Sub semnul  Sfantului  Apostol Andrei, ocrotitorul Romaniei:

Cruce si tricolor romanesc

Remember Parintele Arhimandrit Gheorghe Avram

 

17 august 2011: Din Techirghiol, dupa hramul Manastirii Sfanta Maria, plecam spre Bucuresti facand un ocol catre Pestera Sf Apostol Andrei si apoi spre Dervent, urmand sa trecem Dunarea cu bacul pe la Silistra… In ziua frumoasa de vara, pe drumurile pustii ale Dobrogei de sud, intre coline tocite de vremi, cu vegetatie ciudata, de stepa pontica, iti poti imagina trecerea Sfantului Apostol al Domnului inconjurat de ucenicii sai, in anii vetuirii sale aici – anii lucrarii de increstinare a localnicilor care aveau sa se numeasca, nu peste multa vreme, romani…  Lasam in dreapta monumentul roman Tropheum Traiani, ridicat in cinstea victoriei romanilor asupra dacilor in primul lor razboi (101-102), ca si urmele cetatii Adamclisi, cu zidurile sale de aparare incastrate de secole in pamant… Ajungem la pestera in care, conform traditiei, se spune ca a vietuit Sf Apostol Andrei timp indelungat, pestera transformata de secole in loc de inchinare si tamaduire si in care se afla un pat de piatra pe care se spune ca se odihnea Sfantul cel Intai Chemat de Domnul la lucrarea apostolica ; alaturi sunt izvoarele iesite din pamant in puncte care deseneaza o cruce – in mijlocul acestei cruci adunandu-se apa in care erau botezati dacii convertiti la crestinism, cei care in mod firesc au schimbat inchinarea catre Zamolxe cu inchinarea catre Fiul adevaratului Dumnezeu! In pamantul batran si uscat al podisului Dobrogei Sfantul Apostol Andrei lovea uneori cu toiagul si, la invocarea numelui lui Iisus Mantuitorul, izvora apa – apa vie, care potolea setea, facea posibil botezul si chiar tamaduirea de boli trupesti si sufletesti. Unul dintre aceste izvoare se afla si mai la sud-vest, la Dervent, langa malul Dunarii.

 

Crucile de leac de la Dervent

 

In primele trei secole dupa Hristos, samanta credintei aruncata pe aceste meleaguri de Sf Ap Andrei a dat rod bogat si, desi nu exista mentiuni arheologice scrise, sunt numeroase alte marturii ( literare, lingvistice, istorice) care atesta raspandirea rapida a crestinismului, in chiar plina epoca de prigoana a acestuia de catre statul roman. Cea mai puternica dovada a efervescentei vieti crestine din Scitia Minor (Dobrogea de azi) o reprezinta numarul foarte mare de martiri care s-au jertfit aici in acea perioada grea, cat si faptul ca, dupa inca trei secole (in sec VI), cand crestinismul devenise deja religie oficiala ,  aici exista o episcopie mitropolitana si inca 14 episcopii, adica cea mai mare densitate de episcopii intre toate regiunile Imperiului Roman!

 

La Dervent se consemneaza un episod de mucenicie care avea sa marcheze definitiv locul, in memoria colectiva, ca loc sfant: un apostol, urmas al Sfantului Apostol Andrei, impreuna cu trei fecioare convertite de curand la crestinism, au suferit mucenicia in chinuri groaznice, dupa care trupurile lor au fost fie aruncate in apa Dunarii, fie arse, pentru ca nu au mai fost gasite. “Iar pe locurile unde fusesera chinuiti si-si dadusera duhurile, au gasit patru pietre crescute, fiecare, in forma de cruce: trei ale fecioarelor si una a apostolului. Crestinii le-au sarutat cu lacrimi, iar cativa bantuiti de duhuri necurate,s-au tamaduit.” Timp de aproape zece secole nu mai exista informatii despre sfintele cruci crescute in mod miraculos din pamant, insa incepand cu secolului al XIV-lea, in timpul stapanirii otomane, incepe sa se scrie din nou despre ele, crucile fiind protejate si venerate ca tamaduitoare si “aducatoare de noroc” si de catre musulmani nu numai de catre crestini. Dupa ce turcii au pierdut Dobrogea, crucile sfinte de la Dervent au ramas in uitare in mijlocul campului, napadite de buruieni, pana cand Dumnezeu le-a descoperit din nou credinciosilor, prin minunea vindecarii unui cioban surdo-mut din nastere. De atunci si pana azi se consemneaza din nou, neincetat, tamaduiri, atat ale oamenilor cate si ale animalelor, langa crucile de leac (din care trei au fost distruse partial, doar cea mai mare ramanand intacta). Fiind deja un important punct de pelerinaj pentru credinciosii din zona si nu numai, in anul 1923 Episcopia Constantei ia hotararea infiintarii la Dervent a unei manastiri de maici si construirea unui paraclis care sa adaposteasca crucea cea mare – loc in care se oficiaza frecvent slujbe pentru bolnavi, si astazi (si cand am ajuns noi,la orele amiezii, doi ieromonahi slujeau langa crucea de piatra din paraclis o slujba de maslu, pentru cativa credinciosi) . In anul 1940 a fost donata manastirii icoana Maicii Domnului cu Pruncul, foarte cunoascuta acum ca icoana facatoare de minuni! In anul 1959, la inchiderea manastirii, aici la Dervent a secat si izvorul Sf Ap Andrei – care nu si-a mai revarsat apa decat o zi din an, de sarbatoarea Izvorul Tamaduirii -, pentru ca odata cu redeschidere acesteia, in anul 1990, izvorul sa reinceapa sa curga, cu debit tot mai mare, indiferent de arsita verii…

 

Din anul 1991 pana in anul 1998, staretul manastirii – cel care a reinodat viata monahala la Dervent, i-a redat forta duhovniceasca si a construit asezamantul aproape de dimensiunea actuala – a fost Parintele Gheorghe Avram. A trecut la Domnul de curand, in data de 9 august 2011 ( fiind in varsta de 50 de ani) – in ziua de pomenire a Sf Ap Matia, cel care a intregit numarul celor 12 apostoli dupa caderea lui Iuda si a suferit mucenicia in Etiopia, dar si ziua de pomenire a celor 10 mucenici care au marturisit pentru icoana Mantuitorului – adica chiar cu cateva zile inainte de vizita noastra din aceasta vara pe la Dervent… Socanta veste!

 

Tricolorul de pe turla bisericii: Manastirea Sf. Ioan Botezatorul, Valea Mare

Nascut in Valea Mare jud Covasna, Parintele Gheorghe s-a reintors de la Manastirea Dervent acasa in anul 1998, pentru a-si implini un vis: acela de a ctitori manastire romaneasca cu hramul Nasterea Sf Ioan Botezatorul in Carpatii de Curbura, exact in locul in care se intalnesc Moldova, Muntenia si Ardealul, tinut de granita care separa pe vremuri romanii-frati in mod nefiresc si nedrept, loc in care s-a varsat mult sange pentru patria romana. Aici, pentru apararea ortodoxiei si a romanismului, pe la anul 1600 soldatii lui Mihai Viteazul s-au batut cu turcii, iar dupa batalie, chiar pe osemintele soldatilor sai, marele voievod a pus piatra de altar, pentru o mananstire pe care nu a mai apucat sa o construiasca niciodata! Dupa patru secole a revenit aici Parintele staret Gheorghe Avram si, dupa inaltarea grandioasei biserici a manastirii de la Valea Mare, a infipt steagul romanesc sus langa cruce: manastirea din munte cu tricolor romanesc! In chiar inima Romaniei, in judetul Covasna in care doar 30% din populatie este de etnie romana (si nici acestia toti ortodocsi), manastirea de pe culmile muntilor afirma indraznet mesajul dreptei credinte si a dragostei de neam si tara! Ocrotitorul Romaniei Sfantul Apostol Andrei – ucenicul Sfantului Ioan Botezatorul – avea sa il calauzeasca si sa il intareasca in misiunea sa de ctitor pe parintele Gheorghe Avram si aici, acasa!

 

Il stiam pe Parintele Gheorghe Avram de la Valea Mare, jud. Covasna, atat cat putea sti despre parintele-staret un ghid care, prin anii 2006-2007,ducea turistii sositi in statiunea Covasna, duminica dimineata, la Sfanta Liturghie la Manastirea Sfantului Ioan Botezatorul de pe culmea Muntilor Carpati. Forta de a misca lucrurile pe lucrari ample, monumentale; daruirea totala cu care in timpul saptamanii era diriginte de santier, muncitor, sofer pe utilaje, merceolog la aprovizionare, gospodar in ograda cu elesteu si struti a manastirii, iar duminica slujea Domnului, uneori cazut intr-o rugaciune profunda, fara martori, ghemuit jos in spatele mesei altarului; zambetul si mana calda cu care isi primea fiii duhovnicesti si vizitatorii; iubirea, simplitatea, caldura si in acelasi timp extraordinara putere duhovniceasca pe care le emana Parintele Gheorghe, toate acestea vadeau cu prisosinta ca harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatal si impartasirea Sfantului Duh erau cu adevarat cu Sfintia Sa!

 

La un hram, prin anul 2008, l-am intrebat pe Parintele Staret Gheorghe daca nu ar vrea sa vina in pelerinaj in Tara Sfanta, in Rusia sau in Grecia. Raspunsul sau a fost: M-a mai chemat cineva si in Muntele Athos. Dar Ierusalimul si Rusia si Grecia mea sunt aici: pana nu termin manastirea nu plec nicaieri! Si iata ca aflu acum ca,dupa o intense suferinta curatitoare de pacate, pe parintele Gheorghe Avram l-a luat Domnul, poate ca direct in Ierusalimul cel ceresc…

 

In 9 august 2011, la slujba de prohodire a parintelui staret, Inaltpreasfintitul parinte Ioan Salajan, Arhiepiscopul de Covasna si Harghita, cel care il iubea atat de mult pe Parintele Arhimandrit Gheorghe pentru cumintenia si jerfelnicia sa, cel care a anuntat ca timp de un an nu va mai numi staret la manastirea Valea Mare, a spus in finalul predicii sale, adresandu-se direct Parintelui Arhimandrit, abia plecat dintre noi: „Părinte Gheorghe, îţi dau, în acest moment, cel mai înalt rang românesc: Tricolorul nostru sfânt. Şi de vei ajunge acolo, cu bine la Dumnezeu, în Raiul bucuriei Sale, îţi dau poruncă să începi şi acolo o mănăstire şi să pui alături de crucea lui Hristos, pe vârful ei, şi tricolorul românesc, ca să se adune acolo toţi românii din Rai”.

 

Maria Chirculescu

Miriam Turism

 

Dumnezeu sa il odihneasca in pace pe Parintele Arhimandrit Gheorghe, ctitorul de mananstiri aflat sub semnul Sfantului Apostol Andrei, ocrotitorul Romaniei!!