4 Martie 2013:

Tămăduirea fetiței din Bihor, Izabela Damiana

 

Va mai amintiți de baciul vindecat la Apa Iordanuli, anul trecut în luna martie? Cazul acela a dat atunci coperta revistei Lumea Credinței  din luna august 2012 (nr 8 / 109), baciul Ioan Mahui din Bihor salutându-l cu mâna vindecată de Dumnezeu de doar câteva minute, pe cel care îl înscrisese în pelerinaj, pe domnul Burcă Valer! Mâna care stătuse chircita de multă vreme și nu îi permitea înainte nici să ducă lingura la gură, se tămăduise scurt, intr-o secunda binecuvântată, în timpul îmbăierii în Iordan!

Anul acesta baciul Ioan s-a înscris primul în pelerinajul din Israel de la sfârșitul lunii februarie, ca să aducă mulțumire Domnului pentru sanătatea câștigată definitiv: ce a rânduit Dumnezeu nu se mai strică, mâna este sănătoasă de atunci! A venit tot însoțit de fiica sa, doamna Szabo Ileana și de ginerele său și a parcurs emoționat întreg traseul, ca fiind la întâlnire cu Domnul, pe care a venit să Îl viziteze în casa Sa! Și anul acesta doamna Szabo a purtat dupa dumneaei o plasă cu lucruri, pe care le tot atingea de locurile sfinte – obicei pe care mulți pelerini din România îl au și care de multe ori este deranjant pentru cei care așteaptă să se închine după ei ( toată lumea se grabește!).

Anul acesta, la final de pelerinaj, grupul din Oradea a facut un gest extraordinar, la inițiativa domnului Valer Burcă: s-au vorbit să cumpere din Ierusalim fiecare măcar câte o lumânare, pe care să o aprinda la flacăra de la Inviere, care arde neâncetat la Sfântul Mormant, să stinga apoi lumânările și să le ducă la Prislop, la mormântul Părintelui Arsenie Boca. Pentru că la întoarcere avionul ajungea în 3 martie 2013, duminica dimineața la ora 3,30, numai bine se aranjau lucrurile pentru a ajunge la Prislop pentru Sfânta Liturghie și pentru a aduce acest omagiu Parintelui Arsenie! Cum nu am putut să scap această ocazie ( grupul închiriase un microbuz care îi aștepta la aeroport și în care mai era doar un loc liber), am plecat și eu cu ei spre Prislop!

Obosiți după o noapte de călătorie între Tel Aviv, București și Prislop, ne-am bucurat totuși dimineață pe la ora 10, când am ajuns la intrarea în sat, să vedem câteva persoane care vindeau ghivece cu flori frumoase, colorate, proaspete: parfumul primelor zambile din această primăvară l-am simțit atunci și acolo… Neașteptat de frig pentru noi, cei sosiți din țări mai calde – unii înca purtand sandale în picioare – ne-am îndreptat către mormântul Părintelui cu emoție, ca la întâlnirea cu cineva foarte drag sufletului, pe care îl reântâlnești revenind acasă dupa ceva vreme… În curtea mănăstirii se auzea Sfânta Liturghie, erau oameni destui și afară (în biserica nici vorbă să mai găsim loc la ora aceea), noi ne-am îndreptat cu florile noastre și cu lumânăile aduse din cel mai sfânt loc al creștinătății către mormântul sfințitului Părinte, atât de „al sufletului nostru”. Obosiți și, pentru un ochi critic,  îmbrăcați poate neadecvat zilei de duminică și locului sfânt,  dar cu suflet plin de bucurie, ne-am așezat la rândul care conducea spre mormântul Parintelui Arsenie și ne-am facut fiecare rugaciunile tăcuți, în gând. Am dat cu toții florile si am reaprins lumânările aprinse cu doar o zi înainte la Mormântul Sfânt al Mântuitorului și mă gândeam că, vizual nu pare să fie nimic spectaculos în acel moment, in gesturile pelerinilor noștri – toată lumea care ajunge acolo procedează la fel…

… Si totuși, ajunsă acasă, la scurtă vreme ( marti sau miercuri), primesc de la domnul Burcă un telefon uimitor: o fetiță din Bihor, cu un handicap major, ale cărei hăinuțe fuseseră purtate de doamna Szabo prin locurile sfinte si apoi la Prislop, a dat brusc și total neașteptat, primele semne de tămăduire! Cer detalii, uimită, vorbesc la telefon și cu doamna Szabo și cu tatăl fetiței și înțeleg extraordinara minune produsă acum, din mila Domnului!:

Fetița, pe nume Izabela Damiana Dobos, din Livada de Bihor nr 233, născută la 12 decembrie 2003 ( va împlini anul acesta zece ani), are un retard psihic, este încă la gradiniță, nu meregea și nu mânca singură – pentru că s-a născut cu o malformație, o gaură în cerul gurii care nici acum nu s-a închis complet. In primele două – trei săptămâi de viață medicii nu au lăsat mama să alăpteze micuța, au încercat tot felul de formule să hrănească copilul și au sfârșit prin a-l înfometa, poate a mâncat doi-trei litri de lapte în maternitate! Până într-o seară, când mama a hotărât singură ca îi va da să sugă normal. Slavă Domnului – povestește tatăl – fetița a mâncat și n-a pățit nimic! Și de atunci mănâncă, numai ajutată, dar s-a dezvoltat mai încet… Nu s-a putut deplasa, nici acum nu umblă normal, dar mai merge… De mâncat mănâncă normal, numai nu-i prea mâncăcioasă, e slăbuță. Nu s-a închis gaura din cerul gurii, dar nu mai este așa de mare... Si tatăl povestește emoționat mai departe, la telefon: „ și să vedeti, cred că este minune de la Domnul! Doamna Leana Szabo i-a dus hăinuțele la Locurile Sfinte și anul trecut și acuma, că lucrăm toți aici la piață și ține la mine ca o mamă, stie ce necaz avem… Luni seara, dint-o dată, numai am vazut ca Izabela își ia lingura singură și începe să mănânce!!! Și din momentul acela am lăsat-o să mănânce singură, nu-i mai dăm noi, o lăsăm pe ea, cât mănâncă atâta mănâncă! De îmbrăcat nu se îmbracă singura niciodata. Iar acum pe zi am vazut că și-a luat o pereche de pantalonași noi, pe care mamă-sa i-a pus pe pat să o îmbrace – i-a luat ea singură și a început să bage piciorușul în pantaloni! Vă dați seama, ce bucurie? Chiar este minune! Așa dintr-o dată și-a dat drumul! Doamna Lenuța  a luat lucurșoare de-ale ei și le-a atins de locurile sfinte din Israel, apoi la Prislop și uite ce bucurie ne-a facut Domnul!”

Întreb mirată: deci anul trecut domana Szabo a luat lucrurile fetiței în Țara Sfântă și nu s-a întâmplat nimic mai apoi, iar acum, imediat dupa ce am venit în țară și ne-am închinat duminică la Prislop, luni seara Izabela a dat semne de început de tămăduire? Să fie combinația aceasta duhovnicească, Țara Sfântă – Prislop atârt de puternică? Să fi vazut oare Domnul jertfelnicia doamnei Szabo, cea care s-a încăpățânat să ducă din nou la Mormântul Domnului lucrușoarele fetiței (pe care ea nu o cunoaște personal), dincolo de orice logica și experiență anterioară? Ce credință au oamenii aceștia din Bihor, care aparent sunt atât de obișnuiți, de se milostivește Domnul cu ei așa de frumos?

Urându-i înănătoșire totală micuței Izabela și multă sănătate și bucurii celor care o înconjoară cu atâta dragoste și devotament, dorindu-le toate cele bune celor care și-au lăsat inima lângă Sfântul Mormânt al Domnului și trăiesc fiecare moment al vieții lor cu grijă să nu Îl supere nici cu gândul, nu putem decat să zicem tuturor: „Gustați și vedeți că bun este Domnul, fericit cel care nădăjduiește întru El!”

 

Maria Chirculescu

Miriam Turism