CIMITIRUL MANASTIRII SIHASTRIA:

LUMINA INVIERII!

 

„Vă rog, dragii mei, pe toți, să nu mă uitați în sfintele voastre rugăciuni! Și așa cum vă văd aici, să vă văd în Rai, în bucuria cea veșnică și fără margini! Să vă văd în Rai pe toți! Doamne ferește, unul să nu rămână la munci, toți să vă bucurați în grădinile Raiului! Toți. Dacă aș avea un sac mare, să vă pun într-un sac, să pot să vă dau drumul în grădinile Raiului! Știți voi cât este de frumos acolo? Auzi ce zice Apostolul Pavel: Cel ce ochiul n-a văzut, nici urechea n-a auzit, nici la inima omului nu s-au suit, acestea a gătit Dumnezeu celor ce Îl iubesc pe El (1 Corinteni 2, 9)” Arhimandrit Cleopa Ilie

Sâmbătă 8 septembrie 2012. Am ajuns la Mănăstirea Sihăstria în ziua hramului „Nașterea Maicii Domnului” , dar seara târziu, pe întuneric, rugandu-ne să nu fi rătăcit drumul prin pădurea necunoscută… In interiorul mănăstirii, dincolo de zidul înalt, lumină și multă lume – este priveghere pentru a doua sărbătoare succesivă a mănăstirii, hramul Paraclisului „Sfinții Părinți Ioachim și Ana”. Până să ne dumirim unde ne cazăm, Nicoleta, prietena mea care vine aici de vreo șapte ani și care acum ne aștepta, ne duce direct la cimitir! O alee nu foarte lungă, în pantă ascendentă, care pornește nu departe de biserica centrală a mănăstirii (închinată Sfintei Teodora de la Sihla) ne conduce către locul de veci al Parintelui Cleopa – căci atât știam eu despre locul către care mă indreptam, obosită la finalul unei zile de sărbatoare absolut binecuvântată… In vârful pantei, spre dreapta, ceea ce vezi dintr-o data îți umple sufletul de mirare și de bucurie și uiti instantaneu toate gandurile care te-au însoțit până aici: cimitirul este luminat ca in Noaptea Invierii, candele mari sunt aprinse la toate crucile, iar brazii cu trunchiurile absolut drepte care străjuiesc mormintele, inconjurându-le, par că într-adevar fac legatura între sfinți și cer! Căci bucuria pe care ți-o aduce în suflet acest loc minunat nu poate avea altă cauză decât aceea a prezenței sfinților părinți, aici, alături de tine!

Duminica 9 septembrie, dupa hram. Mergem să vedem locul acesta uimitor și pe lumină, dar revenim din nou mai târziu, de data aceasta însoțiți de către un părinte, viețuitor al Mănăstirii Sihastria. Din amintiri, cu delicatețe și dragoste, se rememorează încet-încet file de pateric românesc… Oprindu-se din loc în loc, Parintele povestește:

Aici în dreapta odihnește Părintele Ioanichie Bălan (+2007), ale cărui scrieri duhovnicești, mărturii și lucrări editate ne sunt de un atât de mare folos…

Mai in spate, parintele ONUFRIE FRUNZA (+2001). Părintrele a fost pustnic, deși nu toată viața, dar mare parte a stat la liniște… Când s-a început schitul Poiana lui Ioan, sus in munte, s-a retras mai la vale la stupină; stătea într-un loc între schit și mănăstire, acolo a și trecut la Domnul. A mai venit la mănăstire, a mai stat puțin, câteva luni, dar a mers înapoi in pustnicie. Părintele avea lupte de la vrajmașul: îi cântau coruri ca de îngeri, dar erau diavolii care îi cântau! Nu ținea ascunse ispitele acestea, caci știa de unde îi vin! Chiar îl întâlneam prin mănăstire, venea la slujbe și spunea oricărui părinte: auzi cântând ceva? N-aud parinte! I-auzi cum îmi cânta și cântă așa de frumos!..Dar erau ispite de la vrajmașul, să se înalțe că îi cântă lui îngerii din cer, să se mărească! Lupte din acestea a avut Parintele Onufrie, ca la sfinți! Dar însăși viața sa a fost la fel: era un adânc de smerenie, tăcut și foarte simplu, dar cu trăire înalta! Avea un cuibar al unei păsări chiar deasupra ușii de la stupină și un părinte l-a vazut odată cum stătea și scorțarul, o pasăre mica, frumoasă și foarte iute, i s-a urcat pe umăr și îi trăgea fire din păr și din barbă, ca să-și construiască cuibul! Câtă blândețe avea părintele Onufrie, câtă curăție, ce legătura cu firea…

Aici odihnește Monahia Maria, maica Maria, cea care a avut grijă de Parintele Paisie, împreuna cu Parintele Gherasim.

Aici, la crucea aceasta micuță de lemn, este Părintele MARCU (+1999). Parintele stătea tot la stupina mănăstirii, pustnic și el. Era foarte mic și foarte gârbov; dupa câțiva ani de mănăstire a primit ascultare la stupină și odată s-a urcat într-un copac după un roi de albine și a cazut de acolo și așa, ușor-ușor, în ani, s-a gârbovit. A facut multă pușcărie pentru convingerile sale, a stat mulți ani în temnițele comuniste – în viața de civilie a fost legionar, a avut un rol important. A fost organizat la un moment dat un atentat împotriva legionarilor, trebuia să fie și el împușcat, dar mașina pe care a condus-o a făcut pană și nu a mai ajuns la locul atentatului, doar cei din mașina lui au scapat, semn ca Domnul l-a izbavit! După pușcărie s-a călugărit. In pușcărie îl numeau Fachirul, pentru ca era foarte rezistent la chinuri și la bătăi. Se rugau colegii lui de el să țipe, să zică ceva, ca să nu-l mai bată, le era frică să nu îl omoare în bătăti… Dar parintele intra poate într-o rugaciune și nu simțea durerea, el ieșea bucuros din chinurile acelea, cei care îl bateau ieșeau însă obosiți… Asemenea povestește și Parintele Dumitru Bejan… Era foarte dichisit Părintele Marcu, nici un lucru nu era aruncat – nici un capăt de hârtie, nici un capăt de ață – era peste măsură de ordonat, și în viața lui duhovnicească și în cele materiale, poate că nu îl puteai înțelege ca om, era prea exagerat, dar… așa era parintele! Foarte sever cu el însuși și impunea ordinea și celorlalți. Fiind mai retras, Parintele Marcu nu cunoștea obștea. Nici fotografii nu au rămas cu el, nu prea stătea să fie fotografiat. A încercat cineva odată să facă câteva fotografii fără binecuvântarea sa și nu a ieșit nimic pe film! Cand i s-a cerut voie, a ieșit – a rămas doar o singura fotografie cu Parintele Marcu…

Ne continuăm drumul, ajungem în spatele crucii celei mari – troița mutată în mijlocul cimitirului la dorința Mitropolitului Antonie Plămădeală, dupa una dintre vizitele sale la Mănăstirea Sihăstria.

Pictorul IRINEU PROTCENCO (+1953) ucrainianul refugiat în Moldova și devenit Pictorul Mănăstirii Sihăstria ( Tânguirea Maicii Domnului este una dintre cele mai cunoscute icoane ale Maicii Domnului din România), a adormit cu pace în Domnul la câteva zile dupa ce s-a călugărit. Monahia Pelaghia, fost sa soție, este și ea înmormântată în cimitirul Mănăstirii Sihastria…

Parintele AMBROZIE DOGARU (+1996), eclesiarhul mănăstirii timp de vreo 10 ani, cel care a murit în ascultare, în Sambăta Paștelui din 1996, în veșmântărie. În ziua aceea a mers la biserică și a dus veșmintele, după Sfânta Liturghie le-a dus înapoi în veșmântărie, i s-a facut rău, s-a așezat pe un scaun… Parintele stareț era acolo, cu Sfinția Sa de față a trecut la Domnul Parintele Ambrozie. Suferea cu inima, era și duhovnicul mănăstirii și al multor mireni, un preot sporit duhovnicește! Ceruse să fie eliberat din ascultarea aceasta de eclesiarh – Parintele Ciprian era ucenicul său – dar a trecut la Domnul în ascultare…

Aici in spate sunt doi stareți ai Sihăstriei, Starețul Caliope Apetrei ( +1978), un nepot al lui Ion Creanga si starețul Ioil Gheorghiu (+1986).

In spatele stareților sunt crucile de lemn ale celor doi frați ai Părintelui Cleopa: VASILE (+1931) si GHERASIM (+1933). Amandoi aveau viață înaltă duhovnicește, dar nevoințe diferite. Vasile s-a învrednicit să o vadă pe Maica Domnului când a ieșit din biserică și le-a zis părinților: Inchinați-vă, uitați-o pe Maica Domnului cum stă deasupra noastră, ne binecuvântează și ne acoperă! Dar numai el o vedea! Maica Domnului i-a promis ca dupa 3 zile va veni și îl va lua. Când i-a spus starețului, acesta a fost reținut, gândind că poate fi o ispită și a zis că dacă după 3 zile Vasile va trece la Domnul, înseamnă că așa a fost! Iar dupa exact 3 zile, la aceeași ora, Vasile a murit!

Gherasim , celălalt frate al Părintelui Cleopa, se nevoia noaptea dormind în sicriu, plângea… Părintele Cleopa a stat o vreme cu el în chilie, dar era la început, nu putea să se odihnească, așa că i-a spus starețului Ioanichie Moroi, care i-a schimbat chilia, dar i-a și zis ca Gherasim are calea lui…

De la frații săi, ne întoarcem la crucea centrala, de marmura alba, a PARINTELUI CLEOPA (+1998). Cer detalii, cum a trecut la Domnul Parintele Cleopa? Considerat a fi cel mai mare duhovnic roman  al secolului XX, Parintele Cleopa a fost foarte tainic, ascuns chiar, la acest moment al trecerii sale…. Inainte cu doua zile, Părintele a fost intr-o rapire, era și nu era prezent, stătea pe un scau în chilie, a stat așa preț de cateva ore… Atunci, de sărbatoarea Sf Ap Andrei, erau in mănăstire doi frați care urmau să se calugărească. Unul a venit mai repede, in timpul zilei, să ia blagoslovenie de la marele duhovnic, cel de-al doilea a venit pe seară și l-a gasit pe Pr Cleopa în chilie, pe scaun, în starea de care am povestit: era și nu era prezent, ca într-o agonie, vorbea prea puțin, i-a pus mâna pe cap mai mult forțat… Ucenicul a văzut că la amiază Părintele Cleopa nu a mâncat nimic și nici seara. În schimb, la miezul nopti, parintele s-a sculat și a cerut ceva de mancare și a zis: Cine a mai văzut călugăr să mănînce la miezul nopții! (s-a autodefăimat) , dar ucenicul știa că n-a mâncat nimic toata ziua! Parintele Cleopa ținea o rânduiala de obște, cum mânca obștea, așa mânca și el, nu era exagerat (deși poate că în tinerețe a fost)! Ucenicul citea cuvânt de folos cât mânca părintele și chiar se povestește că , odată, ucenicul citea din Proloage despre înfrânare și Parintele Cleopa, șugubăț, îi spune: mai ceacănăule, tu-mi citești despre înfranare când vreau să mănânc eu acuma? Și multe asemenea se povestesc despre Parintele Cleopa!

Dupa aceasta vedenie, Parintele Cleopa nu a spus la nimeni nimica, a ieșit și afara în cerdacul chiliei, a binecuvântat oameni, au fost chiar și mai mulți părinți care au cerut binecuvântare… Nu a stat bolnav la pat, a fost foarte tainic. Atunci când a cerut de mâncare, la miezul nopții, l-a pus pe ucenic să citească Rugaciunile de Dimineață, deși nu era dimineață. Părintele făcea pravila călugărește – rugaciunile de dimineață, de seară, acatiste – și îi placeau foarte mult Canoanele Maicii Domnului, după cele 8 glasuri bisericești ( în fiecare săptămână se schimbă câte un glas). Doar că îi plăceau atât de mult, încât într-o săptămână făcea toată cartea (în loc de 8 săptămâni). Atrunci a rugat să îi facă Rugaciunile de dimineață, după care părintele s-a pus pe pat. Când a intrat în agonia morții, ucenicul a venit la căpătâiul său, a intrat chiar în panică, dar părintele nu s-a clintit de la drumul lui, s-a dus lin – direct in Rai? Mânca-v-ar Raiul!

Întreb de ucenicul Părintelui Cleopa. Aflu astfel că acesta a fost Părintele Iachint, care acum viețuiește în Sfântul Munte Athos. Dar chiar cand a trecut la Domnul, ucenici au fost monahul Irodion, precum și un alt monah tânăr, Valerian. Părintele VALERIAN (+1999) era un om sever cu sine însuși, avea o nevoință ascunsă și aspră, cu binecuvântarea Părintelui Cleopa. Un om tăcut și care ajunsese să doarmă chiar noaptea pe scaun – ce chin este să nu te întinzi niciodată pe un pat… Cam cu un an – doi înainte să moară Părintele Cleopa, părintele Valerian l-a rugat ca atunci când va trece la Domnul, să îl ia și pe el. Părintele Cleopa i-a zis că dacă va căpăta îndrăzneală la Dumnezeu, îl va lua și pe el! Și dupa nici un an, s-a constatat că părintele Valerian are cancer la oase și încă într-o fază avansată, așa încât la două luni dupa ce s-a descoperit boala, a plecat la Domnul. Este și aceasta una dintre dovezi că Părintele Cleopa poate mijloci pentru noi în fața lui Dumnezeu!

Parintele PAISIE OLARU, ieroschimonah ( +1990) are mormântul alături de cel al Printelui Cleopa, a carui duhovnic a fost. De altfel, cei doi părinți au facut o făgăduință, ca oriunde ar fi, cel care trece al doilea la Domnul să fie inmormântat la căpătâiul celui dintâi. Părintele Paisie și Părintele Cleopa erau amandoi într-o comuniune, într-un duh, cum rar se întâmplă, conlucrau în toate! De exemplu, dacă cineva venea cu o problemă la Părintele Cleopa, după ce il asculta și îi dădea sfat, îi spunea: mergi și vezi ce spune și Parintele Paisie. Si Părintele Paisie facea asemenea. Amândoi conlucrau în viața omului, să îl ajute! La Revoluție, când a fost tulburare în țară și a fost și în Biserică, au venit la Părintele Cleopa să îl puna Patriarh. Părintele Cleopa s-a smerit și a zis :” în cele din urmă, ce a spune duhovnicul meu, aceea am să fac.” Iar Parintele Paisie a dat așa un răspuns și un sfat: „ Daca vei merge la București, vei fi Cleopa; dar daca vei rămâne aici, vei fi Ava Cleopa!” In afară de aceasta, Parintele Cleopa a zis: „este patriarh, trebuie să facem ascultare la el”, chiar daca Patriarhul Teoctist se retrăsese la Manastirea Sinaia, pentru o vreme….

Undeva, în stanga, am găsit – mai greu – si crucea parintelui PAISIE NICHITENCU (+1970). Bătrânul  a avut darul lacrimilor și din acest motiv purta totdeauna un prosop în sân, să își șteargă lacrimile care îi curgeau mereu pe obraz… Părintele Ioanichie Bălan a spus despre acest părinte că a fost considerat cel mai mare lucrător al Rugăciunii Inimii din a doua jumăîtate a secolului XX.

Fratele NICOLAE CRUCEANU ( +2004) are mormântul îm partea stanga a cimitirului, în față. Deși a stat în mănăstire din 1956, nu a fost calugar, dar a avut o viață foarte aspra cu el însuși. Fratele Nicolae era spaima sectarilor, atâtea citate din Sfânta Evanghelie știa, ca nu îl puteau birui! Părintele Ioanichie Bălan spune că Fratele Nicolae practica nebunia pentru Hristos. De multe ori îl vedeai iarna, legat cu oghiele la picioare și cu sârmă, cu o caciulă de miel și cu o pufoaica pe el… De multe ori nu avea o chilie a lui, periodic îi mai dadea părintele stareț câte o chilie, dar vara chiar nu avea nevoie, ca dormea prin cimitir. Iarna stătea prin centrala termică. Avea el o nebunie de-a lui pentru Hristos, că așa cum noi trebuie sa stăm de-a dreapta lui Hristos, se rotea mereu și mereu la dreapta – asta făcea parte din nevoința lui… Acum mulți îndraciți sunt atrași la mormântul lui și ii zguduie. Indraciții vin la mormântul Părintelui Cleopa și sunt multe cazuri când nu se pot atinge nici de cruce și uneori îi auzi racnind din vale! Sunt atrași și le face bine la cele doua morminte, la Părintele Cleopa și la Fratele Nicolae. La sfârșitul vieții, fratele Nicolae era slabit, în chilie – slăbit de nevoință și de post, mâncarea lui era de multe ori doar miere de albine și pîine – era foarte slab…Nu a avut un ucenic care să îl îngrijească, dar era un frate aproape de chilia lui, care îl mai cerceta. Și l-a rugat pe fratele acesta să îl ajute să se dea jos din pat și când a coborât, nu a stat în picioare, fiind slăbit, ci s-a pus în genunchi – și așa și-a dat sufletul Domnului! A rămas în genunchi, cu capul plecat! Așa și-a dorit el și așa a trecut la Domnul!

Părintele DIONISIE ALEXA (+2001) era aproape orb către sfârșitul vieții și nu mai putea să citească… Ii plăcea să vină în cimitir și cum gasea pe cineva aici, îl acosta și îl punea să îi citească Psaltirea Maicii Domnului sau Plânsurile Sfântului Efrem Sirul. Și-i curgeau lacrimile…

Părintele DAMIAN PETRINCA (+2003) a fost un monah foarte ascultător, oriunde a fost trimis să facă ascultare, s-a dus: la lucrări administrative, la pădure, la coasă… niciodată nu zicea nu. Dar era lepădat de cele materiale, nu se spăla, nici în chilie nu-și oprea nimic pentru sine și nu-și ordona lucrurile. Mai pe la sfârșitul vieții a avut un ucenic care l-a îngrijit. În schimb, deși era murdar pe dinafară, sau neîngrijit, nu era respingator, te duceai cu tot dragul la el, vedeai la el duhul sfinților părinți din vechime! Când te gândești la un om care miroase, iți este scârbă, dar la părintele mergeam fără nici o reținere! Chiar îl iubeam!

Pentru ca vizita noastră nocturnă este pe final, mă îndrept spre prima cruce pe lângă care am trecut, aceea a binecunoscutului Parinte IOANICHIE BALAN (+2007) Aflu ca spre sfârșitul vieții, Parintele Ioanichie a suferit de boala Alzheimer, dar deși bolnăvuț, avea momente când spunea doua-trei cuvinte și avea duh proorocesc! Părintele care ne însoțește povestește că, la un moment dat, a avut ispite în mănăstire și, fără să îl întrebe nimic pe Părintele Ioanichie, acesta i-a dat în Sfântul Altar răspunsul de care avea nevoie, un raspuns de la Dumnezeu! Și înca un fapt: o credincioasă de la București, Maria, care a avut multe necazuri în viață și s-a spovedit la Părintele Ciprian, a aflat că are cancer, apoi a început să facă tratamentul specific… Era prin 2006. In toamnă s-a simțit un pic mai bine și a venit la Mănăstirea Sihăstria. Ucenicul Părintelui Ioanichie îl scotea la plimbare pe părintele, ziua, seara, îl aducea la cimitir și prin mănăstire… Maria l-a întâlnit pe Parintele Ioanichie prin curte, i-a sărutat mâna și parintele a întrebat-o zâmbind frumos de unde este, cum o cheamă, după care a luat-o de mână și a mers așa cu ea, multă vreme, prin curtea mănăstirii. Apoi Maria a povestit că ea a vrut să își retragă mâna, dar Părintele nu a lăsat-o… Insă atâta nădejde și atâta bucurie i-a dat Parintele Ioanichie atunci, încât a simțit că parcă a fost ceva coborât din cer, parca i-a dat nădejdea mântuirii! Aceasta a spus-o Maria și la scurt timp a trecut la Domnul, înaintea Parintelui Ioanichie Bălan.

„ Cimitirul este facultatea facultăților și școala școlilor! Că auzi ce zice Sfântul Ioan Gură de Aur: Mergi la cimitire, o frate, că acolo este școala cea mai înaltă a sufletelor, care ne vorbește despre Dumnezeu!” Arhimandrit Ilie Cleopa

A consemnat

Maria Chirculescu

Miriam Turism