Miriam Turism: Pelerinaje si programe turistice in tara sfanta

MIRIAM TURISM
Sunati-ne la:
004-0723-645-180 si
004-0722-220-631.
MIRIAM TURISM : programe diverse, in intreaga lume, pentru sufletul dv!

Mãnãstirea Mãgura Ocnei:

Mãnãstirea Mãgura Ocnei:

Liniştea Pãrintelui Epifanie

 

22 mai 2012 – cu douã zile înainte de hram, mergând spre mãnãstire prin pãdurea verde-crud de pe versantul Mãgurei Ocnei, mã gândeam cã vom gasi o  activitate efervescentã, pregãtiri de ajun de mare praznic: Înãlţarea Domnului, dar şi pentru Ziua Eroilor, mausoleul de piatrã ridicat aici în perioada interbelicã stând mãrturie – sub deviza Spuneţi generaţiilor viitoare cã noi ne-am fãcut datoria! – pentru jertfa de sânge a bunicilor şi strãbunicilor noştri, jertfã pentru credinţã, neam şi ţarã… Sus la mãnãstire gãsim însa un peisaj de poveste şi linişte deplinã, doar douã maici în curte care pliveau buruienile dintre flori! Miraţi, întrebãm de Pãrintele Epifanie, duhovnicul mãnãstirii, ni se indicã cladirea în care îl putem gãsi şi ni se spune: este o sonerie, sunaţi şi vã rãspunde Sfinţia Sa. Totul e foarte simplu aici: bate şi ţi se va deschide! Şi într-adevãr, pentru cateva ore, Arhimandritul Epifanie Bulancea se pune complet la dispozitia noastrã, aşa cum o face pentru orice „bãbuţã care are un necaz şi vine sã mi-l spunã. Mã pun şi eu în situaţia oamenilor şi în plus, nu vreau sã zicã uite, am fost sus la mãnãstire şi cãlugãrii dormeau!” Aşa cã pãrintele Epifanie nu doarme niciodatã, la orice orã îl cauţi te va aştepta şi te va mângâia cu vorba şi cu zambetul sãu cald… Pãcii depline a locului îi rãspunde pacea din sufletul bãtrânului duhovnic cu vocaţie de ctitor.

 

Zbuciumata istorie a Mãnãstirii Mãgura

 

Dar pe aceste locuri, acum vreo 30 – 40 de ani nu era deloc linişte: pe platoul acesta era un complex turstic, cu spaţii de cazare, restaurant şi bar – suntem la doar 15 km distanţã de Slãnic Moldova, la 505 m altitudine, pe o înalţime împaduritã cu o privelişte mirificã, deasupra unei importante intersecţii de drumuri : de la nord ( Suceava) spre sud (Galaţi sau Bucureşti), de la est (Iaşi) spre vest ( Braşov sau Miercurea Ciuc), toate arterele importante din centrul Moldovei trec pe la baza acestei coaste de munte! În anul 1960, primarul oraşului Tg Ocna a dat ordin sã fie evacuate cele 35 de maici si sã se dãrâme complet complexul monahal care dãinuia pe aceastã înalţime încã de la 1653, când Salomia monahia îşi dãruieşte partea sa de moştenire pentru construirea schitului ( locaşul a mai fost atestat documentar şi la anii 1757, 1821, 1861, 1846 şi a fost martorul cruntelor bãtãlii de la Coşna si Cireşoaia din Primul Rãzboi Mondial, rãmânând totuşi neatins de obuzele care au cãzut pretutindeni!)

 

Aşadar, în anul 1960 „biserica a fost dãrâmatã şi piatra rezultatã a fost folositã ca zid împrejurul iazului mãnãstirii, bucãtãria şi trapeza au fost transformate în restaurant, atelierul de ţesãtorie în salã de dans, cimitirul, nivelat, în teren de fotbal, iar chiliile maicilor în camere de cazat. Aşa şi-au bãtut joc comuniştii de acest sfânt locaş, timp de 40 de ani” – poveşteste Maica Emilia Aron, cea care a fost atunci nevoitã sã pãrãseascã mãnastirea, dar a fost prima monahie care s-a întors în 1990, la redeschiderea Mãnãstirii Mãgura. Am fost în pelerinaje în Rusia şi ştiam de crunta prigoanã atee demolatoare de mãnãstiri şi ucigatoare de trupuri de monahi (mucenicia in Rusia secolului XX fiind comparabilã cu cea din primele veacuri creştine) şi eram bucuroasã cã în România asemenea acte barbare nu fusesera semnalate – şi uite cã exact în mijlocul Moldovei lui Ştefan cel Mare, cel care a ţinut piept musulmanilor cu armata sa, strãjer al creştinismului la poarta Europei, deci exact aici a fost posibilã o asemenea blasfemie: o bisericã de mãnãstire nu doar închisã sau pângaritã, ci rasã de pe faţa pamântului! Şi asta, dupa ce Dumnezeu o pãzise neatinsã în mijlocul luptelor din primul Rãzboi Mondial, când mãnãstirea adãpostea rãniti de razboi pe care insãşi regina României venea aici sã îi îngrijeascã!

 

Al doilea ctitor

 

Pe vremea comuniştilor, veteranii de rãzboi au facut intervenţii pentru refacerea vechii vetre monahale, ajungand pânã la preşedintele Ceauşescu, dar fãrã rezultat. Chiar în primele luni dupã Revoluţia din 1989, aceiaşi veterani de rãzboi fac o comisie, obţin aprobarea dar nu aveau om. Şi-au amintit de stareţul Mãnãstirii Durãu, Preacuviosul Epifanie Bulancea, pe care îl ştiau de la Episcopia Romanului, şi i-au propus sã vinã la Mãgura – ceea ce, dupa o scurtã vizitã la Bucureşti pentru a interveni în favoarea Patriarhului Teoctist (alungat în acea perioadã), pãrintele acceptã. Şi iatã-l pe 20 februarie 1990 pe Arhimandritul Epifanie, la cei 61 de ani ai sãi, urcând prin zãpadã cãtre platoul Mãgurii, cu nerãbdare pentru a vedea ce se mai gãseşte din vechea mãnãstire, pe care o cunoscuse cu ani în urmã, venind la mãrturisire la Pãrintele Visarion Coman. Priveliştea încântãtoare şi liniştea desãvârşitã a locului au cântãrit cel mai greu în balanţã, pentru cã Preacuviosul şi-a „fãcut socoteala” duhovniceşte: „printr-o îndelungatã practicã a ostenelilor duhovniceşti, dobândisem o idee limpede despre posibilitãţile omeneşti, ca şi despre însuşirile sufetului. Înţelesesem cã Rugãciunea inimii cere ca mintea sã fie liberã de orice impresie exterioarã, înţelesesem cã îndatã ce mã ocupam de o problemã care cere ceva gândire, numaidecât rugaciunea se întrerupe… sau atenţia slãbeşte. De aceea, cu tãria unei credinţe profunde m-am hotãrât sã vin la Mãnãstirea Mãgura, sã îmbraţişez mai mult aceastã luptã asceticã, necunoscutã vieţii oamenilor din lume, aşa încât la 3 martie 1990 am sosit la Mãgura cu o valizã personalã şi o maşinã de scânduri şi mi-am asumat rãspunderea ridicãrii bisericii şi reînfiinţãrii Mãnãstirii Mãgura. Aici am luptat mult la început cu chiriaşii ce se puseserã stãpâni. Considerând cã orice fel de tânguire şi vãitãturã sunt incompatibile cu modul de viaţã al cãlugãrului, am trecut la luptã însoţit de rãbdare, renunţare şi curaj. Fãrã aceste virtuţi teologale, existenţa Bisericii nu este de conceput.”

 

Fostul stareţ de la Mãnãstirea Durãu, care avusese acolo de toate,  a ramas timp de şase luni pe platoul Mãgurii într-o stare de provizorat, doar împreunã cu cabanierul care nu voia sã pãrãseascã locul. Pãrintele a improvizat un paraclis în fostul restaurant, slujind zilnic Sfânta Liturghie, care de atunci nu s-a mai întrerupt niciodatã. Acatistul Sfintei Treimi, de asemenea slujit zilnic, a fost de mare folos. Dupa 6 luni, la 6 august 1990 noul stareţ de la Mãnãstirea Mãgura şi al doilea ctitor al sãu a luat în primire, cu acte oficiale, terenul mãnãstirii, în suprafaţã de 7,90 ha, dar pãdurea nu este încã nici acum retrocedatã. Credincioşii din zonã, din Târgu Ocna şi din oraşele învecinate, au fost foarte bucuroşi de reluarea vieţii monahale aici, asa încât, deloc speriaţi de drumul abrupt de 2,5 km pe versantul muntelui Mãgura Ocnei, au început sã vinã în numãr mare pe platou, la slujbã. Pãrintele Epifanie işi aminteşte cã, la sfarşitul predicii, le marturisea: Ştiu ca dv sunteţi dornici sã facem biserica, dar sa ştiti ca eu nu am nici un ban, dar cunosc pe cineva care are un sac de bani şi am sã-l rog sã-mi dea şi mie sã fac biserica.” Oamenii râdeau, iar parintele continua: „ nu râdeţi, acel cineva este Dumnezeu, pe care am sã-L rog sã vã dea în mintea dv sã-mi aduceţi bani sã fac biserica.”  Şi Dumnezeu le-a dat oamenilor spor în lucrul lor şi banii au început sã vinã, mereu şi mereu, de câte ori a fost nevoie. Şi nu numai bani, ci şi ajutorul direct al oamenilor, care fiind chemaţi la lucru, veneau în numãr neaşteptat de mare! Biserica mãnãstirii, de dimensiunile unei catedrale, a fost astfel terminatã într-un an, iar pictura, fãcutã de Fraţii Paşcu de la Valea Uzului, a fost sfintitã dupã încã trei ani!

 

Acum Mãnãstirea Mãgura este o adevãratã bijuterie în oaza de linişte din muntele împãdurit: are clopotniţã, corpuri distincte de chilii pentru sobor ( 40 de maici, 3 preoţi şi 2 diaconi) şi hotel pentru pelerini (150 locuri), ateliere de pictura şi croitorie şi…  4 biserici cu hramurile Înalţarea Domnului (primul hram de la anul 1653, parcã predestinat locului, daca ne gândim cã este dublat de semnificaţia Zilei Eroilor Neamului), Sf Gheorghe , Sf Epifanie şi Adormirea Maicii Domnului. Întrebat de ce a construit atâtea biserici – patru! – pe un perimetru nu foarte mare, pãrintele rãspunde: dar câte crâşme sunt într-un sat? Paraclisul cu hramul Sf Epifanie are alãturi o salã de mese foarte frumoasã, pentru botezuri, întalniri sau chiar nunţi creştine!

 

Ştiam cã Parintele Epifanie este ctitorul bisericii schitului Oituz, aflat pe altã coamã a Carpaţilor de Curburã, aşa încât cutez sã il intreb ce alte ctitorii mai are. Pãrintele rãspunde zâmbind: nu biserici (ştie Domnul), dar sunt peste 40 de catapetesme, prin ţarã, în trei episcopii. Am avut o bucurie atât de mare când, la inceput fiind aici, un mirean, Vasile Vasilache din Tg Ocna, mi-a promis ca o sã-mi ofere bani pentru catapeteasmã ( ceea ce s-a şi întâmplat, însã nu chiar imediat), încât de atunci ofer şi eu aceastã bucurie preoţilor care au nevoie, chiar ieri am fost la o sfinţire cu episcopul nostru, la Rãdaiş (de la Adjud spre Podul Turcului, o veche mãnãstire, de pe la 1800) ; am fost şi în Delta Dunãrii, într-o pustietate ceva de necrezut! Şi clopote am mai donat, multe clopote, dar nu chiar la numãrul catapetesmelor… Da, toate sunt finanţate de aici de la Mãnãstirea Mãgura, suntem îmbelşugaţi şi dãm şi la alţii – dar Sfânta Liturghie nu s-a întrerupt de 23 de ani, eu socotesc ca Sfânta Liturghie aduce totul… Ctitor? Aşa zic oamenii, dar eu sunt calugar, n-am nimic! Însa m-am sfãdit cu doi episcopi, sã-mi trec numele, ei zic cã aşa se scrie istoria noastra…”

 

La mirarea mea, cã nu se vãd pregatirile pentru hram, Pãrintele Epifanie rãspunde: eu sunt chemat mereu la hramuri, dar nu prea mã duc. Şi preoţii mã întreabã, eu când îi chem? Dar ei nu pot veni la Înalţarea Domnuui, fiecare slujeşte în parohia sa! Aici in zonã aproape fiecare sat are un cimitir al eroilor, aşa cã oamenii merg acolo, la eroii lor.. Aici rãmânem noi,  invit acum şi oficialitãţile locale, cam ataţia vor fi toţi… Dupã slujbã facem o procesiune la Mausoleul Eroilor, cântând Hristos S-a Înalţat! şi ãsta este tot hramul…

 

Dupã 62 de ani de cãlugarie, din care 36 la Episcopia Romanului şi a Huşilor, 4 la Mãnãstirea Durãu şi ultimii 22 de ani aici la Mãnãstirea Mãgura, Pãrintele Epifanie poate arãta talanţii înmulţiţi pe durata unei vieţi închinate Domnului. Spune cã ceea ce l-a caracterizat mai ales a fost ascultarea: Cui nu-i place ascultarea merge la altã mãnãstire, poate e mai bine în altã parte. Iar pe mine toate poftele omeneşti m-au chinuit, dar asta nu m-a chinuit, sã plec din mãnãstire în mãnãstire. M-am dus unde m-a trimis şi tare bine mi-a mers! Mare lucru e ascultarea!

 

Cu Pãrintele Epifanie, câte ceva despre:

 

Despre negustoria în toate şi în duhovnicie: duhovnicia e ca o negustorie, mai pierzi, mai caştigi, e adevarat… A venit un credincios din Oneşti in prima sãptãmânã din Postul Mare la mãrturisit. L-am întrebat de una, de alta, dacã fumeazã. O, te-aş împãrtãşi, dar tu fumezi. Cât fumezi? 25 – 30 de ţigãri pe zi. Hai, lasã-te, dacã pânã la Florii te laşi, te împãrtãşesc.. Nu pot parinte, dã-mi un canon. Faci 25 mãtãnii pentru fiecare ţigara. Vrei sã fumezi, faci mãtãnii! Da parinte, fac! Mãi,  n-ai sã faci! Trece o sãptãmânã, trec douã, trei, patru… mãi, l-am pierdut! Vine la Florii: sã-ţi dea Dumnezeu sãnãtate, pãrinte, nu mai fumez! Sau altul care înjura: când înjuri în ziua respectivã, faci 5 mãtãnii seara pentru fiecare înjurãturã. Pãrinte, când am început sã fac mãtãnii seara… nu mai înjur! Sãrutmâna pãrinte! Asta-i negustoria duhovniceasca!

 

Despre griji şi nevoi la mãnãstire: aici timpul e altfel, parca s-a dilatat, e linişte… În lume toţi se uitã la ceas, sunt stersati; aici fiecare e liber, nu ai griji şi nevoi, e uşor, mai cu seamã pentru mãnãstirile de obşte, e mai greu pentru mãnãstirile de sine. Nu au grijã, dar nici nu-şi fac voia. Poţi sã-ţi tai voia? Tot negustorie e şi asta!

 

Despre locuri binecuvântate: nu, nu-i nimic în asta! Omul sfinteşte locul, dupa cum omul îl împuţeşte! Nu vezi aici la Mãgura? 45 de ani l-au împutit, acum l-am sfinţit!

 

Despre pelerinaje: prin mila Domnului, am fost în multe ţãri, prea am fost; am ajuns şi în Australia! Cum e acolo? Şi acolo, tot oameni sunt! Dar bisericile sunt rare, cele neortodoxe sunt goale, la ortodocşi şi la catolici e binişor. La Sydney românii veneau şi de la 300 km distantã duminica la slujbã! Da, am slujit cu preoţii români de acolo, am fost invitat. Am fost de curând in Scoţia, am botezat un copil. Dar peste tot, cladiri şi biserici goale… Dupã toate cãlãtoriile astea – am fost şi in Ţara Sfântã şi în Grecia şi în Rusia şi în multe ţãri, dar dacã nu ştii limba, tot degeaba! – ce pot sã spun este cã avem o ţarã minunatã, foarte frumoasã, ceea ce nu este în altã parte, nu ştim ce ţarã avem! Dacã este condusã prost, este de multe ori pentru pãcatele noastre, pentru pãcatele poporului.

 

Maria Chirculescu

Miriam Turism

Copyright 2017 Miriam Turism, Agentie de turism organizatoare de programe interne si externe, Toate Drepturile Rezervate
Developed by BIT Development.