Egiptul crestin – comoara cea ascunsa in ţarinã ( Matei, 13, 44)

Pelerinaj in Egipt ( 31 oct – 15 nov), pagini de jurnal

Am plecat in acest pelerinaj fara sa stiu absout nimic despre tema propusa: crestinismul in Egipt. Stiam doar ceea ce se poate exprima intr-o fraza: ca exista un miniprogram care urmareste traseul Sfintei Familii in timpul Fugii in Egipt si ca primele forma de monahism din lume isi au locatia in pustiul deserturilor de aici ( vezi Patericul Egiptean). Cam putin pentru un demers de doua saptamani, cuprinzand aproape intraga tara, de la nord  (Cairo, Alexandria, Marea Mediterana) la sud( barajul de la Assuan ) si de la estul extrem (Marea Rosie si peninsula Sinai din  Asia) catre Desertul Libian ( la vest de Nil), timp si spatiu parcurs cu toate mijloacele de transport posibile: avion, autocar, tren, vas de croaziera, feluca pe Nil. Numai cu balonul cu oxigen nu ne-am plimbat…In schimb, camila ne-a fost propusa de mai multe ori, atat in desert cat si pe Muntele Sinai ( ascensiune de 3 ore, pana la 2270 m altitudine). Program complex si ambitios, care isi propunea sa ne ofere atat un demers cultural ( Egiptul antic: piramide, Sfinxul, templele, Valea Regilor) cat si religios, in proportie de 50% – 50%.

Ce am descoperit din perspectiva crestin-ortodoxa a fost fascinant…

In primul rand, ne-am pomenit proiectati intr-o alta lume, alt tip de civilizatie: arabii, cu nepasarea lor crunta fata de orice forma de curatenie ( mizeria metropolei Cairo – 16 milione de locuitori – este greu de descris in cuvinte, Sanepidul si Protectia Consumatorilor pur si simplu nu exista, mare parte din oras este iposibil de fotografiat, strabati strazile in autocar oripilat de ideea ca ar trebui sa mananci ceva care se produce sau se vinde acolo ), cu case si blocuri neterminate, fara acoperisuri (cred ca 90% din constructii sunt asa, pe motiv ca… generatia urmatoare are nevoie de locuinta care se va construi deasupra celei existente!), cu o agricultura  primitiva ( magarusul e de mare pret, vacile sunt costelive, doar camila pare mai bine hranita, poate unde face mai multi bani, din turism). Si desi toate astea sunt afisate cu maxima nepasare, Egiptul este intesat de turisti, hoarde de japonzi,francezi, americani, polonezi etc misuna ca furnicile pe Muntele Sinai si in zona marilor temple antice, se calca pe picioare, grupurile se amesteca si daca nu esti atent te pierzi in marea de vizitatori… Iar egiptenii au invatat sa faca bani frumosi de pe urma stramosilor faraoni, aproape oricine pe strada rupe engleza, toata lumea spune “welcome in Egipt” si daca ceri o informatie, o primesti doar daca platesti serviciul. Bazare si suveniruri colorate, bluza nubiana  costa 15 lire egiptene si o cumperi cu 4, daca stapanesti cat de cat arta negocierii…

Nilul este maiestuos in curgerea sa, stii ca doar el da viata desertului, ca secole de-a randul calendarul anual egiptean a cuprins doar trei perioade: a revarsarii Nilului, a cultivarii pamantului astfel pregatit, a secetei. Se si vede, de altfel, de pe vasul de croaziera, ca la cateva sute de metri in spatele zonei verzi care tiveste albia incepe desertul. Ne-am plimbat cu barca pe Nil – intr-adevar, sentimentul de detensionare psihica este extraordinar, te trezesti gandind ca apa aceasta are cu adevarat ceva magic!

Si marile temple ale Egiptului antic sunt plasate tot de-a lungul vaii Nilului: Kom Ombo, Edfu, Esna, Luxor , Karnak . Statui gigante, coloane impresionante, desene care descriu povestea zeilor lor, a mestesugurilor, calendarul etc etc Daca intr-o prima perioada pentru conducatorul care a murit si care urma sa devina zeu, poporul construia drept mormant o piramida ( vezi Piramida lui Keops, de 137 m inaltime, construita cam cu 2500 ani I.H. si care pana la Turnul Eiffel – 1889 – a fost cea mai inalta constructie din lume), ulterior poporul egiptean a considerat ca e mai bine sa ascunda mormintele faraonilor in pamant si a creat ceea ce se va fi numit Valea Regilor. Templele gigante de piatra au fost ridicate pentru preamarirea zeilor si a fraonilor – sunt constructii cu destinatie religioasa care aveau menirea sa-i faca pe muritori sa se simta absolut insignifianti. Fara sa vrei te gandesti la cultul personalitatii, la cat de mic sufleteste trebuie sa fie un om ca sa considere ca i se cuvine o asemenea preamarire, un asemenea mormant. Desert si piatra, tone de blocuri masive, despre care inca nu se stie cum au fost aduse si lucrate, Le privim cu curiozitate, ca pe o extraordinara creatie a omului de acum 30-40 de secole, pentru ca tehnica folosita nu ne mai este cunoscuta, dar e o curiozitate legata de lumea vazuta, de formele ei de manifestare. Sufletul nu vibreaza deloc, ramane inert, ne plimbam printre cochilii goale, care nu mai au viata. Intelectul poate fi starnit, mintea lucreaza, dar nimic nu se adreseaza sufletului, desi vorbim de manifestari religioase ale vechilor egipteni. Japonzii viziteaza mormintele din Valea Regilor cu o masca de tifon peste gura si nas, in ideea ca in aceste spatii mai exista microorganisme care pot provoca boli mortale. Legendele stranii cu blestemele faraonilor, molime etc si senzatia de disconfort pe care ti-o da mumia neagra a lui Tutankamon nu aduc deloc cu sentimentul de bine pe care ti-l da inchinarea la moastele sfintilor nostri, cu starea de pietate si evalvie, de liniste si de conectare la Cer pe care o ai in timpul vizitei unei biserici ortodoxe. Si daca te gandesti ca pomul dupa rod se cunoaste, vrei sa iesi repede de acolo, cu atat mai mult cu cat aerul este insuportabil de cald si inabusitor – un fel de iad pentru astmatici si cardiaci!

Abia gandind asa, incep sa inteleg de ce pelerinajul nostru crestin cuprinde la inceput templele si mormintele Egiptului antic: pentru comparatie! Maretia de abia acum incepe!

Pe la sfarsitul secolului al treilea, in Egipt apar simultan, in trei locatii diferite din desert, primele forme de viata monahala din lume. In est, Sf Antonie cel Mare si Sf Pavel devin primii pustnici, primele exemple de viata monastica, primii locuitori solitari ai pustiei, primii “nebuni pentru Hristos”, lasand lumea dupa ce aud indemnul ““Daca voiesti sa fii desavarsit, du-te, vinde averea ta, da-o saracilor si vei avea comoara in cer; dupa aceea, vino si urmeaza-Ma” (Matei 19, 21). In pustiul din zona centrala ( Teba, Sohar) Sf Pahomie punele bazele monahismului, intemeind primele manastiri de obste din lume, cu peste 2000 de monahi, carora le-a reglementat modul de trai in comun, participarea la slujbe, la munca etc. In deserul de nord-vest, in Kelia, Skitia, Nitria se dezvolta o forma combinata de trai a calugarilor in pustie, aici se aduna cate 4-5 ucenici pe langa un batran intelept, se roaga in singuratate si se intalnesc din dragoste de aproape; aici au vietuit cei a caror intelepciune ne este transmisa de 16 secole, prin Patericul Egiptean.

Este fascinant sa intelegi ca simultan ca timp istoric, in diverse locuri din acelasi spatiu geografic: desertul egiptean, oameni diferiti ca si conditie sociala si nivel de cultura, barbati dar si femei, intr-o tara dominata de cultul zeitatilor, lasa lumea cu toate ale sale si merg catre … nimic! A fost socant sa vad desertul: kilometri si ore de mers prin peisaj arid, fara viata, doar nisip si coline de piatra, fara apa, fara plante… Doar cer, soare si galbenul nisipului fierbinte, pe care nu poti sa asezi talpa direct. Cum sa te gandesti sa vietuiesti acolo? Si nu o ora, nu o zi, ci zeci de ani, secunda de secunda! Ce poti sa faci acolo? Sa te rogi? Intervine acedia ( plictiseala). Sa mananci – ce? Cum iti umpli timpul, cu ce vointa rezisti? Ce primesti pentru asta? Raspunsurile ni le-a dat ghidul nostru, prin lecturile sale din si despre pateric. Acei oameni nu fugeau de lume, ci il cautau pe Dumnezeu; pustiul nu este un spatiu gol, vid, ci unul populat de demoni; lupta este continua si este crunta, poate duce la epuizare fizica; te lupta toate pacatele tale vechi ca sa te cureti de ele, Domnul ingaduie demonilor sa te lupte, te rogi si rezisti. Si inveti. Si asa cum demonii se arata, uneori li se aratau si sfintii si chiar Domnul nostru Iisus Hristos.  De aici intelepciunea, de aici indrazneala in rugaciune.Cheia este insa numai smerenia.. Sunt multe lectii in patericul egiptean, simple, primare, esentiale. Si, intr-adevar, pustiul vorbeste… Incet, incet, am inceput sa fiu atenta la mine, la reactiile pe care le aveam in raport cu incercarile mele din timpul periplului in pustiu si dintr-o data m-am vazut asa cum niciodata nu intelesesem ca sunt: mi-am vazut rautatie, metehnele, prea multa vorbarie, mandria… Proiectate reactiile mele pe fundalul desertului care se derula mereu egal cu el insusi, am incepu sa MA VAD! Groaznic, nu mi-a placut deloc ce am inteles despre mine! Dar lectia functiona, desertul ESTE activ si acum! Totul este sa pot pastra concluziile, sa nu uit. Paralel cu cea exterioara, incepea sa se deruleze calatoria mea interioara…

Am vizitat manastiri din secolul 4, putin ciudate pentru noi, ca stil, pentru ca influenta araba este si aici prezenta in ornament si arhitectura. Arta copta ( ortodoxia egipteana) este insa adorabila, are o puritate, o prospetime, extraordinara, aduce bine cu arta naiva din Maramures. … Te descalti la intrare in orice spatiu religios, te asezi direct pe jos daca vrei sa stai mai mult, sau daca ai un sentiment de sfarseala, te rogi in pestera Sf Pavel, a Sf Paisie cel Mare, la moastele Sf Moise cel Negru ( fost talhar pocait, care la moarte avea sa lasa 70 de ucenici monahi, egal cu numarul hotilor din banda sa) sau te rogi Sf Macarie cel Mare, cel ale carui rugaciuni le spunem cu totii in fieare dimineata si seara… Multi din grup au spus acelasi lucru: desi nu este la indemana sa te regasesti ca si crestin ortodox in acest “ décor”, intr-un loc sau altul, la moastele unui sfant sau altul ( de care noi auzeam prima data, sau constientizam prima data cui ne rugam!) am simtit ceva special: o mare caldura in piept, o vibratie neasteptata… O rugaciune care simti ca “s-a dus”, a fost auzita… Fiecare dintre noi a avut un raspuns personal… Si dintr-o data, pricepi ca,sub toata “zgura” Egiptului ( civilizatii peste civilizatii suprapuse, prea multa cultura antica, prea diferit peisajul…) ai gasit piatra de mare pret dupa care ai venit! Aici crestinismul este pur si pastrat intact de saisprezece secole si pricepi ca a meritat “sa vinzi totul” ca sa pastrezi comoara de mare pret atat de bine ascunsa…

Biserica copta ortodoxa egipteana a pastrat calendarul vechi, ca si biserica ortodoxa rusa, ca si Sf Munte Athos, ca si crestinii din Israel . Nu poti sa nu remarci ca Domnul a pastrat bine ascunsa dreapta credinta – ortodoxia – data unor popoare cu scriere inaccesibila pentru majoritatea populatiei globului ( alfabetul chirilic in Rusia, alfabetul grecesc, aici scrierea egipteana care utilizeaza inca cateva hieroglife). Nu poti decat sa te bucuri ca, desi mult mai expusi, si noi romanii am reusit sa ne pastram dreapta credinta, in ciuda vanturilor, valurilor vremilor trecute peste noi… Si asta este aproape o minune…

Ar fi inca multe de spus, despre regasirea pasilor Fecioarei Maria , a pruncului Iisus si a Sf Iosif in Egipt (e un sentiment viu al prezentei lor in acele locuri, prima data in viata m-am ganit la membrii Sfintei Familii ca la persoane umane, care au umbrit locul in care ma aflam eu atunci) sau despre ascensiunea nocturna a Muntelui Sinai – efortul urcusului, jertfal, nu te lasa sa pricepi importanta locului si a momentului, primesti doar bucuria victoriei asupra ta, dimineata, cand vezi maretia peisajului si realizezi ce ai fost in stare sa faci – imposibil demers fara ajutorul Domnului, atunci si acolo cu tine! E o bucurie generala, a sutelor de participanti de toate natiile! Despre acestea si despre Manastirea Sf Ecaterina si despre alte fatete ale Egiptului Crestin, in adnotarile viitoare.

In tara Muntelui Olimp Dumnezeu a asezat Muntele Athos.

In tara faraonilor – a orgoliilor excerbate, a civiliatiei grandorii, niste traitori simplii in desert ne invata, de secole, intelepciunea Domnului…

“ Ci Dumnezeu Si-a ales pe cele nebune ale lumii, ca sa rusineze pe cei intelepti; Dumnezeu Si-a ales pe cele slabe ale lumii, ca sa le rusineze pe cele tari;  Dumnezeu Si-a ales pe cele de neam jos ale lumii, pe cele nebagate in seama, pe cele ce nu sunt, ca sa nimiceasca pe cele ce sunt,   Ca nici un trup sa nu se laude inaintea lui Dumnezeu… Pentru ca, dupa cum este scris: “Cel ce se lauda in Domnul sa se laude”.

(Corinteni, 1, 27 – 31)

Maria Chirculescu
Miriam Turism