Miriam Turism: Pelerinaje si programe turistice in tara sfanta

MIRIAM TURISM
Sunati-ne la:
004-0723-645-180 si
004-0722-220-631.
MIRIAM TURISM : programe diverse, in intreaga lume, pentru sufletul dv!

Pustia Sf Ioan Scărarul: Tola, Muntele Sinai

Pustia Sf Ioan Scărarul:

Tola, Muntele Sinai

 

Sf Ioan Scărarul a trăit în secolele VI – VII, între anii 579 – 649. Intrat în Mănăstirea Sf. Ecaterina de la Muntele Sinai la vârsta de 16 ani, a fost tuns în chipul monahicesc pe când avea 19 ani, de către părintele Martirie, care i-a și fost duhovnic timp de 19 ani. Dupa trecerea la Domnul a învățătorului său, Sf Ioan Scărarul se retrage în pustiu, într-un loc izolat numit Tola, la 5 mile ( 8 km) de Mănăstirea Sf Ecaterina, unde viețuiește singur până la împlinirea a 40 de ani de la intrarea sa în monahism. La sfârșitul acestei perioade, este chemat să fie egumenul Sinaiului, adică egumenul Mănăstirii Sf Ecaterina, timp în care a alcătuit Scara – lucrare de spiritualitate care l-a facut mai apoi cunoscut sub numele de Sf Ioan Scărarul. La sfârșitul vieții sale l-a lăsat egumen pe fratele său dupa trup, ava Gheorghe, căruia însă i-a promis că, dacă va afla îndrăzneală la Dumnezeu, nu va aștepta un an până îl va lua și pe el la cer – iar în a zecea lună a trecut la Domnul și ava Gheorghe. Pomenirea Sf Ioan Scărarul se face în 30 martie.

 

Despre viețuirea în pustia Sinaiului a Sf Ioan Scărarul, timp de 21 de ani, este scris astfel în Viețile Sfinților:

„ Acolo a petrecut ca la patruzeci de ani de la începutul călugăriei sale, fără slăbire, învăpăindu-se de-a pururea cu dorinţa cea aprinsă a dumnezeieştii iubiri. Şi cine este în stare să arate prin cuvinte şi să spună prin povestiri cu de-amănuntul ostenelile lui săvîrşite acolo în taină? Însă, precum din lucrurile cele mici se cunosc cele mari, aşa din cele mai mici nevoinţe ale lui să auzim viaţa acestui cuvios bărbat, atît de bogată în fapte bune.

Mînca la masa sa toate cele neoprite de porunca monahicească, însă foarte puţin, încît se vedea că mai mult gustă, decît mănîncă. Cu aceasta zdrobea înţelepţeşte cornul mîndriei, pentru că din toate mînca, ca să nu i se înalţe mintea cu postirea. Dar, gustînd foarte puţin, pe doamna şi născătoarea patimilor cea iubitoare de dulceţi, adică pe îmbuibarea pîntecelui, o mîhnea prin înfrînare şi prin scurtimea mesei, strigînd către dînsa: “Taci, amuţeşte!” Iar prin viaţa cea pustnicească şi prin vederea cea rară a feţelor omeneşti, a stins văpaia cuptorului trupesc, a întors-o în cenuşă pînă la sfîrşit şi a adormit-o desăvîrşit.

Apoi a fugit de iubirea de argint, pe care Sfîntul Apostol Pavel a numit-o “închinare la idoli”, prin facerea de milostenii şi prin lipsirea celor de trebuinţă. După aceea a biruit lenevirea, care este moarte şi slăbănogire a sufletului, prin pomenirea morţii celei trupeşti, împungînd-o ca şi cu un bold şi a ridicat-o la trezire şi osteneală. A dezlegat lanţurile şi legăturile a toată pătimirea şi toate poftele cele simţite le-a rupt prin plîngere. Iar patima mîniei era mai dinainte omorîtă într-însul, prin arma ascultării. El rareori de se ducea la cineva, dar şi mai rar grăia ceva şi a omorît lipitoarea deşartei slave, cea asemenea cu păianjenul.

Dar ce vom zice – grăieşte monahul Daniil – despre biruinţa mîndriei? Ce vom zice de curăţia cea desăvîrşită a inimii, pe care acel nou Veseleil a început-o prin ascultare şi a desăvîrşit-o prin venirea de faţă a Domnului, Împăratul cerescului Ierusalim? Pentru că, fără venirea lui de faţă, niciodată nu se izgoneşte diavolul şi ceata cea de un chip cu dînsul. Unde voi găsi cununa aceasta pe care s-o împletim Cuviosului Ioan din cuvintele cele de laudă?

De asemenea, izvorul lui de lacrimi este un lucru care nu se află la mulţi. Este şi pînă acum în pustie, sub munte la un loc ascuns, o peşteră mică, care era atît de depărtată de chilia lui şi de ale altora, încît nu era auzit de oameni, căci voia să se depărteze de slava deşartă. În acea peşteră intra adeseori şi, fiind aproape de cer, prin tînguiri şi prin chemările lui Dumnezeu se atingea de ceruri, strigînd cu suspine asemenea cu cei care sînt tăiaţi de sabie sau arşi de fiare înfocate sau lipsiţi de ochi.

Iar somn avea atît numai cît să nu-şi piardă fiinţa minţii cu privegherea. Şi, mult mai înainte de a se culca, se ruga şi alcătuia cărţi, precum a alcătuit cartea ce se numeşte “Scara”, pentru care s-a numit şi el mai pe urmă “Scărar”, pentru că aceasta îi era alungarea trîndăviei lui, adică a scrie cărţi. Iar toată curgerea vieţii lui i-a fost rugăciunea cea neîncetată şi dorinţa spre Dumnezeu cea nesăţioasă, pentru că pe Acela ziua şi noaptea văzîndu-L cu mintea în oglinda cea luminoasă a curăţiei sufletului, nu putea a se sătura.” (Viețile Sfinților, 30 martie).

Maria Chirculescu,

Miriam Turism

Copyright 2017 Miriam Turism, Agentie de turism organizatoare de programe interne si externe, Toate Drepturile Rezervate
Developed by BIT Development.