„Miluieste Doamne pe eroii care au cazut / In lupta pentru Crucea Ta / Si-aprinde-n ceruri pentru fiecare / Candela de veghe, cate un pui de stea / Inimile bune, frante pe vecie / Fa-le sa rasara dintre grane, maci / Ochii lor ca zarea, risipiti pe glie / In cicori albastre, Doamne, sa-i pefaci / Miluieste, Sfinte, sufletele bune / Duse sus acolo, langa Tine, lin / Si-mpleteste visul lor de rugaciune / Fa-le Doamne tara cat un brad! Amin” ( a recitat Ciprian Leaşcu, fiu de preot, 6 ani)

2 iunie 2011, Inaltarea Domnului,

Prea frumos in acest colt verde de rai, la inceput de vara… Prea putini in imensitatea bisericii pline de sfinti mari mucenici-ostasi ( Sf Gheorghe, Sf Dimitrie, Sf Mina, Sf Mercurie , Sf Nichita Gotul, Sf Nestor, Sf Valerie) pictati in marime naturala,  cu eleganta,  pe la 1930 de faimosul Belizarie, pictorul Catedralei Patriarhale Romane… Cam uituci si parca prea mici in vecinatatea Cimitirului Eroilor Neamului (Marasti – Marasesti – Oituz 1916-1919), coplesiti de patetismul gesturilor de patriotism ale inaintasilor nostri de doar doua generatii…

Suntem insa salvati in aceasta luminoasa zi a Inaltarii Domnului – Ziua Eroilor – de micutii poienari si harjani de la gradinita satului! O mana de prichindei care ne vorbesc si ne canta despre durerea celui plecat pe front cu gandul ca Pe aici nu se trece! – decat, poate, spre vesnicie… ca noi sa putem vorbi si simti, in continuarea timpului istoric, romaneste!

In bucuria continua de a ma afla aici si fara memoria precedentelor procesiuni de Ziua Eroilor Neamului, n-am retinut catusi de putin ideea numarului mic de participanti la marcarea acestui atat de important moment comemorativ, cat mai degraba bucuria ca se nasc vlastare tinere, ca exista “muguri” din care poate sa rodeasca viata Poienii Sarate, in viitor!

Hristos S-a inaltat astazi, sa ne pregateasca locasurile din Casa Tatalui ceresc (dupa cum spunea parintele Sinel Lazarel: sa uitam deznadejdea! Primim astfel motiv concret pentru stradania spre mantuire!). Dar Iisus a fost totusi si aici, cu noi: a fost soare cat au cantat copiii, a fost soare la parastasul eroilor nostri, dar s-au revarsat apele din cer batad toaca pe acoperisuri, cam la o ora dupa ce toata lumea a ajuns acasa! Si, in lumin apusului de peste culmile muntilor care ne despart de Slanic Moldova, apar mirarile: astazi am aflat cateva raspunsuri la intrebarea ce sange curge prin venele mele, fiica a satului acestuia?

Poiana Sarata – sub semnul Sfantului Prooroc Ilie

In anul 1821, imparatul Franz Iosif dispune infiintarea unui sat de granita la marginea estica a Imperiului Austro-Ungar, in cea mai importanta trecatoare romaneasca din Carpatii Orientali. Socoteala imparateasca nu se potriveste insa cu realitatea, etnicii maghiari din zona Bretcu – Lemnia neacceptand sa colonizeze valea atat de pitoreasca a Oituzului, in cea mai lata si luminoasa parte a sa. Satul „ardelenesc” de dincoace de Carpati, din Moldova, va fi asadar populat cu un grup de romani veniti din Bretcu, proprietari de oi – mocani, aproape toate familiile sosite sa se stabileasca aici find rude intre ele. Oameni harnici si priceputi la oierit, pe deasupra si buni comecianti, primele 100 de familii sunt improprietarite de imparatie si proprietari au ramas pana astazi, comunismul neavand puterea sa schimbe ceva ( zona montana nu se preta la colectivizare). Prima institutie a comunitatii este biserica cu hramul Sfantului Prooroc Ilie – de altfel Santilia, sarbatoarea satului, nedee mocaneasca, prilejuia anual revenirea acasa a tuturor locuitorilor, indiferent de locurile in care plecau vara cu turmele de oi, pasunile de prin toti muntii Pasului Oituz devenind neindestulatoare pentru multimea animalelor detinute de poienari…. Iar cea dea doua institutie este scoala, infiintata in anul 1843 datorita cresterii rapide a numarului de copii din sat.

Dupa cum a evoluat istoria locului, romanii stabiliti aici ( al caror port popular este asemenator celor din zona Sacelelor si a Scheilor Brasovului) s-ar parea ca au mai avut un gand atunci cand au acceptat sa colonizeze zona: au ajuns atat de aproape de fratii lor romani, incat in timpul primului razboi mondial multi au dezertat din armata austro-ungara si au luptat de partea romanilor. De altfe, Poiana Sarata este prima localitate eliberata de trupele romanesti in timpul razboiului de reintregire a neamului din 1916 – 1919, aici a murit primul erou din Primul Razboi Mondial – Lt Nicolae Macarie – si tot aici s-a rostit celebra fraza „Pe aici nu se trece”! In sipotul de la vama dintre Poiana Sarata si Harja ( satul moldovenesc de la doar 3 km distanta) exista si acum o placuta pe care este scris: „In toamna anului 1916 la acest sipot s-a rostit: Pe aici nu se trece! Tot aici, prin inselaciune, s-a incheiatArmistitiul apei. Apa este a tuturor. In acest fel s-au putut refugia ca dezertori peste 150 de frati care au luptat alaturi de noi.”

Dupa anii de inflorire a satului, cand mocanii din Poiana Sarata isi duceau turmele cu mii de oi in transhumanta pana in Crimeea si in Delta Dunarii, au venit ani de grele incercari : dupa Revolutia Sovietica poienarilor li s-au confiscat turmele din Crimeea si parte din ei au fost expulzati in Siberia, iar cele doua razboaie mondiale, in care linia frontului Marasti- Marasesti – Oituz a trecut chiar prin vatra satului, a insemnat perioada de lupte grele si jertfa  pentru apararea neamului, pentru barbati si fuga din fata frontului, refugierea in Moldova pentru cei ramasi acasa, majoritatea femei si copii…Case arse, 80% din sat distrus, aceasta a fost bilantul la intoarcerea acasa dupa fiecare razboi, dar satul s-a regenerat miraculos, de fiecare data.

Sfantul Prooroc Ilie isi face cunoscuta prezenta activa in Poiana Sarata: aproape zilnic ploua in rafale scurte si puternice, tuna si fulgera, aerul e curat si proaspat, iarba creste si isi asteapta turmele pentru pasunat… Si, desi a fost „seceta”, faina si uleiul nu s-au terminat niciodata aici, exact ca in casa vaduvei din Sarepta Sidonului, cea care a l-a gazduit pe puternicul prooroc Ilie Tesviteanul, dandu-i ultima paine din casa sa.

Sub semnul sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil: Biserica Neamului

Astazi Poiana Sarata este o localitate frumoasa de munte, cu o lumina speciala in aer, cu aspect de sat cu case de vacanta. Numele ii vine de la apele minerale din subsol, pe cealalta parte a versantului Muntilor Nemira fiind amplasata statiunea balneara Slanic Moldova. Putini sunt locuitori permanenti, doar vara fii satului de prin toate colturile tarii si ale lumii se reunesc sa se refaca sufleteste si trupeste acasa, aici unde pe fiecare palma de pamant calci de fapt pe oase de eroi – dupa cum spune preotul paroh, parintele Sinel Lazarel.

Ceea ce uimeste chiar si simplul trecator pe drumul european care uneste Brasovul de Bacau este insa dimensiunea bisericii, adevarata catedrala, construita in stil brancovenesc intre anii 1922 – 1930 si care inlocuieste vechea biserica a satului, de mai mici dimensiuni, distrusa in timpul razboiului. Parintele paroh imi spune ca de fapt planul Catedralei Eroilor Neamului, care se preconiza a fi ridicata la Marasesti, a fost folosit aici la Poiana Sarata, in celalalt capat al axei Marasti – Marasesti – Oituz. Pentru ca s-a dorit a fi “un sanctuar al credinţei stramoşeşti şi a vitejiei romaneşti, cuib de odihna veşnica a şoimilor Carpaţilor” si datorita dimensiunilor sale impresionante, finantarea bisericii nu s-ar fi putut face doar cu aportul comunitatii locale, slabita economic de razboi. Prin mijlocirea unui fiu al satului celebru in epoca – Ghita Popp, profesor, avocat, ziarist si om politic, membru al primului guvern al Romaniei Mari,  apoi secretar general al PNT – se primesc fonduri de la bugetul statului roman. In Sfanta Masa, alaturi de moaste ale sfintilor crestini s-au pus si osemintele unui erou roman, asa cum reiese din corespondenta cu Societatea Eroilor din Bucuresti. Pictori sunt angajati faimosii frati Gheorghe si Dimitrie Belizarie, care picteaza in naos, in marime naturala, numai sfinti ostasi, mari mucenici , jertfa pentru Patria Cereasca (dintre ei, se pare ca Sf Mare Mucenic Mercurie si Sf Mare Mucenic Nichita Gotul s-au nascut chiar pe pamant romanesc). Iar noii protectori al Bisericii Neamului sunt Sfintii Arhangheli Mihail, capetenia ostirii celei nematerialnice, si Gavriil, slujitorul bunelor vestiri dumnezeiesti. Sarbatoarea Sf Prooroc Ilie a ramas sarbatoarea populara a satului si al doilea hram al bisericii.

Teatru permanent de lupta in ambele razboaie mondiale, datorita pozitiei sale strategice de maxima importanta, satul de granita care a fost pe rand cand in judetul Trei Scaune ( Ardeal) cand in judetul Bacau (Moldova) , dupa cum era asezata piatra de hotar – la o margine sau la cealalta a satului – pastreaza in memoria batranilor sai locuitori si dureri si bucurii. Dureri trecute, legate de abuzurile din timpul ocupatiei austro-ungara sau ruseasca, deevacuarea intempestiva din 1940, cand toti locuitorii satului au fost obigati in timpul noptii sa treaca granita austro-ungara catre  Moldova, ca refugiati, dar si bucuria de a apartine acestui loc binecuvantat cu daruri placute vietuirii: aer curat, apa limpede de rau si ape minerale tamaduitoare, padure deasa si mai ales sentimentul ca Domnul este aici! Nu se putea ca sangele jertfit de atatia eroi ai neamului (numai in Cimitirul Eroilor sunt 1900!) sa nu mijloceasca in cer pentru linistirea sufletelor noastre atat de incercate in aceste vremi! In Poiana Sarata, satului dintre munti, dintre regiuni, dintre lumi – Binecuvantat esti, Dumnezeul parintilor nostri! – viata chiar are sanse sa renasca!

Maria Chirculescu, Miriam Turism

Tags: Inaltarea Domnului, Poiana Sarata, Ziua Eroilor