scoli de pictura de icoane a Novgorodului
  • Velikii Novgorod, cazare la hotel** sau ***

Z11 – Miercuri 1 iulie: NOVGOROD, PECIORA

  • Vizitarea muzeului celebrei Scoli de Icoane de la Novgorod ( sec 12 – 15) , in salile de la etajul uneia din cladirile Kremlinului.
  • Plecarea spre Pskov – Peciora, Peciora, cazare hotel**
  • In functie de ora la care se junge, participare la vecernie la manastire

Z12 – Joi 2 iulie : PECIORA

  • Dimineata, participare la Sf Liturghie la Manastirea Adormirea Maicii Domnului din Peciora, construita in 1473 peste pestera nefacuta de mana omului, deschisa in 1392 ( oras subteran cu 8 strazi, care adaposteste peste 10.000 de sfinte moaste). Nu se cunoaste liantul care solidifica nisipul din pestera, pt formarea culoarelor subterane (Peciora=Pecerska=pestera)
  • Plecare spre granita cu Estonia
  • Cazare la Tallin, hotel***

Z13 – Vineri 3 iulie: TALLIN

  • Tallin – scurta vizita a centrului istoric al capitalei Estoniei ( patrimoniu UNESCO din 1997)
  • Croaziera cu ferryboat-ul in Golful Finic, intre Tallin  si Helsinki ( durata, 2 ½  ore)
  • Helsinki, mini-tur de oras, vizitarea Catedralei ortodoxe Uspenski din Helsinki ( Adormirea Maicii Domnului), cea mai mare catedrala ortodoxa din Finlanda si cea mai larga biserica ortodoxa din Europa de Vest. Duminica, Sf Liturghie la orele 12 si 15 (orele 9 si 16 in celelalte zile). De pe colina pe care este amplasata catedrala ortodoxa se vede intreg orasul Helsinki.
  • Cazare Helsinki hotel** sau ***

Z14 –  Sambata 4 iulie HELSINKI, BUCURESTI

  • Helsinki, zbor catre Bucuresti ( dimineata)

NOTA:

  • orele trecute in program sunt orientative, calculate in functie de necesitatea de a ajunge la urmatorul obiectiv
  • In Rusia se foloseste calendarul pe stil vechi, in Finlanda – calendarul ortodox pe stil nou.
  • Cu o saptamana inaintea plecarii vom comunica starea probabila a vremii in Rusia si Finlanda, pentru a lua imbracamintea si incaltamaintea portivite pentru nordul continentului.
  • Pentru croiazierele pe Marea Alba ( 3 ore), Lacul Ladoga (2 ore) si pentru plimbarea nocturna pe canalele raului Neva din St Petersburg (optionala) este necesar sa aveti o haina de vant / ploaie, preferabil cu gluga si pulovar. Pt Marea Alba,  eventual  medicamente impotriva raului de mare.
  • Pe teritoriul tuturor manastirilor este obligatoriu a avea o tinuta decenta: femeile cu capul acoperit, cu bluze cu maneca lunga si cu fusta; barbatii cu bluze sau camasi cu maneca lunga. Blugii sunt acceptati.
  • Se pot folosi aparatele foto si de filmat in timpul slujbelor religioase doar cu acceptul staretului / preotului locasului respectiv.
  • Este recomandat a nu se aduce mancare perisabila din Romania, pentru ca in Rusia pretul alimentelor este identic si se gaseste o gama foarte larga de produse alimentare – mai ales peste. Produsele de post se gasesc insa greu (produsele din soia sunt aproape inexistente in Rusia).

Pret estimativ: 1399 euro ( cazari la hoteluri de 2-3*)

Pretul cuprinde :

  • Avion Bucuresti – Helsinki si retur
  • Transport cu autocar *** ( 55 locuri pt turisti, scaune rabatabile, aer conditionat, TV, CD, minibar etc)
  • Invitatie Rusia ( pt obtinerea vizei turistice)
  • Viza turistica pt Federatia Rusa – 55$ in regim normal ( 5 zile lucratoare); pt Finlanda nu este nevoie de viza turistica.
  • Cazare in hoteluri de 2-3* ( 12 nopti)
  • Tururile de oras Helsinki si St Petersburg, cu ghid local
  • Bilet ferryboat Tallin – Helsinki
  • Preot insotitor, ghid,  translator de limba rusa

Pretul nu include:

  • Pranz, cina; se poate asigura oprirea la marile magazine alimentare / supermarketuri, cu raion de preparate culinare sau la autoserviri. Pt St Petersburg, se vor indica locatii  diverse pentru servirea mesei.
  • Transportul cu vaporul pe Marea Alba ( catre Solovet) si Excursia la Valaam ( aprox. 60 euro in total)
  • Intrari la obiective turistice si culturale: muzeul Ermitaj, Catedrala Mantuitorului Insangerat,
  • Asigurarea medicala Finlanda si Rusia (21.70 lei – pt persoane pana la 60 ani; 65.10 lei – pt varsta intre 60 – 64 ani; 86.80 lei – peste 65 ani)
  • Asigurare storno ( 5 euro) – acopera riscul de apierde banii platiti agentiei pt anularea plecarii din motive obiective (boala, calamitate etc)
  • Programe optionale: spectacol de balet/opera, plimbarea nocturna pe Neva
  • Alte elemente decat cele trecute in program
Tags: