„1. Si in vremea aceea, regele Irod (Agripa) a pus mana pe unii din Biserica, ca sa-i piarda.
2. Si a ucis cu sabia pe Iacov, fratele lui Ioan.
3. Si vazand ca este pe placul iudeilor, a mai luat si pe Petru, (si erau zilele Azimelor)
4. Pe care si prinzandu-l l-a bagat in temnita, dandu-l la patru straji de cate patru ostasi, ca sa-l pazeasca, vrand sa-l scoata la popor dupa Pasti.
5. Deci Petru era pazit in temnita si se facea necontenit rugaciune catre Dumnezeu pentru el, de catre Biserica.
6. Dar cand Irod era sa-l scoata afara, in noaptea aceea, Petru dormea intre doi ostasi, legat cu doua lanturi, iar inaintea usii paznicii pazeau temnita.
7. Si iata un inger al Domnului a venit deodata, iar in camera a stralucit lumina. Si lovind pe Petru in coasta, ingerul l-a desteptat, zicand: Scoala-te degraba! Si lanturile i-au cazut de la maini.
8. Si a zis ingerul catre el: Incinge-te si incalta-te cu sandalele. Si el a facut asa. Si i-a zis lui: Pune haina pe tine si vino dupa mine.
9. Si, iesind, mergea dupa inger, dar nu stia ca ceea ce s-a facut prin inger este adevarat, ci i se parea ca vede vedenie.
10. Si trecand de straja intai si de a doua, au ajuns la poarta cea de fier care duce in cetate, si poarta s-a deschis singura. Si iesind, au trecut o ulita si indata ingerul s-a departat de la el.
11. Si Petru, venindu-si in sine, a zis: Acum stiu cu adevarat ca Domnul a trimis pe ingerul Sau si m-a scos din mana lui Irod si din toate cate astepta poporul iudeilor. ” (Faptele Sfintilor Apostoli, cap 12)

„În aceasta zi ne amintim de cinstitul lant al sfântului apostol Petru, cu care l-a legat Irod Agrippa, catre anul 42, precum spune evanghelistul Luca, în faptele Apostolilor (FA 12, 1-11). Îngerul care s-a aratat a dezlegat pe Petru. Iar lantul a fost pastrat de credinciosii din Ierusalim cu grija, trecând de la unii la altii, pâna când Patriarhul Iuvenalie (2 Iulie) l-a aratat Evdochiei, sotia imparatului Teodosie cel Tânar, iar imparateasa l-a adus de la Ierusalim la Constantinopol in anul 437 sau 439. Apoi Evdochia a trimis lantul la Roma, la fiica ei Eudoxia (sotia lui Valentinian, imparatul Occidentului), care a zidit la Roma o biserica dedicata Sfântului Petru si în care a pus lantul.

La Roma mai existau la acea vreme si lanturile cu care a fost batut sfântul Apostol Petru înaintea muceniciei sale, pe vremea împaratului Nero. Si aceste lanturi au fost asezate tot in aceasta biserica, si cinstirea lor a inceput a se face în aceasta zi de 16 Ianuarie.” ( Sinaxar)

In martie 2004 am fost trimisa la Roma pentru un curs de Standarde Contabile Internationale, pe durata a 5 zile, cazarea fiind facuta intr-un hotel situat la doar 3-4 minute de Vatican / Piata San Pietro, piata in care se aduna miile de credinciosi ca sa il asculte pe Papa (in realitate, piata nu este deloc la fel de mare cum pare la TV). Am avut in program incluse si doua tururi turistice cu ghid italian (profesionist, extrem de erudit), dar am batut si mult, la pas, Roma – singura sau impreuna cu Delia, prietena mea din Brasov. Dincolo de frumusetea de necontestat a orasului plin de vestigii istorice antice si de opere de arta, marea mea bucurie a fost descoperirea urmelor Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, ascunse, camuflate cumva in noianul informational, zgomotos, al Romei turistice in a carui miez se afla Vaticanul – centrul catolicismului.

La dorinta expresa a Deliei, am plecat intr-o dupa-amiaza sa aflam Basilica San Pietro in Vincoli ( Sf Petru in Lanturi), adica acea biserica despre care vorbeste sinaxarul de astazi ca a fost construita special pentru a adaposti lanturile marelui Apostol al lui Hristos, cel despre care se spune ca acum are cheile raiului ( asa si este reprezentat de catre statui si icoane, tinand o cheie in mana.). La acel moment chiar nu stiam istoria acestei biserici, noi mergeam cautandu-l pe Sf Ap Petru.

Biserica nu se afla in centrul Romei – zona forumului roman, ci pe o colina, intr-un cartier (pe „muntele Escuilinului” spune alt cronicar). Am coborat la statia de metrou indicata, si, dupa ce am fost ghidati de cativa trecatori, ne-am aflat de-a lungul unei artere comerciale importante, care  nu promitea decat cumparaturi diverse. Una dintre laturile arterei era de fapt un versant, o colina, care la baza, de-a lungul ei, avea artera comerciala, iar in varf, paralel cu drumul, un zid intreg de cladiri si parapete de piatra, iedera si arbusti decorativi specifici climei meridionale.  Ca sa ajungem in varf trebuia asadar sa urcam scara larga, din piatra tocita, destul de abrupta, care in varful colinei strapungea zidul de piatra, formand un tunel, o bolta veche. Tin minte ca eu, mai putin sportiva decat Delia, pe la mijlocul scarii am inceput sa zic in gand Rugaciunea Inimii, cu care am ajuns in varf fara sa mai simt efortul care la un moment dat mi-a „taiat picioarele”! Dincolo de bolta: loc plat, luminos, cu strazi, masini ( pe unde s-au suit?) si case vechi, iar in stanga Basilica San Pietro in Vincoli, cu alte cateva trepte largi la intrare!!! La ora 17.15 cand am ajuns noi, usa era deja inchisa de 15 minute ( final de program). Am revenit dupa vreo 2 zile, cand sfatul despre Rugaciunea Inimii i-a fost de folos in urcatul scarii, de data aceasta, prietenei mele.

Nevointa in urcus, rugaciune, rabdare – virtuti crestine pe care Sf Apostol Petru ni le testa…

De data aceasta, venisem la ora potrivita! Basilica era imensa, dar deja ne cam obisnuisem cu grandoarea bisericilor catolice din Roma, care cuprind in laterale, pe fiecare parte, mai multe altare in semicerc – in fiecare dintre ele se oficiaza in slujbe diferite si chiar de rit diferit ( vizitatorul care traverseaza centrul bisericii la o ora „activa” are surpriza sa auda diferse slujiri si cantari religioase, care se interfereaza; dar acustica fiecarui altar lateral este atat de buna incat participand la o slujba, nu esti incomodat de ceea ce se intampla alaturi). In capatul opus intrarii, traversand intreaga basilica, am gasit cinstitul lant al Sf Apostol Petru, asezat intr-un fel de acvariu de sticla , bine luminat si strajuit de mici sculpturi ale apostolului. Dar fata de imensitatea spatiului interior, lantul parea mai degraba un pretext! Ne-am inchinat fara sa putem atinge racla de sticla ( era imposibil, datorita asezarii sale), am facut poze si, uitandu-ne catre dreapta, am dat peste grandioasa sculptura Moise a lui Michelangelo! N-am prea inteles ce cauta acolo Moise – capodopera renascentista a carui marime chiar nu o banuisem – si nici intreg ansamblul sculptural al lui Michelangelo, impresionant ca opara de arta; dar de curand am citit ca: partea din fata a basilicii este relicva unei vechi biserici crestine, inserata in constructia cea „noua” ( de la anul 1500) a bisericii catolice, iar sculpturile lui Michelangelo reprezinta fatada unui monumet funerar comandat de un nobil din vremea sa.

Noi am ramas totusi cu gandul la lanturile Sf Apostol Petru, in fapt cea mai pretioasa si sfanta comoara a bisericii, desi daca veti cauta pe internet sau in ghidurile turistice informatii despre Basilica San Pietro in Vincoli, veti afla mai degraba despre statuia lui Moise, celebra ca opera de arta.

Sa-mi fie cu iertare, dar acest duh lumesc care acopera adevaratele valori crestine mi se pare ca „sugruma” nu doar Roma, ci poate chiar catolicismul in general. Este bine stiut faptul ca, catolicii il cinstesc pe papa, ca fiind reprezentantul pe pamant al Sf Apostol Petru, iar catedrala Sf Petru, absolut grandioasa atat ca dimensiuni cat si ca solutii arhitectonice de sustinere a cupolei, este locul central al  lumii catolice. Am vizitat in acele 5 zile atat Muzeul Vaticanului ( cuprinzand capodopere de arta egipteana, statui antice romane si grecesti, sarcofage etrusce, galerii de tapiserii superbe, harti geografice imense, galerii de pictura cu operele marilor renascentisti si nu numai; capela Sixtina) cat si imensa si nepretuita catedrala Sf Petru. In aceasta din urma se afla o statuie din bronz (gri) a Sf Apostol Petru, sezand pe scaun ( sec 13) si ca o curiozitate, toti turistii sunt indemnati sa atinga piciorul drept al Sfantului, ca sa le aduca … noroc. De atata „mangaiere”, degetele sunt aproape tocite. Aceasta in timp ce statuile papilor sunt mult mai inalte,  dispuse in intreg spatiul catedralei. In punctul central al  imensei catedrale se afla o lucrare de arta religioasa care nu are cum sa nu impresioneze ochiul trupesc: in locul altarului, baldachinul (Bernini) cu scaunul Sf Petru, deasupra caruia este reprezentat in vitraliu Duhul Sfant, prin care razele luminii patrund in catedrala. La baza se pare ca este mormantul Sf Apostol. Foarte in fatza, in dreapta intrarii, dincolo de un perete mare de sticla si „aparata” prin cordoane puse la mare distanta, pazita de forte de ordine, se afla celebra Pieta a lui Michelangelo, reprezentand-o induiosator pe Fecioara Maria, tinand in brate corpul abia coborat de pe cruce al Fiului sau. Dar nu ai nici o sansa sa privesti mai deaproape, detalii poti vedea doar daca cumperi postere sau vederi de mari dimensiuni ale statuii ( asa cum am facut si eu).

Eu m-am dus la Roma plina de buna credinta, asteptand sa-L regasesc pe Dumnezeu in inima catolicismului, sa-L simt, sa ma pot ruga Lui! L-am cautat cu infrigurare, mai putin interesata fiind de valoarea operelor de arta, despre care mai stiam cate ceva ( daca as fi venit pentru intalnirea cu marea arta, cred ca perceptia mea ar fi fost total diferita; dar eu venisem acolo ca si crestin, e adevarat: ortodox).  In mod paradoxal si neexplicabil pentru mine, senzatia mea a fost aceea de extraordinar cult al omului care este papa si mai putin aceea ca marile catedrale catolice sunt locuri de inchinare catre Dumnezeul viu, care se afla in noi, pe care stiam ca Il pot simti vibrand, cu care pot intra in comuniune in spatiul bisericesc ortodox.  Dezamagita, m-am intors acasa cu senzatia ca Dumnezeu pare a fi doar un pretext in grandoare auto-suficienta a catolicismului, vizitat de noi in chiar miezul sau… Parintele Nil si parintele Cristian mi-au confirmat insa ca nu sunt „defecta” asa cum crezusem eu despre mine si ca intr-adevar, catolicismul nu ne poate spune nimic, noua, ortodocsilor. Este sarac, sub atata bogatie si fast. Slujeste, imi pare, creatia si nu creatorul.

Pe Sfantul Mucenic Andronic, unul dintre martirii secolului XX ai Rusiei patimitoare, pelerin si el in Italia anului 1898, „l-a uimit si impresionat minunata stare a invatamantului la catolici si mai ales la iezuiti… L-a uimit faptul cat de mult se ostenesc catolicii, cat efort depun in actiunile lor si toate acestea nu pentru Hristos, ci pentru ideea catolicismului. L-a uimit iarasi faptul ca marile locuri sfinte si marii sfinti care marturisesc la aratare despre slujirea nedespartita a vechilor crestini unui singur Dumnezeu nu mai corespund cu starea actuala a lumii catolice, care numai cu numele ramane crestina si care si-a concentrat toate eforturile pentru a sluji si a placea omului. Toata activitatea remarcabila a propovaduitorilor catolici contemporani, muzica instrumentelor si chiar a unor orchestre intregi se facea ca o repetare pentru patimile omului contemporan, spre a-i oferi aproape acelesi placeri pe care le da si lumea fara Dumnezeu, dar pe gratis.” ( Rusia patimitoare, martiri ai secolului XX, pg 9).

Se mai pastreaza in centrul istoric al Romei o inchisoare subterana in care a fost inchis Sf Ap Petru si unde, pentru a putea boteza noii crestini convertiti, a facut minunea aparitiei unui izvor in podeaua de piatra a inchisorii.

Roma este de fapt scena finalului vietii celor doi Sfinti Apostoli, Petru si Pavel. Daca Sf Pavel, cetatean roman fiind, a avut „onoarea” mortii prin decapitare ( mai putin umilitoare si chinuitoare), Sf Ap Petru a fost omorat prin rastignire cu capul in jos, el neacceptand din smerenie a avea aceeasi moarte cu Iisus.

Despre bucuria intalnirii cu Sf Apostol Pavel, apostolul neamurilor – bucurie puternic simtita atunci la Roma, daca ajuta Bunul Dumnezeu, poate in 29 iunie.  Cautand biserica comunitatii romanesti de la Roma pentru Sfanta Liturghie de duminica, bisericaaflata in afara zidurilor cetatii, la periferie, aveam sa descopar ca in complexul manastirii franciscane in care slujeste preotul roman se afla de fapt si „Biserica celor 3 fantani”, ridicata pe locul de martiriu al Sf Apostopl Pavel ( cand a fost decapitat, capul sau a sarit de 3 ori, simbolizand Sfanta Treime, pe fiecare dintre cele 3 locuri aparand cate un izvor – aflate acum in interiorul bisericii). Inutil sa spun ca nici taximetristul nu stia unde se afla aceasta biserica ( a intrebat prin statia radio si am asteptat cateva minute pana a aflat unde sa ma duca), iar turistii nici atat, nefiind inclusa in prezentarile turistice ale capitalei  imperiului roman de odinioara.

Cateva fotografii la adresa ( album Roma) : http://community.webshots.com/user/covasnatt

Fie ca Bunul Dumnezeu sa trimita ingerii Sai pentru ruperea lanturilor necazurilor noastre, spre slava Sa!

Daca am gresit cu ceva, imi cer iertare!

Maria Chirculescu