Paradoxul etiopian

Etiopia creștină, primele impresii

Când vorbești despre Etiopia (vechea Abyssinia) poți folosi superlativul de foarte multe ori! Aceasta este  țara africană cu cel mai vechi imperiu, datând din vremea Regelui Solomon și a Reginei din Saba, fiul lor Menelik I inaugurând o dinastie de împarați etiopieni care avea să dureze până târziu, în secolul XX (Imparatul Haile Sellasie a fost înlăturat printr-o lovitură militară în anul 1974). Etiopia este singura țară din Africa cu alfabet și sistem numeric propriu, datând de mai mult de 2000 de ani, popor al cărui calendar propriu (cu 13 luni în an) se spuprapune, în practică, cu calendarul iulian; popor a cărui limbă proprie Ge’ez mai este folosită și astăzi, însă doar în limbajul liturgic. Ca și destin istoric, Etiopia este  singura țară necolonizată vreodată din Africa, iar armata sa este singura armată de negri care a înfrânt vreodată o putere militară europeană (Italia lui Mussolini, in 1941). Ar mai fi inca multe de spus : în sudul țării a fost descoperită cea mai veche fosilă umană, cu o vechime de peste 3 milioane de ani, această arie geografică fiind considerată leagănul omenirii; Etiopia este țara de origine a cafelei a cărei prelucrare și uz, precum știm, s-a răspândit pe întreg mapamondul; și tot aici, in munții săi cu înălțimi de peste 4000 m altitudine – pe Acoperișul Africii – se află sursa Nilului, cel mai lung fluviu din lume… Dar peste toate, Etiopia etalează un extraordinar patrimoniu cultural, cuprinzând picturi aflate în icoane, manuscrise sau pe pereții bisericilor creștine ; manuscrise în Ge’ez, cu ilustrații, din secolele patru sau chiar mai vechi; complexele arhitecturale din Axum ( sec. IV – V), Lalibela ( sec XII), Lacul Tana (sec XIII – XIV), Gondar ( sec XVI-XVII) majoritatea intrate în patrimoniul UNESCO datorită valorii lor artistice, estetice, istorice, economice, arheologice, politice, spirituale, naturale sau simbolice de exceptie. Iar toate aceste realizări artistice care au fost păstrate peste secole în locuri de cele mai multe ori  izolate, greu accesibile, sunt în armonie unele cu altele, motivele etiopiene ( în special cele ale artei din Axum, sec IV -V) fiind realuate mereu, dovadă a realizarii lor de către de meșteri locali etiopieni, chiar dacă însumează uneori diverse influențe orientale sau bizantine…

Toate bune și frumoase ca documentare și toate în perfectă concordanță cu realitatea observabilă la fața locului: pictura bisericească este de o candoare și de o prospețime, de o intensitate a trăirii similară cu cea a picturii naive din Maramureșul nostru; cărțile vechi de cult etiopiene, de mari dimensiuni, manuscrise din primele veacuri creștine, ramase încă necercetate de către savanții lumii, pe care le afli în mai toate bisericile și mănăstirile creștine ne-au produs perplexitate, mai ales când am vazut in ce condiții sunt păstrate!; complexul eclesiastic din Lalibela, cu cele 11 biserici săpate în piatră, unele monobloc, sunt fără replică în lume și te uimesc chiar daca ai constatat deja că Etiopia este o țară a bisericilor construite în peșteri, izolate în cele mai greu accesibile și accidentate terenuri… Tot ceea ce descoperi atunci cand ajungi la obiectivele cuprinse în program te încantă și nu poate fi altfel, având în vedere autenticitatea și valoarea lor artistică evidentă, impresionantă și pentru specialiștii în materie aflați în grup, care știau exact ce caută parcurgând acum, în inauarie 2012, drumul din România până în Cornul Africii, aproape de linia Ecuatorului!

Și totuși, cum se leagă toate acestea de realitatea socială și economică pe care o constați chiar de cand ai coborât din avion la Addis Abeba? Etiopia este o țara vizibil saracă, populatia de 75 milioane de locuitori este ( cu excepția a foarte puține centre urbane) eminamente rurală, oamenii locuiesc în colibe acoperite cu paie și iși ară pământul bolovănos cu plugul de lemn, tras de animale; în foarte multe sate nu exista rețea de electricitate; autoturisme aproape ca nu sunt in țară, toata lumea merge pe jos pe drumurile de munte, cu toiagul pe umeri (recuzită obligatorie, ca la ciobanul mioritic!), astfel încât nici nu te miri că etiopienii câștigă olimpiadele la maraton! Copii mulți – în medie o femeie etiopianca naște câte 5 copii, dar speranța de viată este redusa: 49 de ani! Media de alfabetizare din statisticile oficiale este spre 50%, deși aproape toți copiii pe care noi i-am întâlnit vorbeau cursiv limba engleză, iar pixurile erau cel mai râvnit dar pe care puteam să îl dăruim elevilor, mult mai apreciat decât bomboanele!! Noi am parcurs doar jumătatea nordică a țării, eminamente creștina, o zonă montană cu peisaje spectaculoase, ca de Anzi Cordilieri sau ca de Elvetie – Etiopia supranumită și „ Acoperișul Africii” are vârfuri de peste 4000 m altitudine  – dar situația demografică nu poate fi diferită nici în restul țării!

Și atunci, stai și te întrebi: cum poate această populație săracă, care practică de secole aceeași agricultură pastorală de subzistență, să aibă asemenea preocupări spirituale și artistice și asemenea realizări durabile în timp, recunoscute ca valoare și unicitate la nivel mondial?? Cu un asemenea sistem tribal de organizare, păstrat ca într-un tunel al timpului, din antichitate neschimbat până în secolul XXI, cum poate Etiopia, la cei un milion de kilometri pătrați ai săi și numarând statistic peste 80 de triburi cu obiceiuri care mai de care mai diverse, să fie un centru de civilizatie multimilenară – cum evidența o și demonstrează că este, de fapt?

Oamenii sunt frumoși – negri cu trăsături de albi – și demni, nu agrează în mod special străinii și de multe ori îi deranjează când sunt fotografiați; doar într-un singur caz acceptă neconditionat să ți se descopere, prietenos: când îți văd crucea de la gât și află că ești creștin ortodox, „fratele lor” așa cum ne numesc ei pe  noi, românii! Și abia pornind de la acest gest începi să dezlegi paradoxul etiopian, paradox constând în simultaneitatea celor doua realitați evidente: sărăcia lucie, generalizată, față in față cu patrimoniul lor cultural de excepție!

Marele atuu al acestei nații singulare, cheia în care îi poți înțelege nu poate fi decat CREȘTINISMUL, traversarea ultimelor 16 secole de istorie ca și IMPERIU CREȘTIN, izolat însă într-o mare de lume arabă sau păgână, așa cum este întreg continentul african! Creștinismul trăit în cel mai autentic și intens mod cu putință, în primul rând la nivel de individ, de familie și de comunitate, prin acceptarea vieții amare de zi cu zi ca nevoință întru mântuire, ca și prin păstrarea nealterată, în mod uimitor, a normelor morale și a ritualurilor primelor comunități creștine, exact ca în Faptele Apostolilor! Pe toată durata programului nostru de două săptămâni, pe întreg arealul vizitat ( aproape 100% creștin), am întâlnit procesiuni de sărbători ( Boboteaza etiopiană, cu cele trei zile de festival petrecute în spațiul public; apoi o sărbătoare a Sfântului Gheorghe, cu întreg alaliul de preoți și mireni blocând strada cu ritualurile bisericii lor), am participat la botezul a doi copii (exemplară pioșenie!) și am văzut câteva cortegii de înmormântare, cu întreg satul petrecând răposatul; am intrat și la o nuntă, dăruind miresei mir și o iconiță din Țara Sfânta, în aplauzele și ovațiile nuntașilor mișcați de neașteptatul gest creștinesc. Pretutindeni, solidaritatea lor  în momentele cruciale ale vieții a fost mișcătoare și, așa după cum spunea unul dintre pelerinii din grupul nostru, diferența dintre ei creștini și noi creștini este aceea că la ei participă tot satul, pe când la noi, de multe ori, nici întreaga familie! Încercând o creionare sintetică a acestei profunde trăiri religioase a creștinilor etiopieni, trebuie spus că aceiași oameni, care în timpul zilei sunt zdrențăroși și murdari ( cum să lucrezi pământul și să fii ne-întinat?), când merg la biserică – și o fac zilnic! – poartă veșminte tradiționale de un alb imaculat, femeile abordând o ținută imperială! Îi aduc Domnului laude de șapte ori pe zi, dimineața devreme și seara în biserică. Se descalță la intrarea în locașurile de cult, urmând îndemnului lui Dumnezeu către Moise „ scoate-ţi încălţămintea din picioarele tale, că locul pe care calci este pământ sfânt!” (Exodul, 3, 4-5). Au 250 de zile de post pe an ( călugării, preoții și cei mai devotați creștini) sau 180 de zile, obligatorii pentru toțti ( aceeași rânduială a postului, ca și noi). Venerează Sfânta Treime și o venerează pe Maica Domnului (recunoscută ca Theotokos, Născătoare de Dumnezeu), marii sfinți ai creștinătății ( Sf Antonie cel Mare, Sf Atanasie cel Mare – cel care a și numit primul patriarh al Bisericii Etiopiene, în secolul IV – pe sfinții care au răspândit creștinismul in țară si au pus bazele monahismului: Sf Frumentius și Cei Nouă Sfinți din Siria); venerează în mod deosebit Sfinții Arhangheli, precum și pe Sfinții Mucenici Gheorghe și Mercurie, ca și Sfinții Părinti ai veacului al IV.lea, veac la care s-a oprit legătura lor cu lumea creștin-ortodoxă răsăriteană. Multe dintre icoane, mai ales ale Maicii Domnului, sunt făcătoare de minuni. Când sunt bolnavi apelează tot la credintă, așa cum dă mărturie Shewaye Legesse, o tânără jurnalistă: „ daca imi este rau, apelez la Sfantul Arhanghel Uriel si imediat primesc raspuns. Nu iau niciodata medicamente. Cand sunt bolnava, ma spal cu apa sfintita dimineata, postesc, ma rog de la trei la sapte zile si intotdeauna ma vindec! Poti sa te speli cu apa sfintita si daca nu esti bolnav!” Daca ea, jurnalista in Addis Abeba, procedeaza asa, cu atat mai mult o fac crestinii etiopieni din zona rurala, atat de extinsa, a tarii! Simbolismul bazat pe Biblie este unul dintre cele mai marcante aspecte ale vietii lor; de exemplu credinta se afirma prin simbolul crucii, care este omniprezenta: toti, de la prunc la batran, au crucea in jurul gatului, uneori chiar crucea este tatuata pe frunte ( nicaieri in lume nu am mai vazut asemenea afirmare!) sau pe gat, pe maini, pe brat; crucea este brodata pe toate vesmintele lor albe traditionale sau pe orice alte obiecte si materiale – si pe masini! Preotii au intotdeauna o cruce in mana, fiind in orice moment gata sa binecuvanteze credinciosii care se apropie sa o sarute sau sa ceara binecuvnatare. Cruci de mari dimensiuni sunt purtate in timpul procesiunilor. Si ar mai fi inca multe de spus despre modul in care etiopienii secolului XXI isi afirma, cu deosebit respect, credinta in Dumnezeu!

Daca Imperiul Crestin a reusit sa coaguleze, timp de saisprezece secole, acest mozaic de etnii tribale care este si astazi Etiopia, aceasta se datoreaza in primul rand faptului ca dinastiile conducatoare ( si ele diferite, in decursul istoriei milenare), au inteles, toate, sa pastreze Biserica Ortodoxa Tewahedo Etiopiana nu doar in centrul vietii sociale, ci chiar fiind creatoarea si depozitarul culturii etiopiene, cat si propagatorul acesteia in teritoriu. Bisericile si manastirile etiopiene au fost secole de-a randul singurele centre de invatamant ( evident, religios), fiind organizate pe patru nivele. 1, Copiii invatau sa scrie cu alfabetul etiopian si sa citeasca ( invatatul pe de rost al textelor religioase a facut posibila atat rugaciunea continua catre Domnul a fiecaruia, cat si rescrierea ad literam a cartilor religioase distruse din diverse motive, astfel incat Etiopia pastreaza astazi carti de cult apocrife care nu se mai regasesc in alte culturi crestine). 2, La nivelul urmator, se invata cantarea religioasa, regulile de baza fiind stabiilite in secolul VI de catre Sfantul Iared, imnograful. Manifestarile religioase, cu muzica instrumentala si corala si dansuri rituale ale crestinilor etiopieni – care se cer invatate si perpetuate –  simbolizeaza dansurile si bucuria Levitilor in fata Chivotului Legii ( 2 Samuel 6, 2-5), dar si scenele biblice evocate in Psalmul 150 ( Laudati-L pe El in timpane si in hora, Laudati-L pe El in strune si organe, Laudati-L pe El in chimvale bine rasunatoare, Laudati-L pe El in chimvale de strigare,  Toata suflarea sa-L laude pe Domnul!). Ceea ce etiopienii chiar fac, cu toata fiinta lor! 3, Al treilea nivel de invatamant bisericesc este asa numita Scoala Poetica, in care elevul trebuie nu doar sa inteleaga si sa defineasca intelesurile biblice, ci si sa compuna zilnic poeme, sub indrumarea unui mentor spiritual – aceasta scoala fiind una dintre cele mai prestigioase institutii care a stabatut timpul, din randul acestor absolventi fiind de multe ori alesi tinerii care urmau sa ocupe pozitii inalte atat in stat cat si in biserica. 4, Ultimul nivel al invatamantuluii bisericesc medieval etiopian presupunea interpretarea tuturor cartilor canonice ale Vechiului si Noului Testament, intr-un mod detaliat. Desi programa a avut intotdeauna un caracter pur religios, fara indoiala ca acest sistem de invatamant dezvoltat in bisericile si manastirile etiopiene a rezolvat problema esentiala a dezvoltarii facultatilor intelectuale ale invataceilor, pregatindu-i sa joace un rol activ, pozitiv si profund crestin in societatea etiopiana. In prezent in Addis Abeba si in alte centre urbane s-a trecut si la invatamantul de stat, dar invatamantul bisericesc ramane totusi de baza, si in zilele noastre, in majoritatea comunitatilor rurale. Copiii merga sa invete la biserica de pe la 4-5 ani si pana pe la varsta de 8 ani, cand pot intra la scoala de stat. Profesorul aseaza elevii in cerc la umbra unui copac, in curtea bisericii, aspectul este aparent saracacios – dar cata bogatie spăirituala cuprinde aceasta scena, in fapt? Si cine, dintre strainii care sunt miscati de conditiile paupere de viata ale copiilor de aici, cine deci are ochi sa vada cu adevarat valoarea educatiei morale si religioase care se perpetueaza astfel? Doamna Profesor Anca Ghiață are dreptate, observand ca „adevarata civilizatie, cea de valoare, presupune o componenta morala in prezenta careia confortul  material, modernismul excesiv palesc. Gesturile simple ale oamenilor intalniti pe strada, care isi imbratisau aproapele ( cunoscut sau mai putin cunoscut) , apropierea aceasta intre oameni pun in valoare o traire sincera a porunciii crestine fundamentale IUBESTE-TI APROAPELE CA PE TINE INSUTI! Aici este adevaratul crestinism, dar si dovada de civilizatie reala!”

Biserica Ortodoxa Tewahedo Etiopiana sustine ca este pastratoarea Chivotului in care se afla Tablele Legii, daruite de Dumnezeu lui Moise pe Muntele Sinai– singurul obiect atins de Domnul, aflat pe pamant! La Axum, in prima capitala a imperiului crestin etiopian, intr-o zona extrem de greu accesibila rutier, se afla catedrala Sfanta Maria din Sion, alaturi de care este construita o mica cladire, cubica, despre care se spune ca adaposteste Chivotul Legii, nimeni in afara calugarului-paznic ( nici macar imparatii) neavand voie sa priveasca vreodata la acest obiect sfant! Traditiile care au la baza aceasta realitate legata de Vechiul Testament, ca si izolarea sa fortata, timp de 16 secole, de celelalte biserici ortodoxe ( cu exceptia Bisericii Copte, ca i-a numit patriarhul), au facut ca Biserica Etiopiana sa se opreasca din evolutie undeva la secolul patru, ramanand pana in ziua de astazi pastratoarea rituaurilor din primele veacuri crestine. Pare a fi astfel veriga de trecere dintre Vechiul Testament si Noul Testament, cea care face vie demonstratia afirmatiei Fericitului Augustin: „  Noul Testament in cel Vechi se ascunde”.

Ca si denumire, TEWAHIDO inseamna unitate, facandu-se referire la unitatea celor doua naturi (divina si umana) a Domnului Iisus, fara confuzie si fara separare – aceasta este invatatura oficiala a Bisericii Ortodoxe Etiopiene de rit oriental.

Despre Chivotul Legii si Axum ( sec IV), despre regele-preot Lalibela si complexul celor 11 biserici sapate in piatra, care au reconsttituit in secolul al XII-lea Ierusalimul pe teritoriul african (constructii eclesiastice uimitoare, unice in lume, intrate in patrimoniul UNESCO), cat si despre alte aspecte ale vietii crestinilor etiopieni, cu ajutorul Domnului vom vorbi in numerele viitoare.

Maria Chirculescu

Miriam Turism