Am intrat de multe ori in Biserica ortodoxa Dudul lui Zaheu din Ierihon, Palestina, si mereu am avut acelasi sentiment: bucurie, veselie, un sentiment de sufelt usor, inexplicabil – indiferent de conjunctura in care ma aflam. Un sentiment de bine! Nu ma  intrebam niciodata de unde vine, pur si simplu ma bucuram sa ajung acolo, la dudul lui Zaheu…

Dar cine este Zaheu?

Evreii au avut intotdeauna constiinta unicitatii lor, aceea de popor ales al lui Dumnezeu: „Noi suntem sămânţa lui Avraam şi nimănui niciodată n-am fost robi” ( Ioan 8,33). Si totusi, intr-o anume conjunctura istorica, in vremea in care Iisus a trait pe pamant, Palestina era inglobata Imperiului Roman, paganilor romani catre care evreii trebuiau sa plateasca dajdii impovaratoare; situatie  grea din punct de vedere material si inacceptabila in plan religios, asa incat darile erau platite cu ura si dispret. Intr-o prima etapa, romanii au guvernat prin intermediul unor conducatori locali (Irod, Arhelau, Agripa) si aceasta atenua intrucatva ideea de subjugare, de supunere in fata paganilor a poporului ales de Domnul, pt ca darile se dadeau catre un rege local evreu, care le trimitea la randul sau catre Roma. Dar dupa recensamantul general ( legat de Nasterea Mantuitorului ) situatia s-a schimbat si au fost numiti procuratori romani, iar darile au devenit personale, ceea ce a provocat o revolta cu greu inabusita. In aceasta situatie, pentrucolectarea darilor s-a apelat la institutia vamesilor – insa in timp ce in Italia si in restul imperiului acestia erau persoane respectabile, in Palestina romanii au fost nevoiti sa angajeze ca vamesi renegatii societatii, evrei care acceptau sa-si tradeze Legea si poporul pentru bani si favoruri sociale. „Acceptarea unei asemenea slujbe era corelată cu cea mai profundă decădere morală. Ea era legată nu numai de trădarea naţională ci, în primul rând, de cea religioasă: ca să devii armă de înrobire a poporului ales de Dumnezeu de către nişte păgâni primitivi, trebuia să te lepezi de făgăduinţa lui Israel, de sfinţii lui, de speranţele lui, mai ales că romanilor nu le păsa de suferinţele sufleteşti ale agenţilor lor: acceptând această funcţie, vameşii trebuiau să facă jurământ păgânesc de credinţă împăratului şi să aducă jertfă păgânească spiritului său (geniului împăratului)” ( Sf Ioan Maximovici). Zaheu nu era insa un vames oarecare, ci chiar mai marele acestora si era si bogat, devenirea sa intru bogatie cu mijloace necinstite facandu-l cu atat mai demn de dispret in fata tuturor. Afland insa ca vine Mantuitorul – despre care se stia ca facuse multe minuni pana atunci si intru care poporul lui Israel, socotindu-L conducator lumesc, isi punea nadejdea de eliberare de sub jugul roman – Zaheu devine foarte curios sa-L vada. Cu siguranta ca daca Iisus ar fi devenit regele lumesc al iudeilor si i-ar fi eliberat de sub ocupatie, el si-ar fi pierdut statutul privilegiat de vames (slujba nu ar mai fi fost necesara statului). Dar cu inima curata, Zaheu vrea sa-L vada cu orice chip pe Cel despre care stia din copilarie ca trebuie sa vina – Mesia, Fiul lui Dumnezeu – si, pentru ca era mic de statura, nu gaseste alta solutie decat aceea copilareasca de a se urca in sicomor (smochin, in traducere romanesca, dud), uitand de statutul social pe care il avea si care presupunea o anumita conduita in lume. Iisus, care vede in inima omului (Dumnezeu nu vede cum vede omul; că omul se uită la faţă, iar Dumnezeu se uită în inimă ; I Regi 16, 7), privind in sus spune: „Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân. Şi a coborât degrabă şi L-a primit, bucurându-se.” Nu doar ca L-a primit bucuros pe Mantuitorul in casa in care adunase cu lacomie, inseland si asuprind, amar de bogatie, dar mustrat de constiinta isi marturiseste pacatele si isi ia asupra sa canon mai mare decat canonul Legii vechi ( care cerea restituirea de cel mult doua ori a datoriei). Zaheu spune, transformat de prezenta vie a Mantuitorului in casa sa: „Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit. Şi a zis către el Iisus: Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, căci şi acesta este fiu al lui Avraam”.

Cred sincer ca acea bucuria pe care a simtit-o Zaheu vamesul primidu-L in casa sa pe Fiul lui Dumnezeu si binecuvantare ramasa pururea asupracasei ale ( „mantuire s-a facut casei acesteia”) s-au „imprimat” cumva locului, cu atat mai mult cu cat acum aici este Casa Domnului: Biserica Dudul lui Zaheu, biserica ortodoxa, ridicata in epoca bizantina. Asa incat a vedea trunchiul sicomorului in care mai marele vamesilor din Ierihon s-a urcat si a te inchina la icoana facatoare de minuni care reda exact scena intalnirii dintre Iisus si Zaheu este cu atat mai impresionant, te face sa pricepi odata in plus ca totul a fost real si bucuria ta de suflet usor, amplificata acum,  capata un sens: „Căci Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut”, intre care cel dintai sunt eu…

In icoana, Zaheu cel pacatos, cel pe buna dreptate demn de dispret pentru toate faptele sale reprobabile, este sus in sicomor, iar fariseii, cei care traiau in Lege, nedumeriti acum de atitudinea Invatatorului, sunt si fizic situati mai jos decat el. Pentru ca vede in inima omului, in mod absolut neasteptat Domnul il alege pe Zaheu, cel cu sclipirea de ingenuitate, cel smerit brusc si sincer si care da curs mustrarii sale de constiinta. Pocainta, smerenie; transformare totala in prezenta Domnului, prin bucuria de a fi acceptat si mai ales iubit mai presus sau dincolo de toate pacatele pe care si le cunoaste mai bine decat oricine, pacate asumate in deplinatatea lor jalnica, mizerabila… Viciul sau major, lacomia, se transfera dintro data in darnicie, in incercarea de a placea Mantuitorului, de a raspunde iubirii revarsata nu doar asupra lui, ci asupra intregii casei sale. Mult a gresit, mult s-a smerit si a iubit si a fost recunoscator, mult i-a fost iertat. Cel din urma devine cel dintai si „ adevarat graiesc voua, ca vamesii si desfranatele merg inaintea voastra in imparatia lui Dumnezeu” ( Matei 21, 31)

Dupa Inaltarea la cer a Mantuitorului, Zaheu va deveni ucenic al Sfantului Apostol Petru si episcop in Cezareea Palestinei, unde va muri in pace. Este pomenit pe data de 20 aprilie.

Izvorul lui Elisei

Din curtea in care se afla trunchiul sicomorului / dudul lui Zaheu intram in biserica ortodoxa, cu atmosfera extrem de familiara noua, cu fresce colorate care bucura ochiul si sufletul vizitatorilor. Numai ca biserica ortodoxa nu este inchinata Sf Ap Zaheu ci Sf Prooroc Elisei, ucenicul Sf Prooroc Ilie.

Atunci cand Sf Ilie a fost ridicat la cer in carul de foc pe un deal din apropierea Ierihonului, dar pe celalalt mal al Iordanului (in actuala Iordania), mantia sa a cazut pentru ucenicul sau, iar acesta a folosit-o ca sa treaca apa Iordanului inapoi spre Ierihon exact in acelasi mod in care o folosie si Ilie: a lovit cu mantia apa si apa s-a dat la dreapta si la stanga si a trecut Elisei.

„Iar locuitorii cetăţii aceleia [Ierihon] au zis către Elisei: “Iată aşezarea cetăţii acesteia este bună, după cum poate vedea şi stăpânul nostru, dar apa nu este bună şi pământul este neroditor”. Şi el a zis: “Aduceţi-mi o oală nouă şi puneţi sare în ea!” Şi i-au adus şi a ieşit el la fântâna de apă şi, aruncând sarea în ea, a zis: “Aşa zice Domnul: Iată am făcut apa aceasta sănătoasă şi nu va mai pricinui nici vătămare, nici moarte, nici nerodire”. Şi s-a făcut apa curată până astăzi, după cuvântul pe care l-a spus Elisei.” ( 4 Regi, 2, 19-22).

Izvorul lui Elisei este astazi canalizat si asigura apa potabila a orasului Ierihon, asa incat pelerinii care au cazare acolo beau din aceasta apa, binecuvantata de Domnul prin cuvantul proorocului Elisei, dupa cum este inscris in Biblie. Pornind de la acest pasaj evanghelic, in slujba de sfintire a apelor din fantani se foloseste sarea. Si icoana Sf Prooroc Eisei din catapeteasma este mare facatoare de minuni – bucurie adaugata bucuriei…

Maria Chirculescu

Miriam Turism

Tags: Dudul lui Zaheu, Elisei, Ierihon, Izvorul lui Elisei, Jerihon, Palestina, Zaheu