pelerinaje in rusia pelerinaje in ucraina pelerinaje in grecia pelerinaje in israel pelerinaje in egipt pelerinaje in europa pelerinaje pe alte continente pelerinaje in romania

EGIPT, pe urmele Sfintei Familii (cu Sinai), 10-19 nov 2025 (9z), Pret: 1099 euro +avion



Primele 5 zile ale acestui program sunt identice cu cele ale programului Egipt, de Sf Mina la Alexandria, iar urmatoarele zile detaliaza traseul Fugii in Egipt a Sfintei Familii.

PROGRAM:

Ziua 1: LUNI 10 Noiembrie 2025 : SOSIRE IN CAIRO, WADI NATRUN, ALEXANDRIA

Intalnire in Aeroportul Otopeni DUMINICA seara 09 nov, la ora 19:30. Zbor de noapte, Tarom (direct) intre orele 00:45/03:30. BINE ATI VENIT IN EGIPT! La aeroport vom fi intampinati de reprezentantul agentiei  care ne va insoti pentru obtinerea vizei si transferul la hotel in Cairo. Odihna, mic dejun.

Dimineata la ora 10:00 plecam spre Wadi Natrun, locul parintilor din Patericul Egiptean (sec IV) unde vizitam 2 din cele 4 manastiri:  Al Baramus (Manastirea Romanilor – Sf Moise cel Negru), Anba Bishoi (Manastirea Sf Paisie cel Mare ), As Surian (Manastirea Sirienilor – chilia Sf Paisie, locul in care acesta I-a spalat picioarele Domnului Iisus, copacul Sf Efrem Sirul), Abu Magar (Manastirea Sf Macarie cel Mare). 

Alexandria, cina si cazare la hotel 3* pe malul Marii Mediterane.

Ziua 2: MARTI 11 nov (+ Sf Mina) : ALEXANDRIA, SF MARE MUCENIC MINA

Mic dejun la Alexandria, portul de la Marea Mediterana – vizitam locul Farului din Alexandria (una dintre cele 7 minuni ale lumii antice) si celebra Biblioteca din Alexandria. Vizitam Catedrala Copta Sf Marcu cu mormantul Sf Evanghelist Marcu (increstinatorul nordului Africii), Patriarhia Grec-Ortodoxa a Alexandriei.

Apoi, de sarbatoarea ortodoxa a Sf Mina, vizitam MANASTIREA SF MINA si siteul arheologic Abu Mena, cu mormantul marelui sfant mucenic. Cina si cazare la Cairo, hotel 4*.

Ziua 3: MIERCURI 12 nov : SPRE SINAI

Dupa micul dejun, plecare spre Peninsula Sinai. Dupa traversarea Canalului de Suez mergem spre sudul peninsulei, la St Catherine. Vizitam Manastirea Ortodoxa Sf Ecaterina din Sinai, cea mai veche manastire din lume cu viata monahala continua si cea mai mica patriarhie din lume.  Participare la Vecernie, Rugul Aprins, Muzeul manastirii. Cina si cazare la Hotel MorganLand din St Catherine.

Optional: escaladare de noapte a Muntelui Sinai, muntele sacru in varful caruia Dumnezeu i-a dat lui Moise Tablele Legii cu Cele Zece Porunci. Rasarit de soare pe Sinai.

Ziua 4: JOI 13 nov: EIN SOKHNA (Lasatul secului pt Postul Nasterii Domnului)

Persoanele care nu au escaladat Muntele Sinai pot merge la Sfanta Liturghie la Manastirea Sf Ecaterina. Intalnire cu grupul care a  escaladat Muntele Sfant, mic dejun, apoi plecare spre Ein Sokhna, statiune la malul Marii Rosii. Odihna, cina, cazare in hotel 4*.

Ziua 5: VINERI 14 nov: Man. Sf ANTONIE CEL MARE, Man Sf PAVEL TEBEUL

Dupa micul dejun plecam spre Manastirea Sf Antonie cel Mare si Manastirea Sf Pavel Tebeul, primii pustnici al lumii crestine (sec 4). Optional, croaziera de o ora pe Marea Rosie, cu ”Submarinul Galben”, pentru a observa reciful de corali si viata marina.

Cina, cazare la Cairo, hotel 4*

Ziua 6: SAMBATA 15 nov:  CAIRO CRESTIN (OLD CAIRO)

Zi dedicata obiectivelor crestine din Cairo: Biserica Suspendata, Biserica Mari Guirgis, Biserica Sf Sergiu (construita pe grota care a oferit adapost Sfintei Familii pe durata popasului facut aici), copacul Sfintei Maria din Matariya (care si-a deschis in mod miraculos trunchiul pentru a-I primi pe Prunc si Familia sa, ferindu-I de urmaritorii trimisi de regele Irod).  Zeitun, biserica ridicata pe unul dintre locurile de popas ale Sfintei Familii,  loc  in care Sfanta Fecioara Maria s-a aratat timp de trei ani consecutiv, incepand cu anul 1968. Biserica Sf Simion, de pe Muntele Gunoierilor (cea mai mare biserica crestina din Orientul Mijlociu), Cina si cazare la Cairo, hotel 4*.

Ziua 7: DUMINICA 16 nov : CAIRO, DRONCA

Mic dejun, Sfanta Liturghie la Biserica grec-ortodoxa Sf Gheorghe din Old Cairo.

Apoi scurta vizita la Biserica dedicata Fecioarei Maria, Adaweya  (Biserica Fecioarei de la bac) in Maadi, construita  pe  locul de unde Sfanta Familie s-a imbarcat pentru calatoria pe Nil spre sudul Egiptului. La pranz plecam de-a lungul Nilului spre sud, spre Manastirea Dronca (Manastirea  Sf Maria) care se spune ca a fost construita in secolul 1 pe locul unde Sfanta Familie a facut un ultim popas pe drumul de intoarcere la  Betlehem.  Manastirea este loc de pelerinaj pentru un million de credinciosi in fiecare an care viziteaza locul cu precadere in luna august care, conform traditiei, este luna in care Sfanta Familie a trecut pe aici.  Cina si cazare la hotelul Manastirii Dronca.

Ziua 8: LUNI 17 nov : DRONCA, CAIRO ANTIC

Dupa micul dejun vizitam ultima manastire legata de calatoria Sfintei Familii in Egipt:

Manastirea Arsa (Deir al Muharraq) aflata in localitatea al Qusiya, la poalele Muntelui Qusqam.  Aici, conform traditiei copte,  Sfanta Familie a locuit timp de 6 luni si 10 zile intr-o grota  deasuprea careia se afla astazi altarul Bisericii Fecioarei, considerata una dintre primele biserici din lume.  Se spune ca piatra de altar i-a fost  pat Pruncului Iisus in timpul sederii aici.  Locul este supranumit de copti “Al doilea Betlehem“.  Aici, Ingerul Domnului i-a aparut lui Iosif si i-a cerut sa  se intoarca in Israel.

Ne intoarcem spre Cairo (400 km prin Desertul Sahara), shopping, cina si cazare la h 4*.

Ziua 9: MARTI 18 nov : DELTA NILULUI, CAIRO ANTIC

Dupa micul dejun, dimineata devreme plecam spre Delta Nilului (acum asanata) pentru a vizita locatiile crestine care pastreaza, de peste 2000 de ani, vestigii legate de trecerea pe aici a Sfintei Familii:

Sakha, cunoscuta si sub denumirea (coptica) de Pekha-Issous, adica “Talpa lui Iisus“, dupa urma in piatra, reprezentare a talpii Pruncului.  Piatra a fost secole de-a randul ascunsa de teama jefuitorilor.  Astazi poate fi  vazuta in Biserica Sf Maria de aici.

Mostorod, Locul Imbaierii, cu un izvor de apa scos din pamant de Pruncul Iisus.

Apoi vizitam Platoul Giza – zona celor 3 piramide (piramida lui Keops – una dintre cele 3 minuni ale lumii antice,  piramida lui Kefren si a lui Mikerinos) si a Sfinxului. Maica Domnului si Pruncul Iisus au vazut aceste minuni ale Lumii Antice, in timpul Fugii in Egipt.

Cina la un restaurant cu specific local din Cairo.

Prezentare la aeroport seara, zbor Tarom spre Romania,

Miercuri 19 nov. intre orele 04:30 / 07:20. BINE ATI REVENIT ACASA!

___________________________ 

NOTA: Biletul de avion Tarom (360 euro) include un bagaj de cala de 23 kg.

———————————————–

PRET PROGRAM (9 zile / 9 nopti) : 1099 euro + avion (grup de minim 45 pers)

Pt grup mai mic:

1100 euro ( grup 41 – 45 pers) + avion

1135 euro ( grup 36 – 40 pers) + avion

1195 euro ( grup 31 – 35 pers) + avion

1240 euro ( grup 26 – 30 pers) + avion

1299 euro ( grup 20 – 25 pers) + avion

__________________________________

PRETUL CUPRINDE:

Cazari 9 nopti in hotel 4*,

Mic dejun si cina,

Intrari la toate obiectivele cuprinse in program,

Transport cu autocar turistic,

Apa in autocar,

Ghid local,  Preot insotitor, Insotitor din partea agentiei

 

PRETUL NU CUPRINDE:

Bilet Avion TAROM (360 euro)

Taxa de viza (25 usd),

Masa de pranz,

Tips pt ghid local, sofer (50 eur),

Asigurare medicala, Storno,

Alte cheltuieli netrecute la Pretul cuprinde.

___________________________  

OPTIONALE

Noul Muzeu de Egiptologie: 55  eu

Submarinul Galben: 50 euro

Feluca pe Nil: 10 euro

Cina pe vapor, Cairo: 40 euro

__________________________________

Conditii de intrare:

pasaport (inclusiv temporar) valabil minim 6 luni de la data intrarii in Egipt


Documentare: Traseul FUGII IN EGIPT a Sfintei Familii

Palestina:

* Grota Laptelui, Bethleem – aici a aparut Ingerul Domnului, spunandu-i lui Iosif sa ia Pruncul si pe mama lui si sa fuga in Egipt.

* Gaza

* Peninsula Sinai

 

Egipt:

* Delta Nilului 

Samanoud – izvor de apa tamaduitoare, scos din pamant de Pruncul Iisus. Vas de granit in care Maica Domnului a famantat paine.

Sakha – piatra cu urma piciorului Copilului Iisus pe piatra.

Sf Demiana,Manastire. 

* Wadi Natrun – dupa patru secole, aici a aparut monahismul crestin (primele manastiri crestine din lume)

* Mostorod (z5) -locul imbaierii (izvor tamaduitor)

* Matarya (z6) – copacul Maicii Domnului, izvor

* Zeitun (z6) – aparitiile zilnice ale Maicii Domnului , timp de trei ani (incepand cu 1968)

* Cairo (Babilon, Old Cairo) (z6) – grote in care a locuit Sfanta Familie, biserici de sec 4-5 (UNESCO)

* Maadi  (z6) – locul imbarcarii pe Nil

* Dair Abu Hinnis– dealul pe care s-a odihnit Sfanta Familie. Ansena, martiriul a peste un milion de mucenici crestini (sec 2-3) in loc de popas al Sfintei Familii.

* Gabal al Tair  (Samalout) – loc de oprire

* Manastirea Al Muharraq (al Doilea Bethleem)  – aici a aparut Ingerul Domnului, spunandu-i lui Iosif ca cel care Îl progonea pe Pruncul Iisus a murit si se pot intoarce acasa. Piatra pe care a dormit Pruncul Iisus este acum altarul bisericii de secol Intai, reconstruita de Sf Imparateasa Elena in sec al IV.lea. Iisus a promis ca cine se roaga aici cu credinta Maicii Sale, indiferent pentru ce problema, El ii va indeplini rugaciunea.

* Manastirea Dronca  – de aici s-a imbarcat Sfanta Familie pe Nil, pentru a se reintoarce in Palestina. In biserica rupestra de aici au loc frecvent aparitii ale Maicii Domnului.

_____________________________________

Documentare:  CAT A DURAT FUGA IN EGIPT?

Călătoria în Egipt a durat trei ani și jumătate, de la plecarea din Bethleem și până la întoarcerea la Nazaret.

Traseul a parcurs aproximativ 2000 km, iar mijloacele de transport au fost un biet animal de povară (un măgar), iar pe Nil, o barcă cu pânze.

În cea mai mare parte a timpului, firava Măicuță a Domnului și bătrânul Iosif au mers pe jos, înfruntând căldura toridă a zilelor de vară și vântul puternic al iernilor deșertice, suferind de foame și de sete, ca niște răufăcători vânați de soldații regelui Irod.

Omenește, a fost o călătorie a fricii și a insecurității de nedescris, dar pe care Pruncul Iisus, sfânta Sa mamă și bătrânul Iosif au dus-o la bun sfârșit cu pace și cu bucurie interioară, de dragul salvării întregii omeniri.

În timpul vieții sale pământești, Domnul Nostru Iisus Hristos a locuit în Israel, singura țară vizitată în afara acesteia fiind doar Egiptul.

_____________________________________

Plati: in contul agentiei de turism MIRIAM TURISM, in euro sau lei

Firma catre care se fac platile: MIRIAM TURISM PROGRAME SRL.

Conturi:

Cont: Raiffeisen Bank
(euro) RO21 RZBR 0000 0600 2587 9324
(lei)    RO48 RZBR 0000 0600 2587 9323
Cod SWIFT: RZBRROBU

Cont: Banca Transilvania
(euro) 

(lei)     

Avans 350 euro (banca), diferenta pana la data plecarii.

——————————————————– 

Informatii si inscrieri:

Ag.  MIRIAM TURISM
Poiana Sarata, Str Profesor Ioan Sandru Nr 31, Jud Bacau
Licenta de turism nr 1790/2024 (relicentiere)
Tel: 0723.645.180
Email: miriamturism@yahoo.com
office@miriamturism.ro
Site: www.miriamturism.ro

Blog: https://miriamturism.wordpress.com/

 

Tags: , , , , , ,