Miriam Turism: Pelerinaje si programe turistice in tara sfanta

MIRIAM TURISM
Sunati-ne la:
004-0723-645-180 si
004-0722-220-631.
MIRIAM TURISM : programe diverse, in intreaga lume, pentru sufletul dv!

Saptamana Patimilor si Lumina Invierii

Pelerinaj in Tara Sfanta: 21 – 30 aprilie 2008

SAPTAMANA PATIMILOR LA JERUSALIM – iata o experienta marcanta, puternica, cu multe intelesuri, mai ales pentru sinele propriu. In tara de piatra stearpa, in care doar copaceii de langa drum sunt primavara pete vii pline de culoare (flori mov intens, rosii, portocalii ca focul, galbene…), in tara arida dar paradoxal, datatoare de cate 2-3 randuri de recolte agricole pe an, in tara in care soarele te dogoreste si te sleieste de puteri, transformand aerul in lava de inhalat, in tara arida pentru care evreii si musulmanii se razboiesc interminabil, sangeros si sfasietor, ca fratii vitregi pentru mostenirea tatalui caruia nu vor sa-I recunoasca adevaratul Fiu,  in peisajul acesta lunar al Tarii Sfinte, in timpul Saptamanii Patimilor Sale, L-am cunoscut pentru prima oara, viu, real, cumva perceput  palpabil, pe Hristos!

Am ajuns in Tel Aviv LUNI noaptea, in prima zi a Saptamanii Patimilor. Ne astepta acolo parintele Roman, ca sa ne conduca la Jerihon, la asezamantul romanesc din Palestina, unde maicutele romance aveau sa ne fie gazde primitoare si pline de iubire timp de 9 zile. In care hotel – evreiesc sau arab – am fi simtit toata caldura aceea a sufletelor care ne asteptau seara “acasa”, cine ne-ar mai fi gatit mancarea cu binecuvantare si cu rugaciune, asa incat nici postul in loc strain n-a mai fost greu, nici mancarea de dulce nu ne-a dat indigestie, dupa 40 de zile de Post Mare?

MARTI am participat la procesiunea sfintirii apei la Iordan, exact in locul Botezului Domnului, acelasi loc prin care poporul evreu a intrat in Tara Fagaduintei – prima cetate cucerita fiind chiar Jerihonul, acelasi loc in care Sf Prooroc Ilie a fost inaltat cu carul de foc la Cer. Este a doua si ultima ocazie din an ( dupa Boboteaza) in care armata israeliana deschide pt inchinatorii crestini zona neutra dar minata, de granita cu Iordania.

Foto 5748 si 5754

Fusesem si in ianuarie, de Boboteaza, cand apa Iordanului pur si simplu a stat nemiscata ca un lac, incat nu pricepeai ca este apa curgatoare – s-a spus afirmat in presa, cu vehementa, ca Iordanul nu s-a mai intors, ca Dumnezeu ne-a refuzat minunea anuala, desi vreo 25.000 de crestini ortodocsi din toata lumea sosisera atunci, acolo.

Acum, in marţea din Saptamana Patimilor, Patriarhul Iersalimului n-a mai onorat procesiunea (poate ca asa este regula, nu stiu), au sosit pentru sfintirea apei cativa episcopi greci, care au slujit si au plecat. Un calugar a reusit sa se arunce imbracat in apa Iordanului si lumea – tinuta si acum de armata israeliana departe de malul Iordanului, l-a pozat. Si cum stateam sus pe mal, vorbind intre noi – vechi cunostinte regasite acolo, am observat dintr-o data ca… apa Iordanului curge invers! Curgea dinspre Marea Moarta spre amonte, clar, cu unde bine definite, de apa curgatoare viguroasa. Ne-am facut semne intre noi, nu ne venea sa credem ca Domnul face minuni atat de discret si de neasteptat, ca si cum ar fi fost ceva firesc. Facea parte din programul pelerinajului nostru ca sa vedem apa Iordanului intoarsa? Era asa de fireasca in curgerea sa, incat ne-am uitat minute in sir, linistiti, intrebandu-ne unii pe altii daca vedem acelasi lucru! La un moment dat, dinspre malul iordanian am vazut pe apa trei pete mari, maro, ca trei frunze de toamna (ce erau acelae, totusi?) care pluteau pe apa, catre stanga, in mod clar, in sensul curgerii… inverse. Era ca si cum Dumnezeu facuse proba ca ceea ce vedem cu ochii nostri chiar este adevarat!

Dupa jumatate de ora, cand am plecat, am lasat apa Iordanului curgind in continuare invers, minunea nu se terminase, dar ne chemau cu insistenta la autocare. Pelerinajul incepuse cu binecuvantarea Domnului pentru noi, cei 50 de romani sositi in Tara Sfanta ca sa vedem… doar Lumina!

MIERCURI am vizitat Bethleemul – Biserica Nasterii, deasupra careia in ianuarie, de Craciun, vazusem Steaua – mare, foarte luminoasa, agatata ca un glob chiar deasupra bisericii care acopera pestera in care S-a nascut Pruncul Iisus. Apoi am fost la Campul Pastorilor si tot mai adanc in pustiu, la manastirile Sf Teodosie si Sf Sava – locuri de aspra nevointa, piatra in mijlocul desertului peste care soarele arde cumplit, locuri in care cu greu poti sa-ti inchipui ca ai putea sa vietuiesti macar o zi, doua – nu o viata, dupa reguli monahale extrem de stricte, care trudesc extrem trupul, inaltand in schimb sufletul catre Cer! Puterea rugaciunii…

JOIA MARE – procesiunea Spalarii picioarelor ucenicilor de catre Patriarhul Ierusalimului, pe esplanada ridicata in curtea Bisericii Sfantului Mormant. Cat a durat procesiunea in curte, aproape intreg grupul nostru de pelerini a stat la rand pentru a intra in Marmantul Domnului si  dorinta noastra s-a implinit, desi era acolo amar de lume… Cand am iesit din Capela Sf Mormant, afara procesiunea era aproape terminata. Am asteptat cuminti sa se reuneasca grupul, cand am vazut o usa deschisa in stanga intrarii Bisericii – stiam ca acolo este un paraclis al unei confesiuni ( copti?) care de regula nu dau acces tuturor pelerinilor. Am profitat scurt de ocazie si am intrat sa vizitam capela, cand… minune! In fata altarului era ligheanul in care fusesera spalate picioarele episcopilor alesi de Patriarh, adica acolo fusese lasat ligheanu acum, la finalul procesiunii din Joia Mare a anului 2008! Putina lume inauntru, niste rusoaice, toate luau apa sa-si spele picioarele! Ce binecuvantare pentru noi! Am scos si noi apa cu palmele, ca niste raţe si ne-am udat picioarele, pentru tamaduire de boli si dureri… Eram partasi la Lucrarea Domnului in Saptamana Patimilor Sale! Si, dintr-o data, mi-am amintit pilda cu ucenicul cel neascultator al Sf Paisie cel Mare, egipteanul din sec 4: “ Odata rugandu-se Sf Paisie in chilia sa, a mers la el Hristos cu doi ingeri si i-a zis: Bucura-te Paisie, astazi trebuie sa ne gazduiesti! Si Paisie L-a primit cu osardie, a pus apa in lighean si a spalat preacuratele Lui picioare. Iar dupa plecarea Mantuitorului, Sf Paisie a baut cu mare pofta apa aceea sfintita de atingerea Domnului, lasand putin si ucenicului sau, care era dus in Egipt. Cand ucenicul a venit, foarte oboist, Sf Paisie i-a spus: Du-te fiule si bea apa din lighean, ca sa stingi setea ce o ai din pricina arsitei soarelui.Ucenicul a zis ca va face dupa porunca lui, dar gandea altceva: Eu am venit cu atata arsita si batranu, in loc sa ma trimita la izvor ca sa beau apa curata si rece, imi porunceste fara socoteala sa beau apa din lighean, care este murdara! Cuviosul Paisie, care ii citea gandurile, i-a spus a doua si a treia oara: Du-te fiule la spalatoare si bea! Iar ucenicul i-a spus: Ma duc, insa nu s-a dus. Iar dumnezeiescul Paisie i-a spus: O fiule, ai luat plata neascultarii tale, adica te-ai lipsit de dumnezeiestile daruri! Auzind, ucenicul a alergat, insa a gasit ligheanul gol si s-a intors sa intrebe ce era acel dar si cum s-a sters din lighean? Iar cuviosul i-a povestit toate si i-a spus: De vreme ce ai ramas in neascultare si n-ai primit a bea apa aceea, pentru care ti-am poruncit de trei ori sa bei, pentru aceasta s-a pogorat din cer un inger al Domnului si, luand cu toata cucernicia apa cea sfintita, s-a suit iarasi la cer. Pentru ca neascultarea alunga darul de la cel neascultator, precum si ascultarea aduce darul celui ascultator!” Amintindu-ne noi acestea si gandind ca sfintenie este si apa aceasta de la procesiunea care inchipuie lucrarea Mantuirorului catre Sfintii Sai Aostolii in Joia Mare, am luat intr-un capacel putin apa si am gustat. Minune: gura ni s-a umplut de aroma de busuioc si cu aroma aceasta neasteptat de puternica am ramas in amintire!

VINEREA MARE

Parintele Roman – calauza noastra duhovniceasca in Tara Sfanta, ne spusese ca nu ne va duce sa participam la Drumul Crucii care se desfasoara in Vinerea Mare pe stradutele de piatra, stramte, ale cetatii, pentru ca asa cum este organizarea acum, Patriarhul, episcopii greci, clerul si toate oficialitatile care participa la acesta procesiune vor fi izolati de restul multimii de catre fortele de ordine si deci nu vom intelege mare lucru din solemnitatea, gravitatea, incarcatura duhovniceasca a clipelor care ar fi trebuit sa ne releve patimile lui Iisus.

Parcursesem Via Dolorosa cu intreg grupul cu o zi inainte, oprindu-ne la fiecare statie… vazusem cu ochii mintii, poate si simtisem putin cu inima ceva din grozavia umilirii Fiului lui Dumnezeu de catre oameni ca noi, forfotind la fel de nepasatori pe strazile cetatii, atunci si acum…

In dimineata zilei vineri 25 aprilie 2008 – Vinerea Mare – dupa ce am vizitat Biserica Adormirii Maicii Domnului si Foisorul in care s-a desfasurat Cina cea de taina, am ajuns pe la ora 10 -11 in curtea Bisericii Sfantului Mormant, exact la ora la care intrau participantii de la Drumul Crucii. In dreapta intrarii in Biserica, pe scarile lipite de zid, se afla corul monahilor greci care astepta procesiunea. La un moment dat am vazut venind in liniste convoiul de oameni – mireni, calugari – care parcursese Drumul Crucii in maini cu cruci de lemn mai mari sau mai mici si care s-a indreptat direct catre usa bisericii Sf Mormant. Am intrat si eu, printre ei. O parte au inchinat crucile la Piatra Ungerii ( aflata exact in fata intrarii), dar majoritatea au incercat sa intre direct la Golgota, pe scara foarte stramta si in spirala aflata in interiorul bisericii, chiar dupa intrare, in dreapta. Datorita amenajarilor ulterioare ( platforma pe varful dealului), urcusul Golgotei apare acum ca accesul de la parter la etajul unu. Problema era ca, intrand dintr-o data atata lume care se inghesuia si facea presiuni ca sa urce pe scara cea ingusta, la mijlocul careia fortele de ordine fragmentau accesul pentru grupuri mici de patru – cinci persoane, a devenit aproape periculos sa te afli in mijlocul acelei multimi turbulente si nerabdatoare. Am incercat sa urc pe cealalta scara, dar am constatat ca pe acolo doar se cobora si oricum erau si aici oameni de ordine, ca de altfel in toata Biserica Sf Mormant. Deci m-am hotarat sa ma intorsc si sa fac si eu o “baie de multime”, pentru ca alta cale nu era pentru a ajunge sa ma inchin la Locul Crucii, in aceasta zi de Vinerea Mare. In inghesuiala aceea groaznica am luat vreo 2 cruci de lemn peste cap, am incercat sa rezist senina la toate presiunile, fiecare pas inainte transformandu-se intr-o adevarata victorie! In stanga mea, langa peretele de piatra, era un sir de grecoaice care, cand a inceput “asediul” rusilor pentru Golgota, si-au dat seama ca nu mai au scapare – pur si simplu erau strivite, lipite de zid – si au cerut in gura mare, strigand, sa fie… evacuate, ceea ce s-a si intamplat, cu gestica larga de rigoare.  Incercam sa raman calma, senina in inghionteala aceea generala si poate asta l-a facut pe un gruzin micut si care se agita si el foarte mult – Eraclie – sa ma ajute cumva sa inaintez, pana am ajuns langa oamenii de ordine. Desi toti iti pareau dusmani, din cand in cand in agitatia acelor momente vedeai uneori si gesturi de mare generozitate crestina… Sus pe Golgota totul a devenit mai civilizat, toata lumea statea la rand pentru inchinare la Crucea Domnului Iisus, toti se linistisera. Erau deja acolo… Si dintr-o data, radicand ochii, am vazut mozaicul imens de pe perete, care Il infatisa pe Domnul nostru  Iisus Hristos in timpul rastignirii pe cruce. In stanga Sa, soldatul mai tinea inca in mana ciocanul si cateva piroane, la picioarele Sale una dintre femeile mironosite jelea, in picioare langa Domnul, Sfanta Sa Mama invesmantata in negru, avea o faţa absolute impietrita. Iar El, El tinea ochii intredeschisi, lucid secunda de secunda… Patimisem si noi un pic, fizic, inghiontiti, loviti de lemn, zdobiti de caldura inabusitoare a zilei si a aglomeratiei din spatiul inchis – dar ce insemnau toate astea fata de chinul care se ascundea in ochii Sai intredeschisi, pe cruce? Cred ca atunci L-am “vazut” pentru prima oara pe Iisus…

Asteptand, am rememorat faptul ca jos langa Piatra Ungerii mi-am pierdut ochelarii de vedere pe care ii aveam legati cu snur la gat si pe care m-am gandit sa-I dau jos, ca sa nu mi se zdobeasca la piept in aglomeratia de acolo. Am crezut ca n-am nici o sansa sa dau de ei printre atatea picioare si in loc atat de stramt, dar dintr-o data, sub o talpa mare de pantof barbatesc, am vazut iesind un capat de snur negru ! Era asa de mare pantoful acela cu talpa galbena, flexibila, ca mi-a pierit tot cheful sa ma uit in sus, cautand proprietarul. Doar i-am facut un semn cu mana pe pantof, sa se miste. Si: minune! De sub talpa aceea lata, asezata pe lespedea de langa Piatra Ungerii, ochelarii mei de vedere au iesit absolute intregi si fara nici o zgarietura! Sus la Golgota, asteptand la rand, am realizat ca nu mai am haina matlasata pe care reusisem sa mi-o tin in mana pana atunci. M-am intors putin catre scara si… am vazut pe o banca, asezata cuminte, asteptandu-ma, haina mea! Realizand ce mi s-a intamplat in ultima jumatate de ora, singurul meu gand a fost ca acum si aici, Domnul face minuni si… am inceput sa ma rog cu osardie pentru mine si pt toti ai mei. A doua zi la procesiunea pentru Sfanta Lumina, in conditii absolute similare – daca nu cu mult mai dure – mi-am pierdut definitiv… haina matlasata si ochelarii de vedere, exact aceleasi doua lucruri personale! Si am inteles ca gresisem undeva. Abia acasa, rugandu-l pe duhovnicul meu sa imi desfaca intelesurile, acesta mi-a spus: trebuia sa-I fi multumit cu ardoare Domnului, care a facut minuni pentru tine, ai facut-o? Multumiri, ce multumiri, parinte? – am raspuns. Dupa ce am primit minunile, m-am apucat sa cer si mai mult! Vezi atunci – mi-a zis parintele – Domnul a dat, Domnul a luat! El este peste tot si poti sa-I ceri orice oricand, dar atunci trebuia sa-I multumesti! Buna lectie de smerenie, usturatoare si temeinica! Si n-a fost unica!

Am ramas in Biserica Sf Mormant in acea dupa-amiaza, impreuna cu jumatate dingrupul nostrum de 50 de persoane. Am gasit o banca, ne-am odihnit putin, unii au mai intrat in Sfantul Mormant… Ceilalti din grup au plecat sa asculte o parte a Prohodului in limba romana la Asezamantul Romenasc de la Ierusalim, apoi au plecat la jerihon pentru cina si o ora de somn. Cand a inceput Denia Prohodului la Sf Mormant ( pe la 9 seara) ne-am regasit cu totii in Sfanta Biserica a Invierii, aflata chiar in fata Sf Mormant. Fiecare dintre noi a considerat ca optiunea sa a fost cea buna, noi cei ramasi in biserica – pentru liniste, ei – pentru vizita la biserica romaneasca si pentru putina odihna, necesara pentru ceea ce aveam sa patimim in noaptea aceea…

Numai Dumnezeu trebuie sa fi fost Cel care, desi ne-a cunoscut omeneste la adevarata micime si inconsienta, a fost in stare sa-Si asume din iubire pacatele intregii lumi si S-a oferit jertfa pentru salvarea sufletelor noastre!  Ce om, doar om, ar putea avea intelegerea lucrarii lui Dumnezeu in destinul omenii – dincolo de cotidianul grijilor zilnice? Ce om, doar om, ar avea puterea de a ierta si de a iubi dincolo de orice logica si ratiune, acceptand sa moara nu doar pentru prieteni ci si pentru dusmanii sai? Cine dintre noi ar putea sa procedeze astfel? Seara, aflandu-ma langa Mormantul Domnului in timpul Prohodului, vazand preocuparile diverse ale participantilor in timpul slujbei tinute in limba greaca ( de neinteles pentru majoritatea dintre noi – crestini veniti acolo din multe tari), am realizat toate acestea…

“ Iar Iisus, plin de Duhul Sfant, s-a intors de la Iordan si a fost dus de Duhul in pustie, timp de patruzeci de zile, fiind ispitit de diavolul. Si in aceste zile nu a mancat nimic; si, sfarsindu-se ele, a flamanzit…” ( Luca, 4,1). Am plecat si noi, pe urmele Domnului Iisus, de la locul Botezului Sau catre Muntele Carantania, pe care ne-am nevoit putin urcandu-l. In multimea de oameni care stateau la rand pentru a atinge piatra pe care a stat Iisus cand a fost ispitit ( “mergi inapoia mea, satano!”) fiecare a cautat sa afle totusi un moment de liniste interioara, pentru rugaciune adanca, ingenunchind si lipind fruntea pe piatra…

Am vizitat in drum Manastirea Sf Gherasim de la Iordan, cu pestera in care a stat Sfanta Familie in drumul spre Egipt. De fiecare data am primit la intrarea in manastire cate o iconita reprezentand-o pe Sf Maria Egipteanca pe care o impartaseste Parintele Zosima – acesta fiind locul din care sfantul parinte a pleca, in timpul postului mare, in adancul pustiului in care avea s-o afle pe Maria. E cutremurator sa stii ca dincolo de acest mal al Iordanului se afla un desert care a ascuns-o timp de 47 de ani pe una dintre cele mai vicioase femei ale vremii sale, cea care intelegandu-si pacatul a voit sa si-l ispaseasca in fata Domnului si a Maicii Sale, acceptand o lupta apriga cu sine insasi in pustiul populat doar de demoni, sprijinindu-se, ajutandu-se numai (numai ?!) cu rugaciunea. Asa incat, atunci cand a intalnit-o sf parinte Zosima, inca isi plangea pacatul, dar in timpul rugaciunii se ridica de la pamant…

Despre biserica Dudul lui Zaheu din Jerihon – la intrarea careia chiar se mai afla radacina dudului in care s-a suit Zaheu cel mic de inaltime, seful vamesilor care dorea sa-l vada pe Mantuitorul trecand pe acolo – sunt multe de spus, insa cel mai important este sentimental de liniste, de pace duhovniceasca, pe care ti-l impartaseste locul…

Copyright 2017 Miriam Turism, Agentie de turism organizatoare de programe interne si externe, Toate Drepturile Rezervate
Developed by BIT Development.