Am plecat de pe aeroportul Otopeni a treia zi de Rusalii, urmand sa ne reintoarcem din nordul extrem inainte de sarbatoarea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel. Intre cele doua mari sarbatori, o saptaman cu zile de harti ( si ispite pe masura bucuriei – sau lacomiei ? – de a manca ) si o saptamana de post aspru, trecand dintr-o Finlanda in care ortodoxia numara 1% din populatie, intr-o Rusie pravoslavnica ce avea sa ne ofere ce avea ea mai puternic in traire in decursul veacurilor si mai greu de atins: Solovet, Valaam, Tihvin, Svir, St Petersburg, Peciora – Pskov…

Grup de 34 de oameni, eterogen in credinta, fiecare cu reactiile sale mai mult sau mai putin crestine, dar primind cu totii lectie dupa lectie, invatatura dupa invatatura, dupa spusa: cine are urechi de auzit sa auda… Nu sunt sigura ca am trecut toate examenele duhovnicesti cu bine… Dar acolo, in nordul lumii, in situatii extreme date noua de Domnul ( conditii mai putin bune de cazare, baia in apa rece tamaduitoare din izvorul Sf Filip de la Solovet, o scurta defectiune a autocarului care ne-a blocat in drum, chiar inainte de a ajunge la aeroport pentru cursa de intoarcere…) ne-am vazut limitele, neputintele, greutatea de a ne iubi aproapele, de a pune in fata binele celuilalt…

Asadar, pornirea: marti 17 iunie, ora 20.15, zbor de doua ore Bucuresti – Helsinki, cer straniu, de la seara Bucurestiului catre lumina tot mai puternica a nordului pamantului. Pe stanga avionului se vedea soarele, pe dreapta luna pe fundal de cer mov-lila. Am aterizat in plina noapte alba la Helsinki, dar din cauza ploii, sub nori – pe pamant – era mai intuneric decat in cer, de acolo de unde coboram noi. A urmat o scurta prezentare a capitalei Finlandei, care s-a terminat pe la ora 2 nopatea: oras fara nimic spectaculos, fara orgolii de capitala, a carui personalitate consta in aspectul sau tern, cu cladiri comune si spatii stradale largi. Zona verde foarte ampla acopera fatadele cladirilor, astfel incat ai impresia ca orasul e cam pustiu. Senzatia de liniste, de lipsa de stres, ca si cum toti locuitorii ar fi sedati, nu avea sa ne paraseasca deloc in cele doua zile dedicate Finlandei…Ei vorbesc incet si calculat, noi ne inghesuim sau ne imprastiem cand coboram din autocar, vorbim tare si inevitabil atragem atentia asupra noastra.

Miercuri 18 iunie aveam sa aflam cate ceva despre ortodoxia finlandeza cu ajutorul unei romance stabilite de multi ani in Finlanda si care a descoperit acolo taina ortodoxiei si forta ei. Dl Seppo, finlandez ortodox, intendentul Bisericii Sf Gherman din Alaska de la Espoo din apropiere de Helsinki a venit special de la serviciu ca sa ne prezinte biserica sufletului sau: biserica construita dupa toate regulile arhitecturii bizantine, cu pictura murala care include sfinti ai natiilor ortodoxe, printre care si Stefan cel Mare si Sfant, biserica in care la fiecare trei duminici se slujeste in limba romana, de catre preotul finlandez. Baptisteriul adanc de 2 metri, in care adultii sunt botezati stand in picioare, arata cum inteleg finlandezii convertiti la dreapta credinta sa aplice litera si spiritul Legii, fara abatere, ca si primii crestini. Kriistina a tras special pentru noi clopotele, cand eram in biserica.Candoare si credinta, dincolo de faptul ca Biserica Finlandeza Ortodoxa a acceptat compromisul de a sarbatori marile praznice cu luternaii ( la date decalate fata de ale noastre), pentru a exista si fi acceptata ca a doua biserica nationala a Finlandei. La Espoo am donat din partea unui crestin din Lipanesti-Prahova o icoana pe lemn a Sfantului Stefan cel Mare, pentru pomenire si inchinare.

Foto 1, 2 si/sau 3

A urmat Kuopio, centrul ortodoxiei finlandeze, aflat la 400 km nord de capitala, in care am vizitat Muzeul National Ortodox Finlandez  si Biserica Sf Nicolae. Aici aveam sa intelegem cate ceva din istoria zbuciumata a ortodoxiei acestei tari: desi crestinata initial de Sf Apostol Andrei, ajuns pana in partile Valaamului rusesc si de acolo catre salbaticele si teribilele teritorii finlandeze (dupa cum sustine cu competenta Sf Ignatie Briancianinov) totusi credinta crestina s-a extins in Finlanda din zona Novgorodului abia prin sec 12, cand manastirile rusesti din zona Kareliei devin foarte influente spiritual. Prin secolele 16 si 17 aceste manastiri sunt distruse, iar pamantul integrat Regatului Suediei, ceea ce faciliteaza convertirea la luteranism a populateiei ramase pe loc. La inceputul sec 18 Petru cel Mare cucereste regiunile din jurul Lacului Ladoga si credinta crestina isi reintra in drepturi, pentru ca dupa anul 1809, cand Marele Ducat al Finlandei este integrat imperiului rus, populatia ortodoxa creste de zece ori. In 1917 Finlanda si-a castigat independenta ca si consecinta a Revolutiei Ruse iar Biserica Ortodoxa Finlandeza a capatat statut de biserica nationala, alaturi de Biserica Luterana. In 1923 Sinodul Ortodox al Finlandei a aprobat trecerea sub protectia Patriarhiei din Costantinopole. In present aprox 60.000 persoane sunt declarate ortodoxe, din totalul de 5.23 milioane de locuitori ai Finlandei, in anul 2006 ( aprox 1%), dar ritmul de convertire la ortodoxie este extrem de mare.

Foto 3 Kuopio Bis Sf Nic si 3 Kuopio

De la Muzeul ortodox am plecat catre Biserica Sf Nicolae, unde aflasem ca de la ora 18 se tine o vecernie facuta de mireni, din lipsa de preoti. Am ajuns dupa terminarea acesteia, dar paznicul ne-a deschis portile, pentru vizita.

Ne-am continuat drumul catre Manastirea Noul Valaam, singura manastire de calugari din Finlanda, loc binecuvantat de Dumnezeu, in care in prezent se fac multe minuni care misca sufletele luteranilor si ale necredinciosilor. Am ajuns la manastire pe la ora 22.30, pe lumina, astfel incat nu ne-a fost greu sa reperam diversele corpuri de caldiri in care grupul fusese impartit pentru cazarea de o noapte – noapte alba, pentru ca ne-am plimbat nestingheriti, grupuri-grupuri, admirand peisajul lacustru in lumina si linistea nefireasca, intrerupta doar de cantecul cucului si de plimbarea iepurilor de camp pe aleea pietruita.

Foto 4, 5 sau 6

Multe sunt de spus despre manastirea Valaam din Rusia, de pe Lacul Ladoga, a carei istorie inseamna cadere si inaltare, situata fiind intre doua tari aflate mereu in razboi ( Rusia si Suedia) si despre “extensia” acesteia in Finlanda – manastirea Noul Valaam, infiintata de un grup de calugari care au plecat din Rusia bolsevica cu camioanele pe lacul inghetat, pentru asigurarea continuitatii slujirii ortodoxe si pentru salvarea odoarelor bisericesti. Vom reveni cu un material special inchinat celor doua manastiri – in fapt una si aceeasi.

Joi 19 iunie, dupa vizitarea sfintei Manastiri Noul Valaam am facut o scurta oprire la Manastirea Lintula, singura manastire de maici din Finlanda. Avea sa ne intampine batrana dar adorabila Maica Stareta Marina, care alaturi de cele 16 vietuitoare si de parintele Gherman de la Valaam tin randuiala unei manastiri de maici “inchise”, in care se slujeste de doua ori pe zi, la orele 6 si 18. Au aici o fabrica care produce lumanari pentru toate bisericile din Finlanda, indiferent de cult si care asigura mijloacele de subzistenta, alaturi de un asa numit turism ecumenic ( pe timpul verii vin aprox 25.000 de turisti, iarna grea insa alunga pelerinii).

Foto 7 sau 8

Manastirea a fost fondata la anul 1850, cand Finlanda apartinea Rusiei, iar la momentul sfintirii bisericii, cand in manastire vietuiau aprox 60 de maici, a participat chiar Sf Ioan de Kronstadt. Dupa 1917 frontierele au fost inchise, alte maici din Rusia n-au mai venit, iar din 1939 cand armata rusa a intrat in Finlanda, maicile au trebuit sa fuga sau au fost evacuate in cateva ore, iar manastirea a fost distrusa. In 1946 surorile s-au reintors si au reinnodat viata manastireasca, ajutate fiind de calugarii manastirii Noul Valaam, situata la doar 16 km distanta. Interesant este ca picturile noii biserici au fost pictate de catre un japonez ortodox din nastere ( chiar si bunica acestuia, din secolul 19, a fost ortodoxa) care s-a casatorit cu o finlandeza. Maicutele care vietuiesc acum la Manastirea Lintula sunt, cu o singura exceptie finlandeze ( una este din Estonia) si au intre 61 ani ( cea mai tanara) si 84 ani ( cea mai in varsta); doua dintre aceste maici sunt misionare in Kenia. Hramul manastirii este Sfanta Treime.

Aici s-a incheiat periplul nostru finlandez, pe fundalul straniilor nopti albe. Am inteles ca toata ortodoxia finlandeza este adanc, indestructibil, legata de Rusia pravoslavnica si chiar daca acum finlandezii resping tot ce este rusesc, acest adevar istoric trebuie sa il accepte. Cu atat mai mult ne indreptam, nerabdatori, spre Rusia-mama!

Dupa traversarea granitei dintre Finlanda si Rusia – umilitor moment! – ne-am indreptat cu autocarul, pe parcursul intregii nopti, spre Solovet, cel mai nordic punct al pelerinajului nostru. Sute de kilometri in pustiu, drum taiat intre ape si paduri, fara asezari omenesti, doar padure, apa si cer. Si lumina, strania lumina a noptilor albe, in care dispare notiunea de somn si apare starea de veghe nauca… macar de-am fi umplut-o cu rugaciune, dar cine sa mai stie sau sa mai poata? !

Vineri 20 iunie. Ar fi trebuit sa ajungem cu autocarul la Kem – portul de imbarcare catre Solovet – la ora 7 dimineata si am ajuns la ora 12, iar vaporul manastirii Solovet – singura cursa a zilei pe Marea Alba – ne-a asteptat grupul. Nimeni n-a inteles atunci cat de multa rabdare si dragoste crestina s-au ascuns in acest gest al parintelui Zosima, cata ingaduinta, sa decalezi 5 ore programul unui vapor pentru niste pelerini pierduti in interminabilul spatiu lacustru al Kareliei – candva raiul fotografilor si al pescarilor, acum doar raiul tantarilor gigant! Dar surprizele rusesti abia incepeau!

Marea Alba a fost linistita, dar friguroasa. Am aflat apoi ca pana la mijlocul lunii iunie ( cu o saptamana inainte de a sosi noi) a plouat, a fost frig si greu s-a navigat catre Solovet. Noi am venit odata cu primavara, cu florile galbene de papadie, cu caldura binecuvantata in aceste regiuni in care doar trei luni pe an drumul pe apa dintre tarm si insula este practicabil, in rest gheturile plutesc pe apa ( de aici numele de Marea Alba).  Doua ore jumatate pe apa plumburie, intrerupte doar de exclamatia de uimire la vederea unei foci care inota relativ aproape de vapor.

Foto 9 si 10

La hotelul particular cu un etaj si camere de 2-3 pana la 7 paturi, curate dar cu baie pe hol, surpriza de proportii: camerele rezervate pentru noi erau ocupate de un grup care iesea doar la ora… 11 noaptea! N-avea importanta ca peste tot in lume, ziua turistica incepe si se termina la pranz, aici asta era situatia si ei stiau ca nu prea avem de ales, cu atat mai mult cu cat cazarea la manastire ( disponibila, fara probleme) consta in camere cu 8-10 paturi, fara asternuturi si cu grup sanitar in curte! Maicuta Domnului a fost inca o data cu noi, ziua a fost insorita si atat de placuta, incat cine a inteles ca aceasta este o incercare, s-a intins pe iarba frageda si… a facut plaja si a mancat ca la picnic – la Solovet, langa Cercul Polar de Nord, asteptand calm rezolvarea problemei ivite Cine n-a inteles s-a revoltat, a acuzat, s-au gasit ceva solutii de cazare in alta “gastinitza” (hotel) si au plecat victoriosi, lasandu-ne noua in suflet  zgura… Abia duminica, la Sfanta Liturghie, in momentul in care Domnul nostru Iisus Hristos spunea “ veniti, mancati, acesta este trupul meu… veniti, beti, acesta este sangele meu, care pentru voi se varsa, spre iertarea pacatelor”, abia atunci am realizat ca jertfa Mantuitorului nostru a fost multiplicata de mii, de zeci de mii de ori acolo, in gulagul sovietic, in Athosul nordului – manastire transformata de bolsevici in primul lagar de exterminare fizica si psihica a detinutilor politici, intre care multi erau dintre cei care refuzau sa se dezica de Hristos! Au fost obligati sa locuiasca in conditii inumane, inghesutiti direct pe pardoseala rece de piatra in camere imense, in frigul si umezeala noptilor polare, plini de paduchi si de tot felul de boli, nemancati si bolnavi, fara haine, batjocoriti, umiliti pana la anularea personalitatii umane… Ei, cei care nu au aceptat ateismul barbar, au fost adusi aici printre detinuti de drept comun si tratati in acelasi mod bestial, salvati, unii dintre ei, doar prin credinta puternica in Domnul. Nu li se mai stie nici numele nici numarul, pentru ca arhivele au fost distruse. Manastirea din sec 16, stalp de rezistenta duhovniceasca a Rusiei pravoslavnice, transformata in primul gulag sovietic, are pamantul inrosit de sange de mucenici, varsat ca in primele veacuri crestine, valuri valuri… Mica incercare pe care o primisem, privitoare la conditiile de cazare, la rabdare, la toleranta, la iubire – si durerile si greutatile varstei sau ale bolii puteau fi de fapt intelese –  n-a fost deloc intamplatoare, acum si aici… un crestin se cunoaste dupa reactiile pe care le are in “focul luptei”, in timpul celor mai nasteptate incercari, iar acum cativa dintre noi am pierdut, din pacate, aceasta lupta… Abia duminica la Sf Liturghie am inteles si ne-am plans neputintele; si ne-am iertat.

Foto 12 – 17 ( oricare)

Sambata 21 iunie; vizita cu ghid in interiorul Manastirii Solovet, apoi baie in izvorul tamaduitor al Sf Filip – cel care a planificat, organziat si construit manastirea, asa cum este ea acum – ca o fortareata, cu sistem de aparare, instalatie de incalzire a peretilor de piatra ( un extraordinar de ingenios sistem, cu o soba centrala si conducte de aer cald in interiorul peretilor grosi de cativa metri, pereti prevazuti cu “ferestre” / fante prin care aerul cald intra in incaperile imense), fabrici, ateliere pentru diverse meserii, intr-un cuvant, o asezare complexa, care era in stare sa-si produca singura toate cele de trebuinta, asigurandu-si autonomia de functionare pentru cativa ani.  Cumparau doar sare si faina. Lacul Sfant din spatele manastirii este artificial, creat tot de monahi si este alimentat printr-un sistem ingenios si amplu de canale, de foarte multe izvoare de apa dulce de pe insula Solovet ( inca nu este dezlegat misterul existentei apei dulci pe aceasta insula).

Izvorul tamaduitor al Sf Filip trebuia incercat, mai ales ca aflasem ca la procesiunile de duminica, de dupa Sf Liturghie, apele se sfintesc de fiecare data. Este pacat sa ajungi pana aici si sa nu incerci tamaduirea. Asa ca, fiecare dupa program propriu, in cele doua zile de cazare la Solovet ne-am dus sa facem baie in aceasta apa tamaduitoare. Trebuie sa intri de trei ori, in numele Sfintei Treimi, imbaiere completa, cu cap cu tot, si sa te rogi. A.B. a povestit ca i s-a parut apa atat de insuportabil de rece, ca a tipat foarte tare. S-a cufundat de trei ori si de trei ori a tipat. Apoi s-a gandit ca s-a facut de ras fata de colegele care o asteptau in afara usii cabinei, asa ca si-a propus acum sa intre din nou, facand rugaciune si cruce. De data aceasta, a simtit apa ca fiind din ce in ce mai calda, ca pana la urma sa fie chiar foarte placuta! La plecare, si-a cerut cu jena scuze pentru tipetele ei, dar a aflat cu stupoare nu doar ca nu a tipat deloc, dar a fost atata linsite si a durat atat de mult sederea ei la baie, ca colegele ei s-au ingrijorat, nestiind ce se intampla. Concluzia ei a fost una singura: pentru prima data in viata, a inteles ca cel rau locuieste in noi, ca a tipat pentru ca l-a ars apa tamaduitoare din Izvorul Sf Filip, dar de fapt a fost un tipat mut, interior! De-abia cand a inceput sa se roage, totul a devenit suportabil si chiar placut!

Foto 11 Izvorul Sf Filip si foto 21

Intemeietorii Manastirii Solovet au fost Savatie, Gherman si Zosima, in secolul 15. Timp de 5 secole, insula Solovet din Marea Alba avea sa fie locuita doar de monahi, in urma unei intamplari care avea sa convinga mirenii ca Domnul a pastrat acest loc sfant doar pentru rugaciunea calugarilor. Dupa 1990, cand Biserica ortodoxa Rusa recapata partial Manastirea Solovet, primii trei monahi care sosesc aici poarta ( coincidenta?) numele de Savatie, Gherman si Zosima, ultimii doi fiind si frati de sange, originari din Republica Moldova, deci vorbitori de limba romana.  Parintele Gherman este ajutorul de staret si Duhovnicul, marele duhovnic al locului, iar Parintele Zosima este economul manastirii Solovet. Parintele Zosima zice despre fratele sau Gherman: “este lucrarea noastra, cand mi-e mie mai usor ii e lui mai greu, cand mi-e mie mai greu, ii este lui mai usor. Asa ducem Solovetul“. Parintele Zosima merge la Arhanghelsk, aproape de Polul Nord, si aduce pentru vara vapoarele cu care ajung pelerinii in cele trei luni in care se pot face aici pelerinaje si spune: eu conduc vasul asta, simt luna, uite, aici la tarm apa se retrage 1.5 m, dar la Arhanghelsk mareea e de 6 m. Da, aici e ziua continua acum, dar la Arhanghelsk uite asa se invarte soarele pe cer, in cerc, pe durata unei zile ( si deseneaza un cerc pe cer, cu degetul ; la Polul Nord soarele se pare ca nu mai trece de orizont ci doar se roteste, in perioada noptilor albe, cu lumina continua). Intrebat de aurora boreala, raspunde: da, uite deschidem pe cer o fereastra si acolo e verde, si mai incolo e rosu, asa se face cerul noaptea. Dar a vazut aurora boreala nu doar in timpul noptii polare ( peste 6 luni, cand este contrarul fenomenului de acum si noaptea este maxima) ci si in perioada de vara, intr-o noapte, navigand pe mare, l-au trezit marinarii sa ii arate cerul. Parintele Zosima simte intreaga creatie a Domnului, asa cum simte si sufletul omului – cateva scurte discutii cu pelerinii nostril i-au convins de faptul ca a scruta direct sufletul ii este la fel de la indemana cu a scruta orizonturile marii.

Foto 11 P Zosima

Parintele Gherman, duhovnicul manastirii, cu blandetea sa ca mierea, este insa cel mai cautat om de la Solovet, pentru Sfintia Sa vin pelerini de prin toata Rusia. In biserica, sambata seara, au intrat rand pe rand pentru spovedanie, si pelerinii nostri: aveau nevoie de un sfat, de binecuvantare sau au dorit se impartaseasca a doua zi. Unii au spus ca sfatul parintelui Gherman a fost exact, absolut identic, cu sfatul dat de duhovnicul de acasa, ceea ce le-a intarit credinta in duhovnicul personal ( extraordinara lucrare!); altcineva a povestit ca pentru balndetea parintelui, pentru dragostea sa, ar fi in stare sa strabata tot drumul din Romania la Cercul Polar de Nord, cand ar avea probleme pe suflet – atat de mare a fost balsamul sufletesc!

Si iarasi o noapte alba, cu ganduri, discutii si lumina continua… oare cum dorm in acesta perioada finlandezii si rusii?

Duminica 22 iunie: Sf Liturghie, rostita in limba rusa, dar inteleasa de fiecare dintre noi, pentru ca pas cu pas, este identica cu cea rostita in limba romana… Straniu mod de comunicare, fara cuvinte comune, intru Domnul… Si Sfanta Liturghie se canta tainic si dureros si in sufletul nostru, astfel ca ajung sa ma gandesc, cum de oi fi putut sta atat de mult in afara acestui spatiu binecuvantat si cald, biserica… Cata nerabdare si bucurie pentru romanii care, cu binecuvantarea Parintelui Gherman, desi se stiu nevrednici, se vor impartasi acum, impreuna cu rusii, in vecinatatea raclelor sfintilor intemeietori ai acestei manastiri de aspra nevointa duhovniceasca, sfintii Gherma, Savatie si Zosima!

Foto Procesiunea cu inconjurarea Bisericii si a Lacului Sfant foto 19-21

Dupa Sf Liturghie a urmat o excursie pe insula Solovet, pe dealul Sechirnaia, la Biserica cu far (una dintre cele 3 de acest fel existente in lume), acolo unde a fost inchisoarea-inchisorii si unde padurea descopera morminte de mucenici la poalele cate unui copac… Parintele Matei, de asemenea moldovean cu vorba moale, a iesit pentru cateva minute sa ne intrampine si sa ne arate drumul spre noul cimitir… Biserica pe care o pastoreste pe cea mai inalta colina de pe insula Solovet are hramul Minunea Sf Arh. Mihail – aici toate minunile sunt legate de ape…

In drum intram adanc in padure, sa vizitam locul pe care s-a inaltat prima biserica, la sosirea Sf Savatie si a Sf Gherman – si locul ne intampina cu un roi masiv de tantari… nu suntem vrednici sa calcam pe locul inceputurilor…

Cu mintea plina

de atatea comori crestine

imi reazem fruntea de tine

Sfant-Pamantule, bunule,

care atatea suporti

si simt viata

zvacnind in artere,

asemenea sevei

copacilor tai,

in oameni-martiri,

in frunze, flori si eroi

si-n orice urma a existentei

pasilor Domnului.

(Viorica Popescu, pelerin, Solovet)

La intoarcere, la ora 17, am luat vaporul catre Kem, privind nostalgici cum se indeparteaza de noi unul dintre cele mai linistitoare si balnde locuri de pe pamant – pacea Solovetului, caldura duhului sau au facut ca o parte din suflet sa ramana acolo… Va trebui sa revenim…

In traseul pelerinajului au urmat: Sf Alexandru din Svir ( cel care s-a invrednicit sa vada Sf Treime si care acum are sfinte moaste de 500 de ani, cu piele intreaga!!), Icoana Maicii Domnului de la Tihvin (una dintre cele trei pictate de Sf Ap si Ev Luca), St Petersburg (cu Sf Xenia, Sf Ioan de Kronstadt, Lavra Al Nevski), Manastirea Valaam, Manastirea Peciora-Pskov ( pestera nefacuta de mana omului, cu 10.000 de sfinte moaste!). Despre toate acestea, in curand.

Veniti si veti vedea…

Maria Chirculescu

www.miriamturism.ro