Miriam Turism: Pelerinaje si programe turistice in tara sfanta

MIRIAM TURISM
Sunati-ne la:
004-0723-645-180 si
004-0722-220-631.
MIRIAM TURISM : programe diverse, in intreaga lume, pentru sufletul dv!

LEMNUL SFINTEI CRUCI

LEMNUL SFINTEI CRUCI

 

Deși în Israel Noul Testament este carte interzisă, iar despre Iisus Crucificat nu se vorbește oficial nimic, totuși, ca o ironie a sorții, Knessetul (Parlamentul israelian), clădirile guvernamentale și importante locații publice ( Muzeul Israelian, Universitatea Ebraica), ca și bogatul cartier Rehaviah sunt situate în Ierusalim de o parte și de alta a văii Emek Hamatzlevah, nume care se tălmăcește „Valea in care S-a facut Crucea” – valea în care crescut lemnul Sfintei Cruci a lui Hristos! In antichitate, aceasta vale era la 3,5 km depărtare de zidurile Cetații Ierusalimului, într-un loc retras, neumblat, dar asăzi orașul modern a invadat această zona, situând aici exact nucleul administrativ al noului stat evreiesc!

Copacul din care a fost luat lemnul Sfintei Cruci : pin, chiparos și cedru

Tradiția ecleziastică, în paralel cu un text vechi în limba siriană, vorbește despre copacul din care s-a luat lemnul Sfintei Cruci, astfel: istoria merge înapoi, pe vremea Patriarhului Avraam, cel căruia I s-a arătat Sfânta Treime sub forma celor Trei Îngeri, la Stejarul din Mamvri ( anii 2000 înainte de Hristos). Tradiția consemnează că, înaintea plecării spre Gomora, cei Trei Ingeri i-au lăsat lui Avraam toiagele lor. Vechiul Testament (Geneza, 19, 27 – 38 ) arată ce s-a întamplat cu Lot după distrugerea Sodomei și Gomorei:

„Iar Avraam s-a sculat dis-de-dimineaţă şi s-a dus la locul unde stătuse înaintea Domnului. Şi, căutând spre Sodoma şi Gomora şi spre toate împrejurimile lor, a văzut ridicându-se de la pământ fumegare, ca fumul dintr-un cuptor. Dar, când a stricat Dumnezeu toate cetăţile din părţile acelea, şi-a adus aminte Dumnezeu de Avraam şi a scos pe Lot afară din prăpădul cu care a stricat Dumnezeu cetăţile, unde trăia Lot. Apoi a ieşit Lot din Ţoar şi sa aşezat în munte, împreună cu cele două fete ale sale, căci se temea să locuiască în Ţoar, şi a locuit într-o peşteră, împreună cu cele două fete ale sale. Atunci a zis fata cea mai mare către cea mai mică: “Tatăl nostru e bătrân şi nu-i nimeni în ţinutul acesta, care să intre la noi, cum e obiceiul pământului. Haidem dar să îmbătăm pe tatăl nostru cu vin şi să ne culcăm cu el şi să ne ridicăm urmaşi dintr-însul!” Şi au îmbătat pe tatăl lor cu vin în noaptea aceea; şi în noaptea aceea, intrând fata cea mai în vârstă, a dormit cu tatăl ei şi acesta n-a simţit când s-a culcat şi când s-a sculat ea. Iar a doua zi a zis cea mai în vârstă către cea mai tânără: “Iată, eu am dormit astă-noapte cu tatăl meu; să-l îmbătăm cu vin şi în noaptea aceasta şi să intri şi tu să dormi cu el ca să ne ridicăm urmaşi din tatăl nostru!” Și l-au îmbătat cu vin şi în noaptea aceasta şi a intrat şi cea mai mică şi a dormit cu el; şi el n-a ştiut când s-a culcat ea, nici când s-a sculat ea. Şi au rămas amândouă fetele lui Lot grele de la tatăl lor. Şi a născut cea mai mare un fiu, şi i-a pus numele Moab, zicând: “Este din tatăl meu”. Acesta e tatăl Moabiţilor, care sunt şi astăzi. Şi a născut şi cea mai mică un fiu şi i-a pus numele Ben-Ammi, zicând: “Acesta-i fiul neamului meu”. Acesta e tatăl Amoniţilor, care sunt şi astăzi. „

Dupa ce Lot a conșientizat aceste păcate grele, a fugit și și-a găsit refugiul in Oad-el-Moualape, unde s-a rugat, implorându-l pe Domnul pentru iertarea atrocității comise… De asemenea, Lot s-a consultat cu unchiul său Avraam, ce poate să facă pentru a primi iertare de la Domnul. Patriarhul Avraam i-a dat lui Lot cele trei toiage pe care Sfânta Treime i le lăsase, spunându-i să le planteze în împrejurimile Ierusalimului și să le ude cu apă din Râul Iordan, iar dacă toiagele vor înflori, va fi semnul ca Domnul i-a dat iertare păcatelor sale. Lot a făcut ca atare, iar tradiția spune ca diavolul l-a împiedicat timp de 40 de ani sa ude cu apă din Iordan aceste toiage plantate (râul se află la 60 km distanță de această vale), dar până la urma Lot a reușit să aducă apă din Iordan. La scurt timp dupa ce le-a udat, din cele trei toiage a crescut un singur trunchi, dar cu trei esențe distincte: pin, chiparos si cedru! Se spune că, în timpul Regelui Solomon, acest copac ciudat, prin care s-a adus iertarea lui Lot, a fost tăiat pentru a fi folosit pentru construcția Templului, dar pentru că nu se potrivea nicăieri, a fost aruncat ca fiind blestemat! In timpul lui Iisus, guvernatorul roman al Iudeii, cel care a decis crucificarea Fiului lui Dumnezeu, a hotărât ca crucea pe care urma să fie răstignit Domnul să fie făurită din acest lemn blestemat, întâi pentru ca Iisus să sufere mai mult ( copacul era înalt și foarte bătrân), apoi pentru a-L dezonora și mai mult ( toți știau despre copacul blestemat, care nu se potrivește nicăieri –  “Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului!” Marcu, 12, 10). Astfel  Iisus Hristos a fost răstignit pe lemnul copacului blestemat prin care Domnul a dăruit iertare oamenilor.

Referitor la simbolistica celor trei esențe ale copacului din care a fost luat lemnul Crucii Mântuitorului, reținem în primul rând ideea treimii în unitate ( trei esențe într-un singur trunchi), ca și ideea egalității – ca dimensiune – a celor trei ramuri diferite, simbolizând în mod evident Sfanta Treime. Pinul este folosit și astăzi de către evrei pentru confecționarea sicrielor, pentru că este un lemn scump și simbolizează calitatea esențială a tot ceea ce există ca și creaturi ale lui Dumnezeu ( fiind veșnic verde și cu rășină nealterabilă, este considerat simbol al nemuririi). Chiparosul este, pentru creștini un simbol al morții, dar și al chemării către viața eternă. Cedrul, cea de a treia esență, este un copac cu frunza veșnic verde, înrudit cu pinul, cu lemn foarte rezistent și neted și este un simbol al măreției in Sfânta Scriptură, unde este menționat de peste 70 de ori; lemnul său era folosit pentru confecționarea templelor. Conform Talmudului, evreii din vechime obişnuiau să ardă lemn de cedru pe Muntele Măslinilor la începutul fiecărui an nou, rășina de cedru având un miros sublim.

Așadar: nemurire, moartea ca trecere spre viața veșnică si măreție dumnezeiască, acestea sunt mesajele pe care lemnul Sfintei Cruci a Mântuitorului le-a transmis, prin însăși structura sa unitară în trinitate; mesajul lemnului acesta, prin care Dumnezeu a dăruit iertare nu numai lui Lot, ci omenirii întregi, prin jertfa pe Cruce a Fiului lui Dumnezeu, Cel care a răscumpărat păcatul lui Adam!

Mănăstirea Lemnul Sfintei Cruci din Ierusalim

Pe locul în care a crescut copacul udat cu apa Iordanului de către Lot, din cele trei toiage ale Ingerilor Sfintei Treimi, se află de multe secole Mănăstirea Lemnul Sfintei Cruci, la periferia Ierusalimului. În interiorul mănăstirii putem vizita o încăpere care include chiar locul din care a răsărit acest copac, loc de închinare marcat cu o placă de bronz.

Nu se cunoaște exact data fondării acestei mănăstiri, existând mai multe tradiții în acest sens. Unele dateaza începuturile așezământului anterior datei în care Împăratul Constantin a declarat creștinismul ca religie de stat. Altele susțin că mănăstirea a fost întemeiată de către însăși Sfînta Împărăteasă Elena – cea care a ridicat multe dintre actualele locașuri sfinte din Ierusalim. De asemenea, se crede că Împăratul Constantin a dat locul cu pricina regelui georgian Mirian al III-lea de Iberia, după convertirea acestuia la creștinism, împreună cu întreaga țară, în anul 327. După altă tradiție, Mănăstirea Lemnul Sfintei Cruci a fost ridicată ( sau reconstruită) de către Împăratul Iustinian în secolul al VI-lea (527 – 565), în timp ce alta tradiție susține întemeierea mănăstirii de către Împăratul Heraclitus ( 610-641) care, la revenirea sa  din Persia în anul 628, readucând in Țara Sfântă, Crucea Mântuitorului, cu gândul de a o repune pe Golgota, și-a plasat tabăra în această vale. Cert este însă ca Mănăstirea Lemnul Sfintei Cruci datează din perioada bizantină timpurie, lucru dovedit și de către cercetările arheologice actuale și de mozaicul bizantin care se află și acum pe pardoseala bisericii centrale ( datare din secolul al VI-lea).

În anul 614, la teribila invazie persană care a distrus aproape toate locașurile de cult creștin din Țara Sfântă, și această mănăstire a suferit distrugeri masive, iar mai apoi, la anul 796, arabii au ucis toți monahii care mai viețuiau în acest loc. Actualul ansamblu monahal al Mănăstirii Lemnul Sfintei Cruci a fost zidit în secolul al XI-lea, în vremea domniei regelui Bagrat al IV-lea, de către georgianul Giorgi-Prokhore din Shavsheti. Mănăstirea a fost zidită de către mai multi călugări ortodocși din Sfântul Munte, aceștia fiind sprijiniți financiar de către împăratul din Georgia. Până în secolul al XIII-lea, mănăstirea din Valea Crucii ajunsese deja centrul de adunare a comunitații georgiene din Ierusalim, aici viețuind sute de monahi, savanți și poeți georgieni. După ce Cruciații părăsesc Ierusalimul (1267), mănăstirea intră sub controlul mamelucilor, care i-au adăugat o moschee. În perioada 1260-1277 biserica a fost demolată, călugării mutați, dar au revenit în anul 1305, la presiunile facute de bizantini. Dacă în secolul al XVI-lea existau 365 chilii ale monahilor georgieni, în secolul al XVIII-lea mai sunt atestate 200 de chilii. La sfârșitul secolului al XVII-lea, datorită se pare unor probleme financiare, călugării georgieni sunt nevoiți să predea mănăstirea calugărilor  grec-ortodocși, care o administrează și în ziua de azi.

Inițial, capela Mănăstirii Lemnul Sfintei Cruci a fost închinată Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, dar mai apoi a primit hramul Sfinților Împărați Constantin și Elena și hramul Înălțarea Sfintei Cruci. Planul capelei cuprinde un dom central și trei domuri mai joase (dimensiuni interne: 15,50 m X 14,24 m) fiind singura capelă din Palestina care are un asemenea ritm arhitectural, care însă era comun în alte regiuni ale Imperiului Bizantin în secolul al VII-lea. Biserica actuală păstrează în pardoseală mozaicuri datând din secolele al VI-lea și al XI-lea, după secolul al XI-lea nemaiexistând alte adaosuri ale actualelor cladiri – în afara reparațiilor la cupolă din 1644 și un adaos la iconostas, din secolul al XIX-lea.

Cel mai important loc din biserica Mănăstirii Lemnul Sfintei Cruci este însă camera din spatele altarului, care păstrează, marcat, locul în care a crescut copacul din care s-a luat lemnul Sfintei Cruci, iar pe pereți este desenată, în frescă, istoria acestui lemn – de la apariția Sfintei Treimi la Stejarul din Mamvri până la Crucificarea Mântuitorului nostru.

Bucură-te preacinstită Cruce a lui Hristos, că prin tine s-a mântuit lumea, ridicând asupra ta pe Iisus țintuit. Bucură-te, pom preamărit, pentru că Tu ai ținut rodul vieții ce ne-a mântuit din moartea păcatului. Bucură-te toiagul cel tare ce ai sfărâmat ușile iadului. Bucură-te cheia impărătească ce ai deschis ușa raiului… ( Rugaciune la Sfânta Cruce)

 

Maria Chirculescu

Miriam Turism

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Copyright 2017 Miriam Turism, Agentie de turism organizatoare de programe interne si externe, Toate Drepturile Rezervate
Developed by BIT Development.