Rusia, la Izvorul Sf Serafim de Sarov

 

Primele impresii: octombrie 2005

 

Imi amintesc ca in toamna anului 2005, la prima mea intalnire cu pravoslavnica Rusie la ea acasa, socul a fost foarte puternic! Am plecat atunci impreuna cu un mic grup de monahi romani, intr-un microbuz de 8 locuri inchiriat din Republica Moldova ( o adevarata aventura!!), iar dintre toate locurile vizitate, Diveevo, cu manastirea Sfintei Treimi a Sfantului Serafim de Sarov, m-a impresionat parca cel mai mult!

 

Prima mirare a fost legata de aparenţa localitatii in sine: Diveevo – un sat mare, cu 9.000 de locuitori, dar cu case saracacioase de lemn (traditionalele izbe), aparent toate la fel, distribuite pe o retea de strazi pe care este foarte usor sa te ratacesti (ceea ce mi s-a si intamplat!) contrasta puternic prin saracie cu grandoarea manastirii, ale carei biserici si clopotnita parca sa vad oriunde ai fi localizat in zona!  Am aflat ca manastirea are 400 de vietuitoare, la care se mai adauga inca cateva sute la schiturile apartinatoare, multe dintre maicute fiind moldovence de peste Prut! Bisericile sunt mari si foarte frumoase, cu cupole aurite, intreaga manastire are cladiri administrative masive, impunatoare, tot arealul fiind inconjurat de gard din fier forjat, cu paza la fiecare poarta de acces! Nu poti sa nu te gandesti ca pentru rusi, casa Domnului conteaza incomparabil mai mult decat casa personala ( de fapt aceasta constatare este valabila peste tot in Rusia), dar si ca, parca Sf Serafim ar fi dorit ca satul sa se pastreze in stil traditional, fara excesele modernismului. Din 2005 si pana azi am tot revenit la Diveevo si evolutia devine totusi evidenta: au aparut magazine noi, case pentru cazarea pelerinilor, taxiuri – servicii conexe numarului tot mai mare de pelerini adusi aici de evlavia catre blandul Batiuska Serafim, cel mai iubit sfant al poporului rus!

 

Apoi m-au frapat credinciosii slavi, asa cum se manifestau ei in manastire: cozile la care oamenii simpli si nu numai, au stat in fiecare zi, ca sa ajunga sa sarute moastele Sfantului Serafim, dar si evlavia adanca, credinta primitiva a rusilor, cei care primesc impartasania cu mainile asezate in cruce pe piept – de la fetite de 3-4 ani, imbrobodite,  pana la cei mai batrani credinciosi, unii avand aparente de nebuni pentru Hristos!

 

M-au impresionat si mi-au mers direct la inima lucrurile Parintelui Serafim, asezate in patru vitrine in biserica si inca intr-una, in trapeza manastirii: o camasa alba, papuci mari ( marimea 45 – 46), crucea grea de bronz pe care a purtat-o toata viata, tot felul de obiecte personale care-mi aminteau de bunicul meu de la Poiana Sarata ( care ma iubea atat de mult…), lucruri care ma faceau sa ma gandesc cu multa dragoste la acest om care acum ESTE SFANT  si ma face cumva sa amestec cele doua planuri asa cum nu mai facusem pana atunci: omul a carui lucruri sunt aici langa mine, acum se afla langa Dumnezeu – tot acum si toti acesti inchinatori STIU, CRED ca el chiar face minuni, ii poate scapa CU ADEVARAT din cele mai cumplite greutati!!! Nu se putea altfel explica marea aceea de oameni de acolo! Si astfel, m-am trezit rugandu-ma cu candoare unui sfant pe care atunci il descopeream, din lucruri vazute nemijlocit, fara sa realizez ce dar extraordinar si nemeritat am primit! Doar dupa ce am ajuns acasa mi-am comandat o carte despre viata Sf Serafim, abia ulterior am aflat ( si m-au socat !!) grelele sale nevointe: izolarea in pustiu, tacerea, rugaciunea o mie de zile pe piatra… , toate, trepte de curatire a sufletului in dorul sau de Dumnezeu!

 

Am fost in locuri binecuvantate, pe Canavca (drumul Maicii Domnului, care inconjoara manastirea, drum pe care se spune ca Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu merge in fiecare noapte si pe care Maica Stareta impreuna cu soborul si credinciosii il reconstituie in fiecare seara, cu rugaciunea in gand!), am fost in padurea ( “Pustia de aproape”) pe care pasii sfantului au sfintit-o pentru totdeauna si mai ales am fost la izvorul sau tamaduitor – cea mai palpabila legatura dintre lumea vazuta (materiala) si nevazuta ( Duhul Sfant).

 

La izvorul Sfantului Serafim

 

Octombrie 2005. Cu izvorul tamaduitor a fost asa: noi am ajuns la Diveevo sambata seara pe intuneric, ne-am cazat, iar duminica dimineata la 9 am fost la a doua Sfanta Liturghie, dupa care Maica Nionela (moldoveanca de-a noastra) ne-a preluat in grija. Ne-a dus la masa, apoi ne-am suit in masina si am plecat la izvorul Sf  Serafim si apoi la Schitul Sf Mihail ( care tine tot de manastire). Pe drum catre izvor ne-a spus ca trebuie sa ne scaldam in izvorul tamaduitor  – cum sa ne scaldam la 4 grade Celsius? Pai noi nu suntem pregatiti, nu avem schimburi, unii sunt bolnavi ( soferul avea o criza de sciatica, unii erau raciti etc), dar Maica Nionela nu si nu, ca am venit degeaba in Rusia, mii de kilometri, daca nu intram in apa sfintita! Noi zambeam, ne gandeam: fiecare cu ale lui! Aproape de izvor gasim comert in floare: tarabe cu prosoape, camasi de noapte pentru imbaiat, bidoane de plastic pentru a lua apa tamaduitoare acasa – tot ce era nevoie pentru cei care stiau de ce sunt acolo; nu prea era si cazul meu. Asa ca am luat o patura din masina ( mai bine decat nimica!) si hai sa mergem la izvor! Apa verde intr-un mic lac, o platforma de lemn pe apa, iar pe platforma, niste cabine tot din lemn, in care lumea putea intra sa faca baie. Am deschis usa unei cabine – apa urca pana la nivelul platformei si era acolo in podea o deschizatura patrata cu o scara de fier, cu manere, pentru ca sa putem cobori in apa sfintita… Dar cum sa faci baie la 4 grade, totusi? Primul a indraznit monahul Serafim cel vesel, care a iesit de acolo razand – trebuie sa te scalzi de trei ori, prima oara e groaznic ( ti se taie pur si simplu respiratia, crezi ca faci stop cardiac, dar imediat dupa asta simti multe ace care iti strapung pielea si… te incalzesti! A doua si a treia oara nu mai e mare lucru! ). Am intrat fiecare pe rand, mai tacuti sau chiuind, a fost un ris general – toata lumea comenta, se auzea si inauntru si afara – dar : CHIAR NE-AM SCALDAT IN IZVORUL TAMADUITOR AL SF SERFIM!!! Cineva de acolo spunea ca si la minus 40 de grade, rusii tot se scalda! Ceea ce a fost uimitor a fost ca nu s-a auzit nici un stranut, nimeni nu a inghetat ulterior ( desi ne-am imbracat aproape uzi cu aceleasi haine cu care am venit, dupa care am mers mai departe in pustie, la Schitul Sf Mihail!) Eu mi-am dat seama ca intrasem cu adevarat in apa sfintita doar pentru ca aveam parul de la ceafa ud – si ce daca afara erau 4 grade?! Si nici nu ne-am gandit sa ne facem cate o cruce mare, dupa fiecare imbaiere – asa cum am vazut un rus care a plonjat in apa de pe un delusor de pe marginea lacului, in vazul tuturor!

 

Cand am citit acasa cate vindecari pe loc, de boli grele, incurabile, s-au facut cu aceasta apa pentru care Sf Serafim s-a rugat lui Dumnezeu, iar El i-a ascultat rugaciunea – abia acasa mi-am dat seama ce mi s-a intamplat cu adevarat! Sunt multi sfinti rusi care s-au rugat Domnului pentru ca izvoarele din apropierea locurilor lor de nevointa sa aduca vindecare, trupeasca si sufleteasca, celor care ajung acolo – dar pe departe, cel mai venerat loc de acest fel din Rusia este izvorul Sfantului Serafim de Sarov! Apa din aceste izvoare este sfintita in mod miraculos, doar prin rugaciunea sfintilor, si intr-adevar este de mare ajutor, considerandu-se ca este purtatoarea unui har special al Domnului pentru noi. Si cei care nu cred acest lucru pot simti efectele:  intr-unul din pelerinajele care au urmat, un parinte sceptic in aceasta privinta, dar care s-a lasat induplecat sa intre in izvorul Sfantului Serafim, s-a imbaiat doar pana la gat ( in mod normal, intri in izvor scufundandu-te pana peste cap). Dar la iesirea din izvorul tamaduitor l-a apucat o durere de cap puternica, de parca tot raul iesit din corp se concentrase doar acolo, in cap, in zona neimbaiata!! Iar durerea a persistat cateva zile! Parintele a marturisit apoi public acest episod, intr-o predica, pentru a da marturie despre actiunea reala, de netagaduit, a apei sfintite prin rugaciunea Sfantului Serafim de Sarov!

 

Nu departe de izvorul Sf Serafim, in padure, la un kilometru distanta de satul Kremenki, se afla si izvorul tamaduitor al Maicii Domnului, dar acolo pelerinii ajung mai rar. Izvorul este legat de o aparitie a Maicutei Sfinte din anul 1670, cand a fost vazuta la apusul soarelui spalandu-si faţa in acest izvor, cu o zi inaintea unei lupte sangeroase care a avut loc in acea zona intre armata taristra si tarani. Sf Serafim de Sarov spunea ca Maica Domnului vine la acest izvor in fiecare noapte si isi spala fata, apoi merge si inconjura Manastirea de la Diveevo pe Canavca (pamantul Canavcai este mai scump decat aurul, fiind atins mereu de Preacurata; poate pentru aceasta – din evlavie, dar si sperand in tamaduire – in procesiunea de fiecare seara care are loc pe acest drum, sunt credinciosi care merg desculti). De altfel, este stiut faptul ca Manastirea Diveevo este al patrulea loc din lume aflat  direct sub protectia Preasfantei Nascatoare de Dumnezeu, loc in care ea este egumena, celelalte trei locuri sfinte ale ortodoxiei fiind: Ivir, Muntele Athos si Lavra Pecerska din Kiev.

 

Sfantul Serafim, ale carui sfinte moaste sunt la manastirea de maici de la Diveevo si nu la cea din Sarov ( in prezent oras militarizat, inchis),  spunea ca un nevoitor pentru Hristos poate mantui mii de suflete odata cu propria mantuire! Mii de suflete… iar bietii de noi, abia putem sa avem nadeje pentru mantuirea propriului suflet… Batiushka Serafime, fii cu noi!

 

Maria Chirculescu

Miriam Turism