Miriam Turism: Pelerinaje si programe turistice in tara sfanta

MIRIAM TURISM
Sunati-ne la:
004-0723-645-180 si
004-0722-220-631.
MIRIAM TURISM : programe diverse, in intreaga lume, pentru sufletul dv!

Schitul Sf Ilie Berzunți

Iarna pe acoperișul Județului Bacău:

Schitul Sf Ilie Berzunți

 

Sâmbătă 11 februarie 2012: Fratele Radu a terminat sesiunea ( este student la Teologie) și trebuie să revină acasă, la schit, așa încât, indiferent de atenționările meteorologilor pentru acest sfârșit de săptămână, mașina trebuie să plece către Județul Bacău. Pe drum, oprește și mă ia și pe mine. Ajungem în satul Plopu (lângă Comanești), la baza muntelui în vârful căruia este situat Schitul Sfântului Ilie și îi telefonăm Părintelui Isaia, cerându-i binecuvântarea de a urca cu mașina. Este ora 5 după-amiază, înca mai este lumină. Știam că drumul în pantă accentuată este impracticabil, în timpul acestei săptămâni nimeni nu a urcat sau coborât versantul, iar zăpada abundentă fusese viscolită. Știam , bineînteles, că viețuitorii schitului aflat la cea mai mare altitudine în Județul Bacău (978 m, chiar sub vârful Bulimandru din Munții Berzunțiului) sunt complet izolați, aflasem că au fost câteva zile de vifor, săptămâna trecută, când afară pur și simplu nu s-a putut respira, respirația îngheța pe față instantaneu și te sufoca!  Și totuși, încrezători în forța mașinii de teren (Mitsubishi) și în măiestria șoferului care mai făcuse astfel de vitejii, se ia decizia urcării. De la Crucea lui Constantin (chiar  la baza muntelui) drumul forestier pâna la schit se parcurge pe jos, pe vreme bună, in mod normal într-o ora, fără să ai condiție fizică deosebită. Noi am pornit cu mașina la ora 5 după amiază și am intrat în schit după 7 (șapte!) ore, cu zece minute înainte de miezul nopții! Șapte ore, după lăsarea serii, în care Radu și soferul mașinii au pus și au reglat mereu lanțurile pe roți, au dat zăpada cu lopețile din calea mașinii și au agățat cablul trollerului de copaci, manevre menite să ajute mașina să răzbească în pantă, spre vârful muntelui. Când am ajuns la schit, unul dintre lanțurile de pe roți era rupt, o za de fier cedase din cauza frecării… Iar șoferul era atat de extenuat, încât după ciorba fierbinte, puțină tocăniăță și o cană de vin fiert, consumate in viteză în ultimele 10 minute ramase până la miezul nopții, n-a mai avut forță nici sa iși scoată cizmele de cauciuc, înghețate bocnă peste șosetele de lâna!! Și totuși, singura concluzie a fost aceea că ne-a ajutat din plin Domnul să parcurgem cu mașina drumul pe care nici un om nu s-a încumetat să îl calce în ultimele zile de vijelie, în acesastă iarnă atât de dificilă pentru întreaga țară!

Duminica 12 februarie 2012: Tocmai a sunat toaca, să ne cheme la biserică. Este ora 8 dimineata, mă uit pe geamul chiliei acum, la lumina zilei și ma blochez: vad in față un petere de zăpadă care ajunge până aproape sus la steașină! Cum schitul nu are curent electric, azi noapte am mers la culcare la lumina lunii și a lanternei – nici vorbă să sesizăm grozăvia situației! Nu mai văzusem în viața mea asemenea nămeți ca cei de acum, așa încât iau aparatul de fotografiat și, până să intru în biserică fac deja câteva poze! Gospodarește, curtea bisericii este complet curățată de zăpadă, sunt facute poteci de acces pentru zonele de lucru în perimetrul mănăstirii, jur imprejur însă iarna tronează ca la ea acasă! Azi noapte, după ce am coborât din mașină, am înotat efectiv în zăpadă până la poarta schitului și am și cazut de câteva ori! Eram convinsă că în afară de noi nu va mai veni nimeni la Sfânta Liturghie din această duminică aici, la schitul de pe acoperișul Județului Bacău – deși știu că Părintele Isaia are ucenici pentru care nevoința urcușului acestui munte conteaza mult mai puțin decât sentimentul plinatații harului resimțit în acest locaș, mai ales după ușurarea sufeltului de păcate… In frigul dimineții ( minus 14 grade) apar pe poarta schitului doi tineri, cu promoroacă în barbă – urcaseră pe jos! La ce ora porniseră oare de la casele lor?!! Mai tarziu, în timpul slujbei, va ajunge, cu rucsacul în spate, și Ștefaniță – avocatul din Bacau, unul dintre cei mai apropiati ucenici ai părintelui! Și dacă fiecare pas către mănăstire este numarat și socotit în cer, socotește Doamne pașii lor înzecit, pentru frumusețea sufletelor lor! Cum o ramane însă cu noi, cei sosiți pe roți, căci nu toți ne-am nevoit precum șoferul nostru ( pe noi, fetele, ne-au lăsat ieri să stăm în mașină, la căldură, și singura noastră lucrare a fost răbdarea; și clevetirea?! Dar a avut Parintele Isaia ac și pentru cojocul nostru…).

După masa de prânz, până se eliberează de zăpadă platolul de la intrarea în schit, pentru a putea să se întoarcă mașina ( lucrare care a durat vreo 3 ore!!) Părintele Isaia își găsește puțin timp să stea de vorba și cu mine. Il întreb dacă a mai trecut ierni din acestea și zâmbește: ba bine ca nu! Au fost ierni și mai grele! Aici tot timpul ma aștept ca să fie ierni cu zapezi mari și viscolite, cu troiene chiar și mai mari de 2-3 metri.Chiar dacă la baza muntelui nu este zăpadă deloc și iarna este ușoară, aici sus în vârful muntelui iarna ține câte opt luni, din octombrie până la sfârșitul lunii mai, când apar ghioceii… Anul acesta,  de exemplu, prima zăpadă a căzut în septembrie..

Părintele Isaia rememorează începuturile: Acum 18 ani, în 1994, s-a slujit prima sfântă liturghie aici pe vârful muntelui, după 200 de ani de întrerupere – mai fusese un schit în această poiană, desființat din cauza unei bande de tâlhari vestiți care jefuiau mereu, dar și din cauza iernilor aspre; biserica de lemn a fost și ea mutată în vale la Prisaca, iar călugării s-au mutat la poalele muntelui , la biserica satului Buda. In Poiana Schitului a ramas doar o troiță. Toată vara lui ’94 am muncit, împreună cu sătenii din Larga, Plopu și Dofteana, să facem fundațiile, eu fiind trimis aici cu ascultare de către Părintele Stareț Arsenie de la Mănăstirea Sf Sava din Buda – Berzunți ( de la baza muntelui) pentru a reface schitul pe vechiul amplasament și a relua viața monahala. Atunci iarna a venit repede, prin octombrie și m-a prins nepregatit, locuiam într-o colibă din scânduri, printre care șuiera vântul. A nins mult și ăsta a fost norocul meu, zăpada de peste 2 metri a acoperit chilia, mi-am făcut pârtie să merg până la izvor, să-mi aduc câte puțină apă, dar viforul mi-o astupa mereu. Țin minte că aveam o sobă – un godin – cu burlanul montat prost, doar de un metru și de câte ori bătea vântul în rafale, îmi aducea fumul înapoi, așa că de la o vreme nici n-am mai făcut focul.. Pădurarul de la Berzunți a ajuns la un moment dat la mine și s-a mirat, când a văzut gălețile cu apă înghețată, lângă godin! De fapt, nu aveam o soba serioasa, să fac căldură și nici lemne nu aveam, m-a prins iarna făcând mâncare la muncitori și aducând vreascuri din pădure cu brațul, câte lemne putea să care un om cu brațul? Eram în mijlocul pădurii, fără lemne de foc! A fost o iarnă grea, timp de trei luni nu a urcat nimeni sus în vârful muntelui și nici eu n-am mai putut ieși din curte, n-am avut cum coborâ la mănăstire… Cum am razbit eu în iarna aceea? Nu e treaba nimanui! – cu mila Maicii Domnului și cu ajutorul Sfântului Prooroc Ilie! Dacă erau animale sălbatice în pădure? A fost o forfota întreagă la început, pădurea nu era obișnuită să aibă în mijlocul ei un om și un câine! Nu aveam gard, așa încat “m-au cercetat” și lupii și urșii și râșii și vulpile și porcii mistreți… Cu timpul însă s-au retras, acum e mai liniște. Intr-un an am crescut un pui de căprioară, Iliuța o chema, nu voia să mănânce decât din palma mea!

Nici a doua iarnă nu a fost mai ușor, tot în colibă de scânduri am trecut-o, dar apoi am construit casa din lemn cu chiliile, paraclisul, apoi am scos radacinile copacilor din împrejurimi și mi-am făcut grădina de zarzavaturi, pentru nevoile mele și ale ucenicilor ( cartofi, morcov, ceapa, fasole…) Biserica cea noua, din cărămidă a sfințit-o in 2010 PS Ioachim Băcăuanul, de sărbătoarea Sfântului Prooroc Ilie. Mulțumim Domnului, avem acum tot ce ne trebuie! Nu am cerut la nimeni niciodată nimic, cu ce am avut, cu aceea m-am descurcat! Dar dacă acum avem, este pentru că neputințele mele de pana acum m-au învățat ce trebuie să fac! De exemplu, stăm cu lopata în casă, dacă e zapada troienită, să putem să ne face drum de acces! Dacă iernile trecute am avut probleme cu lemnul de foc, acum ne-am aprovizionat puțin cate puțin, din primăvară, așa încât acum este cald in casă! E bine și iarna, avem și liniște pentru rugaciune!

Mă uit la Părintele Isaia, așa cum stă lângă soba caldă – este recunoscut ca fiind unul dintre cei mai iscusiti duhovnici pe care ii avem acum, “doctor” in lucrul pe suflet – și mă gândesc cum o fi fost in perioada începuturilor sale întru ale calugariei, când, lăsându-și brusc cercul de prieteni și familia, toate bucuriile sale, a plecat in secret la manastire, închinându-și total și definitiv viața numai Domnului, nevoindu-se în pustiul de sus, dintre pământ și cer! Focul inimii sale, rugaciunea sa fierbinte de sub zăpezile din vârful muntelui au fost  atunci suficiente să îl țină în viață! Poate că atunci i-a dăruit Domnul atâta iubire și toate darurile duhovnicești pentru care, iată, ucenicii săi îl cercetează la schit, indiferent de stihiile vremii și ale vremurilor!

Am plecat de la schitul Sfântului Prooroc Ilie pe la ora 16,30, când pițigoii începuseră să dea târcoale podului, semn că se apropie iar vifornița (am fost atentă la păsări, părintele îmi spusese că iarna păsările sunt foarte frumoase: pițigoii cei cu burta galbena, ciocănitorile, gaițele…) Ne-am cerut iertare ( mai ales eu, pentru întrebarile puse) și binecuvântare și am pornit cu mașina printre nămeți, coborând drumul ca pe o pista de bob! Abia acum am realizat câtă muncă se depusese ieri pe drum, să se facă pârtie pentru urcușul mașinii pe zăpada neîncepută, de peste jumătate de metru!

După ce a trecut greu coborârii și am ajuns pe loc plat, pe DN1, primesc un telefon de la o prietenă din București: era supărată că în cartierul Cotroceni, în care locuiește, de dimineață ( duminica!) s-a oprit curentul electric și nici acum nu s-a reparat! Vineri a fost aceeași situație, timp de cinci ore! Fără curent înseamnă și fără căldură și fără posibilitatea de a lucra la calculator etc etc – deci nu poți face nimic în casă, decât să ingheți! Iar această stare se repetă în toiul gerurilor, în cel mai select cartier al capitalei României, cel în care se află sediul Președinției! I-am sugerat fără malițiozitate prietenei mele să urce pentru o săptamână la schitul Părintelui Isaia: sus în vârful muntelui nu au avut niciodata rețea de electricitate ( deci nici dependențe de acest tip sau frustrari în lipsa curentului electric), însă în chilii este cald și bine, au tot ce le trebuie și mai ales au liniștea sufletească – floare rară pentru noi,  mirenii secolului XXI ! Pentru care viețuitorii tuturor schiturilor se roagă, de pe înalțimi aflate la rascruce de vâturi și troiene…

Maria Chirculescu

Miriam Turism

“Marile întâlniri ale lui Dumnezeu cu oamenii, față către față, au fost pe înalțmi, Moise pe Muntele Sinai, Ilie pe Muntele Horeb … Sfântul Ilie reprezintă modelul călugarului, model de viețuire in loc izolat, în care călugărul se unește cu Hristos.  PS Ioachim Bacauanul, cuvânt  la sfințirea bisericii Schitului Sf Ilie, 20 iulie 2010.

Pe Tine Te binecuvântăm, Dumnezeule preaînalte și Doamne al milelor, Cel ce faci cu noi pururea lucruri mari și cu anevoie de urmat, slăvite și prea minunate, care nu au număr…

Copyright 2017 Miriam Turism, Agentie de turism organizatoare de programe interne si externe, Toate Drepturile Rezervate
Developed by BIT Development.