Miriam Turism: Pelerinaje si programe turistice in tara sfanta

MIRIAM TURISM
Sunati-ne la:
004-0723-645-180 si
004-0722-220-631.
MIRIAM TURISM : programe diverse, in intreaga lume, pentru sufletul dv!

Schimbarea la Fata in Tara Sfanta (18 – 25 August 2013)Schimbarea la Fata in Tara Sfanta (18 – 25 August 2013)

Şi după şase zile a luat Iisus cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte, pe ei singuri, şi S-a schimbat la faţă înaintea lor. Şi veşmintele Lui s-au făcut strălucitoare, albe foarte, ca zăpada, cum nu poate înălbi aşa pe pământ înălbitorul. Şi li s-a arătat Ilie împreună cu Moise şi vorbeau cu Iisus. Şi răspunzând Petru, a zis lui Iisus: Învăţătorule, bine este ca noi să fim aici; şi să facem trei colibe: Ţie una şi lui Moise una şi lui Ilie una. Căci nu ştia ce să spună, fiindcă erau înspăimântaţi. Şi s-a făcut un nor care îi umbrea, iar un glas din nor a venit zicând: Acesta este Fiul  Dar, deodată, privind ei împrejur, n-au mai văzut pe nimeni decât pe Iisus, singur cu ei Meu cel iubit, pe Acesta să-L ascultaţi. Şi coborându-se ei din munte, le-a poruncit ca nimănui să nu spună cele ce văzuseră, decât numai când Fiul Omului va învia din morţi.(Marcu, 2)

Schimbarea la Fata in Tara Sfanta

10 zile / 16 – 25 August 2013 /      Pret: 870 euro / Pret calculat pt grup de 50 pers.    

Ziua 1, Vineri 16 august 2013: plecare spre Israel

Vineri dimineata la ora 7,30 intalnire pe aeroportul Otopeni, zbor Elal la ora 10,45, se ajunge in Tel Aviv la ora 13,20. BINE ATI VENIT IN TARA SFANTA! Primul obiectiv: Lod – Biserica cu mormantul Sf Mare Mucenic Gheorghe (aflata pe proprietatea mamei sale, palestinianca). Plecam apoi spre Galileea, cina si cazare in Nazareth sau Tiberias, hotel 3*.

Ziua 2, Sambata 17 august: NAZARETH, GALILEEA

Dimineata, dupa micul dejun, vizitam Nazareth, cetatea in care a copilarit Mantuitorul. Biserica Sf. Arh. Gavriil (Buna Vestire). Biserica romano-catolică – Bunavestire. Cana Galileii, biserica cu cele 2 vase in care s-a transformat apa in vin ( prima minune a Mantuitorului, la nunta din Cana Galileii). Apoi vizitam zona inceputului propavaduirii Domnului, Marea Galileii: Tabgha, Capernaum, Biserica Sf. Apostoli, Muntele Fericirilor. Optional: pranz cu pestele Sf Petru si plimbare cu barca pe Marea Galileii / Lacul Ghenizareth. Cina si cazare in Nazareth sau Tiberias, hotel 3*.

Ziua 3, Duminica 18 august 2013: HAIFA, MT. TABOR – SCHIMBAREA LA FAŢÃ A MÂNTUITORULUI

Dimineata, participare la Sf Liturghie la Nazareth, Biserica Bunei Vestiri ( pictata de fratii Morosanu). Apoi plecare spre Haifa, pe traseu se viziteaza vizitam Muhakra, pe Muntele Carmel: Biserica unde s-au construit cele doua altare si unde Sf Prooroc Ilie Tesviteanul i-a ucis pe cei 850 preoti mincinosi ( cei care se inchinau lui Baal). Haifa, Biserica Stella Maris – pestera in care a pustnicit Sf Prooroc Ilie Tesviteanul, Gradinile Bahai. Scurta oprire la malul Marii Mediterane. Ne intoarcem pentru cina si odihna la hotel ( Nazareth sau Tiberias).

Noaptea la 23.30 plecare spre Muntele Tabor, participare la Slujba de noapte pt  sarbatoarea Schimbarii la Fatza a Mantuitorului.

Ziua 4, Luni 19 august: APA IORDANULUI, MAN. SF GHERASIM

Dimineata, dupa slujba, revenim la hotel pentru micul dejun si odihna. La pranz plecam spre Ierihon, cea mai veche cetate locuita a lumii ( atrestata de 10,000 ani). Oprim la Valea Iordanului – locul Botezului Domnului (baie in apa tamaduitoare a Iordanului), apoi la Manastirea Sf Gherasim ( pestera care a adapostit Sfanta Familie in timpul Fugii in Egipt). Cina si cazare in Ierihon, hotel 3*

Ziua 5, Marti 20 august: IERIHON, Manastirea HOZEVA, Muntele CARANTANIA

Dupa micul dejun, mergem la Măn. Sf. Gheorghe Hozevitul (Moaştele Sf. Ioan Iacob de la Hozeva), Peştera Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul de pe pârâul Kerit. Ne intoarcem la Ierihon, vizitam  Biserica Dudul lui Zaheu,  Asezamantul Romanesc de la Ierihon, apoi urcam pe jos (optional telecabina) Muntele Carantania, locul in care Domnul nostru Iisus Hristos a fost dus dupa Botezul Sau, a postit timp de 40 de zile, apoi a fost ispitit de trei ori. Cina si cazare la Ierihon.

Ziua 6: Miercuri 21 august, IERUSALIM

Dupa micul dejun, zi dedicata Ierusalimului: Muntele Măslinilor, locul Înălţării, Grădina Ghetsimani cu Biserica Naţiunilor, Mormântul Maicii Domnului, Muntele Sion – Biserica Adormirii Maicii Domnului, Foisorul Cina cea de Taina si  Mormantul Regelui David. Drumul Crucii, Biserica Sf. Mormânt. Cina, cazarea la Bethleem

Ziua 7: Joi 22 august, BETHLEEM, HEBRON, EIN KAREM, PUSTIUL IUDEII

Dupa micul dejun plecam spre orasul Hebron: Stejarul din Mamvri, unde Sf Treime S-a aratat sub forma celor trei Ingeri Patriarhului Avraam si sotiei sale Sara. Daca este posibil, vizitarea Mormintelor Patriarhilor Avraam, Isaac si Iacov si a sotiilor acestora. Betlehem: Biserica Naşterii Domnului, Peştera. Câmpul Păstorilor. Mănăstirea Sf. Teodosie. In functie de situatia: Manstirea Sf Sava din Pustiul Iudeii. Cina si cazarea la Bethleem

Ziua 8 : Vineri 23  august, BETANIA, SAMARIA, EIN KAREM, IERUSALIM

Dupa micul dejun, Betania – mormantul lui Lazar. Optional (in functie de conditiile politice locale) Samaria – fantana lui Iacob, locul intalnirii dintre femeia samarineanca si Iisus. En Karem: Locul naşterii Sf. Ioan Botezătorul, Izvorul şi Peştera Sf. Ioan Botezătorul, optional Even Saphir – izvorul si pestera Sf Ioan Botezatorul ( locul in care a copilarit).  Jerusalim, Man. LEMNUL SFINTEI CRUCI. Cina si cazare la Bethleem

Ziua 9:Sambata 24 august, Qumran Marea Moarta

Zi libera, zi de plaja si baie la Marea Moarta (Qumran), cazare la Ierusalim, Hotel Capitol 3*, cina si cazare.

De la miezul noptii, participare la slujba de noapte la Sfantul Mormant. .

PROCESIUNEA ADORMIREA MAICII DOMNULUI Ierusalim: dupa slujba de noapte la Sf Mormant, la ora 3, in functie de organizarea Bisericii Palestinei : procesiunea din ajunul Adormirii Maicii Domnului. (data variabila de organizare)

Ziua 10: Duminica 25 august, IERUSALIM

Mic dejun, apoi zi libera in cetatea Ierusalimului. Cumparaturi, ultima vizita la Biserica Sfantului Mormant. La ora 15,30 plecare spre aeroportul din Tel Aviv, zbor ELAL la ora 19,30, se ajunge in Romania la ora 22,20.

Pret: 870 euro/ grup de 50 persoane.

Pt grup de 45-49 pers, 880 euro / Pt grup de 40-44 pers, 900 euro / Pt grup de 35-39 pers, 930 euro.

Pretul cuprinde :

  • Transport: avion Bucuresti – Tel Aviv – Bucuresti,
  • Autocar***, transfer aeroport sosire si plecare
  • Cazare cu demipensiune (mic dejun si cina) la Nazareth (3 n), Ierihon ( 2 n), Bethleem ( 3n) si Ierusalim (1)
  • Tipsuri pt personalul hotelurilor,si soferi
  • Documentatie
  • Preot insotitor, ghid specializat din partea agentiei de turism.

Pretul nu cuprinde:

  • Asigurare medicala, asigurare storno.
  • Alte cheltuieli decat cele trecute la Pretul cuprinde.

NOTE:

  • Acte necesare: pasaport valabil inca 6 luni de la data plecarii
  • In caz de forta majora ( razboi, calamitate etc) se vor parcurge obiectivele la care accesul este permis de fortele de ordine, agentia de turism nefiind raspunzatoare pentru nerealizarea, in parte sau total, din motive obiective, a programului si nu datoreaza daune materiale sau morale.
  • In cazul in care, din motive care tin de persoana in cauza, la granita / aeroport autoritatile statului refuza intrarea / iesirea pe / de pe teritoriul tarii in cauza a unei / unor persoane din grup, agentia de turism nu este raspunzatoare de situatia creata si nu i se pot pretinde daune materiale sau morale. Persoana in cauza poate fi asistata de reprezentantul agentiei de turism pana la clarificarea situatiei, fara a afecta major programul grupului.
  • programul poate fi modificat in functie de orarul companiei aviatice sau de evenimente locale ( Israel), dar se incearca parcurgerea, cu buna intentie, a tuturor obiectivelor, indiferent de ordinea de vizitare

MIRIAM TURISM

Tel. 0234.337.990 si 0723.645.180,

E-mail : miriamturism@yahoo.com, office@miriamturism.ro

Site: www.miriamturism.ro, Blog: http://miriamturism.wordpress.com/

Copyright 2017 Miriam Turism, Agentie de turism organizatoare de programe interne si externe, Toate Drepturile Rezervate
Developed by BIT Development.