Miriam Turism: Pelerinaje si programe turistice in tara sfanta

MIRIAM TURISM
Sunati-ne la:
004-0723-645-180 si
004-0722-220-631.
MIRIAM TURISM : programe diverse, in intreaga lume, pentru sufletul dv!

TRIADA BOBOTEZEI 2013: ROMANIA, IORDANIA, ISRAEL

Foto-reportaj

TRIADA BOBOTEZEI 2013:

ROMANIA, IORDANIA, ISRAEL

 

1, România, 6 ianuarie 2013 – Schitul Sf Ilie Brezunți

„Întorsu-s-a oarecând Râul Iordanului prin cojocul lui Elisei, înalțându-se Ilie, Și s-au despărțit apele într-o parte și într-alta și i s-a făcut lui calea uscată, ceea ce era udă, spre chipul Botezului cu adevărat, prin carele noi curgerea vieței cea trecătoare o trecem. Hristos S-a arătat la Iordan să sfințească apele.”

6 ianuarie 2013: Am urcat de Bobotează la  “schitul de pe acoperișul Județului Bacău”, pe cel mai înalt versant locuit al Carpaților de Curbura, aici unde Sfântul Ilie își are locaș binecuvântat, urmând ca peste două săptămâni să facem arc peste munți, mări și continente și să ajungem tot de Bobotează (dar sărbătorită pe stil vechi) în Iordania, la dealul de pe care Sfântul Ilie s-a urcat la cer cu carul de foc, în apropierea locului Botezului Mântuitorului nostru!

Acum și aici la schit, în miezul iernii generoase (iarna-i grea, omătul mare, semne bune anul are!), Părintele Stareț Isaia și tinerii călugarii au ridicat o cruce pentru Bobotează, cum nu s-a mai văzut:  cu ajutorul Domnului – care a dat vremea numai bună pentru lucrarea lor -, cruce mare de gheață care concurează în înalțime cu clopotnița, care ajunge la streșinile bisericii zvelte care tinde spre cer! Astăzi, la Botezul Domnului, se sfințesc apele, iar în vârful muntelui, în miezul iernii,  se sfințește și apa înghețată care a luat forma Crucii – Botezul prefigurând Jertfa Mântuitorului, Cel care va ridica păcatele lumii!

„Cu repejunile Iordanului te-ai îmbrăcat, cela ce te îmbraci cu lumina preaslăvit. Întru care ai înnoit firea lui Adam cu ascultarea, sfărâmând pre balaurul, Cuvinte al lui Dumnezeu. Pentru aceasta te lăudăm preTine și sfântă arătarea Ta toți o slăvim!.”

Acolo sus, în vârful muntelui, pe un ger cumplit – gerul Bobotezei ! – slujba de sfințire a Aghiazmei Mari a fost mai frumoasă ca oricand! Pentru câteva minute, exact în timpul sfințirii apei, cerul gri s-a deschis și câteva raze de lumină ne-au încălzit sufletele tremurande, lumină pogorâtă proabil la momentul în care urechile noastre nu puteau să auda : „ Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru carele bine am voit!”

 

 

2, Iordania, 18 ianuarie 2013 – Betania de dincolo de Iordan

Week-end de Bobotează în Țara Sfântă, titlul programului cu care am plecat în Israel joi 17 ianuarie 2013 arăta obiectivul principal al scurtei noastre deplasari: voiam să participam la procesiunea din ajunul Bobotezei pe stil vechi (așa se ține aici calendarul ortodox) din 18 ianuarie și să vedem dacă Iordanul se mai întoarce și anul acesta. Cu câteva zile înainte a plouat torențial în toată zona, apa Iordanului – de obicei puțină, curgând abia perceptibil, cu o albie cam de doar 10 m lațime – era acum atât de umflată, încât se ridicase cu vreo 3 metri peste nivelul cunoscut, abia acum meritându-și apelativul de râu. In atari condiții, gândind să ne mărim șansele de a ajunge langă albie în momentul sfințirii apelor, ne-am hotarât să adaugăm o opțiune la program și anume trecerea pentru o zi în Iordania, pentru a participa la procesiunea organizata de Patriarhia Ierusalimului, dar pe care să o vedem de pe malul iordanian. Zis și făcut!

 

Ne-am sculat cu noaptea în cap și am plecat spre Betania de dincolo de Iordan –  nu Betania fraților Maria, Marta și Lazar (care este langa Ierusalim) ci locul in care Ioan Înaintemergătorul boteza mulțimile, dincolo de Iordan, aici existând izvorul Sfântului Ioan Botezătorul. In același sit arheologic iordanian se află și dealul de pe care Sfântul Ilie s-a ridicat la cer si peștera Sfintei Maria Egipteanca. Știam că aici este adevăratul loc al Botezului Domnului, în acest punct al albiei Iordanului ( aproape de vărsarea în Marea Moartă) fiind și locul prin care poporul ales a trecut către Țara Fagăduită lui de către Domnul, dar și locul prin care Sfântul Prooroc Ilie, împreună cu Sfântul Prooroc Elisei, au trecut de la Ierihon către actuala Iordania, pentru a ajunge la dealul ridicării la cer în carul de foc – și la fiecare dintre aceste momente, apa Iordanului s-a dat la o parte, precum oarecând Marea Moartă, lăsându-i să treacă pe aleșii Domnului prin albie, pe uscat!

 

„ Către glasul celui ce strigă în pustie, gătiți calea Domnului, venit-ai Doamne, chip de rob luând, Botez cerând, cela ce nu știi de păcat! Vazutu-te-au apele și s-au temut, cutremuratu-sa Mergătorul înainte, și a strigat grăind: Cum va lumina sfeșnicul pe lumină? Cum își va pune mâna robul pe Stăpânul? Sfințește-mă pe mine și apele, Mântuitorule, Cela ce ai ridicat păcatul lumii.”

 

Mohammed, ghidul nostru iordanian care ne spusese că de când se știe el nu au fost asemenea ploi în Iordania ( și are vreo 60 de ani) a crezul că la Bethany Beyond the Jordan este în vizită chiar Regele Abdullah al II-lea, la cât de multe forțe de ordine a vazut pe traseu, pe măsură ce ne-am apropiat de intrare! Nu era însă regele, ci o neobișnuit de mare mulțime de credincioși veniți să participe la procesiunea din ajunul Bobotezei, ca și noi – probabil că doar acum 2000 de ani, pe când boteza Sf Ioan Botezătorul, a mai fost în acest putiu așa adunare de oameni….

 

Ora 11,55 – am ajuns și, cu ajutorul Domnului și avându-l in fruntea grupului pe Parintele Isaia de la Schitul Sf Ilie Berzunți, am fost lăsați de forțele de ordine, care baricadaseră accesul, chiar lângă marginea apei; astfel am putut urmari îndeaproape ceea ce s-a petrecut pe ambele maluri ale Iordanului! Am coborat primul grup de trepte, pană la platforma pe care se află baptisteriul – un bazin rotund caruia i se vedeau din apa umflată a râului, doar conturul superior. Al doilea rând de trepte, care în mod normal permit accesul catre Iordan, erau complet acoperite – la fel ca pe malul israelian! Cred ca apa era cu aproape trei metri mai sus decat nivelul normal și avea un debit puternic, total neobișnuit : „ repejunile Iordanului”, despre care vorbesc troparele Bobotezei! În acest an, ca niciodată, iordanienii au orgaizat cu foarte mare atenție acest eveniment creștin ( religia oficială este islamul): pe langa mulțimea de polițai, chiar la marginea îngrădită a apei au fost plasați și doi scafandri, iar atitudinea generală a fost de maximă politețe și grijă față de solicitările creștinilor ( ceea ce poliția israeliană, de asemenea plătită de Patriarhia grec-ortodoxă pentru mențimerea oirdinii la marile praznice creștine,  nu demonstrează niciodată!).

 

 

Ora 12,05 – Prima procesiune a avut loc pe malul iordanian, la chiar câteva minute dupa ce am ajuns noi, oficiată fiind de către Episcopul Vinidictos, întâistătătorul Bisericii Grec-ortodoxe a Iordaniei.

 

Și în zilele acelea, Iisus a venit din Nazaretul Galileii şi s-a botezat în Iordan, de către Ioan. Și îndată, ieşind din apă, a văzut cerurile deschise şi Duhul ca un porumbel coborându-Se peste El. Și glas s-a făcut din ceruri: Tu eşti Fiul Meu cel iubit, întru Tine am binevoit. ” ( Marcu, 1, 10 – 11)

 

Ora 12,15 – procesiunea s-a terminat, porumbelul a zburat către cer, episcopul a plecat, iar în apă, chiar în fața noastra, s-a făcut un vârtej mare!

Glasul Domnului peste ape striga grăind: veniți de luați toți Duhul înțelepciunii, Duhul înțelegerii, Duhul temerii de Dumnezeu, al lui Hristos, Celui ce S-a aratat!”

Noi am rămas pe loc. Părintele Isaia a fost singurul preot care a binecuvântat cu apa Iordanului pe toată lumea, imediat după procesiune, folosind busuioc legat cu panglică cu tricolor românesc. Forțele de ordine iordaniene au lăsat credincioșii pe rând să coboare și să ia apă din râul deja sfințit, un reporter rus de la televiziunea Zvezda a filmat de patru ori același text de știre… și astfel, încet-încet, a trecut timpul până la începerea procesiunii pe malul israelian al Râului Iordan.

 

3, Israel, 18 ianuarie 2013 – lângă Ierihon

Ca în fiecare an, Patriarhul Teofilos al II-lea al Ierusalimului și al întregii Palestine a oficiat slujba la Biserica grec-ortodoxa Sf Ioan Botezătorul din apropierea malului Iordanului, după care, în procesiune, însoțit de clerici și de mulțime de pelerini, s-a îndreptat către râu, pentru slujba de sfințire a Aghiazmei Mari. Noi l-am putut vedea, de departe, sub baldachin și mai ales am putut vedea porumbelul alb așezat pe cârja arhgierească.

 

Ora 12,50 – Patriarhul a coborât pe scări catre apa Iordanului, crucea a fost aruncată de trei ori în apă și au fost lăsati porumbeii să zboare!

 

„ Astăzi firea apelor se sfințește și se desparte Iordanul și își întoarce curgerea apelor sale, văzând pe Stăpânul botezandu-Se!”

„ Ca un om ai venit la râu, Hristoase împărate, și botez ca o slugă a lua te sârguiești bunule, din mâinile Mergatorului Înainte, pentru păcatele noastre, iubitorule de oameni!”

Prezența bărcii gonflabile cu câteva persoane ( pentru caz de prim ajutor), care s-a mișcat pe apă pentru a fi facute câteva fotografii la momentul aruncării crucii împodobită cu flori, de către Patriarhul Ierusalimului, a iritat pe toată lumea, chiar la momentul la care așteptam să vedem minunea dumnezeiască a întoarcerii Iordanului…

 

Martorii de pe malul israelian ne-au povestit că după a doua și a treia aruncare a crucii în apă, Iordanul s-a întors, iar pelerinii care au fost lăsați să intre în apă, au vazut sfere micuțe albe deasupra apei…

De pe malul iordanian, noi am vazut că apa a continuat să curga cu foarte mare viteză către Marea Moartă ( in fotografii, cursul normal este de la dreapta la stânga), dar au început să se formeze cercuri-cercuri, ca niște vârtejuri nefirești, având în vedere debitul foarte mare al apelor umflate de ploi! Oricum, pe lățimea albiei, jumătate de apa, de-a lungul malului israelian, curgea ca un râu de munte puternic, spre aval (Marea Moarta), iar cealaltă jumatate, de-a lungul malului iordanian, era ca o baltă liniștită! Cercurile, vârtejurile nefirești care se observă în fotografii par însă să susțină ideea întoarcerii apei către amonte ( de la stanga la dreapta, în fotografii – privit dinspre Iordania spre Israel).

„ La repejunile Iordanului astăzi viind Domnul, către Ioan a strigat: Nu te teme a mă boteza, că am venit să mântuiesc pe Adam cel întâiul zidit!”

„ Pentru ce-ți întorci apele tale, Iordane? Pentru ce-ți tragi înapoi curgerea și nu-ți faci mergerea cea după fire? Nu pot suferi (zice) focul cel mistuitor. Spăimântezu-mă și mă înfricoșez de această multă smerenie. Că nu m-am obișnui a spăla pre cel curat, nici m-am deprins a curăți pre cel fără de păcat, ci vasele cele întinate a le curăți. Spinii păcatelor a-i arde învață, Cel ce se botează întru mine, Hristos! Ioan împreună cu mine mărturisește, glasul Cuvântului strigă: Iată Mielușelul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii! Acestuia credincioșii să-i strigăm:Cela ce te-ai arătat Dumnezeule spre a noastră mântuire, slavă Ție!”

Ora 13,01 – tot nefirești au fost și cele trei dâre de nori albi de pe cer – ca trei linii lungi, paralele – fiind greu de crezut că statul evreu ar fi salutat marele praznic creștin al Botezului Mântuitorului prin zborul unei escadrile de trei avioane, chiar la momentul in care Patriarhul grec-ortodox sfințea apele Iordanului! Cerul Israelului, statul în care Noul Testament este carte interzisă!

„ Treimea Dumnezeului nostru pre sine nouă astăzi nedespărțită s-au arăta, pentru că Tatăl arătată mărturile celui de o ființă a strigat; și Duhul în chip de porumb s-a pogorât din cer; Fiul și-a plecat preacuratul Său creștet Mergătorului înainte și botezându-se, a izbăvit omenirea din robie, ca un iubitor de oameni.”

Pe malul israelian s-a permis unui număr mic de pelerini să intre în apele sfințite ale Iordanului, îmbrăcați fiind în cămășile albe, specifice acestui moment. Și pe malul iordanian, la finalul ambelor procesiuni, după retragerea forțelor de ordine, grupurile de români prezente (noi am identificat trei) au venit la malul apei, pelerinii fiind binecuvântați de un părinte din Satu Mare, care de asemenea avea însemnul tricolor românesc alături de cruce!

Bucuroși, am părăsit cu greu locul Botezului Mântuitorului, mergând să vizităm în apropiere izvorul Sfântului Ioan Botezătorul, peștera în care Sfânta Maria Egipteanca s-a nevoit timp de 47 de ani în pustiu, fără să întâlneasca chip de om, iar puțin mai departe, dealul de pe care Sfântul Ilie s-a înalțat la cer în carul de foc!

 

 

In loc de concluzii…

Luni 21 ianuarie, cu puțin timp înainte de a pleca spre aeroport, am întâlnit o maică româncă, viețuitoare a unei mănăstiri din Ierusalim. Am întrebat-o despre procesiunea de la Iordan, de Bobotează și mi-a povestit ca pe vremuri, monahii din Țara Sfântă făceau pelerinaj pe jos și stăteau câte trei zile la mănăstirile de pe malul Iordanului ( fiecare la mănăstirile lor: grecești, românești, rusești, copte etc), făceau priveghere de toată noaptea în ajun și participau cu multă evlavie la acest mare praznic al Botezului Domnului, iar minunea întoarcerii apei Iordanului era de netagaduit! Apoi plecau în pelerinaj pe jos la mănăstirea Sf Gheorghe Hozevitul, participau la priveghere și la slujba de hram din 8 / 20 ianuarie ( la două zile după Bobotează) și de acolo, tot pe jos, către mănăstirile de metanie din Ierusalim sau din pustiu. Daca erau mijloace de transport, mergeau cu mașina, dar de la Mănăstirea din Hozeva și până la șosea oricum se nevoiau mergand pe cărarile pustiului muntos… Maica ne spune că și astăzi harul Domnului este acelasi, dar noi nu mai suntem la fel de rîvnitori, la fel de credincioși, nu mai avem aceeași curăție a inimii…

„ Mare ești Doamne și minunate sunt lucrurile Tale și nici un cuvânt nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale!”

 

Maria Chirculescu

Miriam Turism

 

(troparele Bobotezei, facerea lui Sofronie, Patriarhul Ierusalimului; Minei, ianuarie).

 

Copyright 2017 Miriam Turism, Agentie de turism organizatoare de programe interne si externe, Toate Drepturile Rezervate
Developed by BIT Development.